Odata cu scurgerea timpului, in ecuatia vietii se petrec o serie de operatii. Se aduna, se scad, se inmultesc si se impart lucruri, oameni, iubiri, prietenii. Iar uneori, cand tragi linie si incerci sa faci un calcul, realizezi ca esti pe minus, ceva s-a scurs si-atunci incepi sa reiei operatiile. Apoi vine paradoxul numarul doi: poate ca ai facut un calcul corect, dar totusi, unde e greseala? Cineva/ceva s-a pierdut pe drum. Tovarasul cu care ai pornit alaturi in viata se poticneste la un moment dat si renunta la cursa sau poate tu schimbi banda definitiv si uiti drumul inapoi.

Articolul continuă mai jos

Despre prietenie s-a scris mult si cu siguranta subiectul va consuma destula cerneala si in viitor. Societatea consumerista in care traim ne-a determinat sa fim mai ambitiosi, dar a dezvoltat egoismul, ne-a obligat sa luptam pentru visele noastre, chiar daca asta inseamna sa incepi sa te detasezi, sa uiti sau, pur si simplu, sa nu mai ai timp de lumea din jur. Si nu spun asta dintr-o perspectiva negativista, nu pot blama un astfel de comportament. S-ar numi ipocrizie. E chiar o realitate, pe care fie ca vrem, fie ca nu , trebuie sa o acceptam.

Cati prieteni poti bifa in agenda cu care, desi ai o relatie buna, nu ai mai vorbit de nu stiu cat timp? Probabil a trecut ceva vreme de cand ti-ai sunat prietenul cu care alta data obisnuiai sa imparti o parte din viata, sa nu mai vorbesc de prieteniile legate in facultate/liceu/adolescenta si despre care, la vremea aceea, te gandeai ca vor fi pentru totdeauna.

Pe de alta parte, sunt si prietenii care se spulbera subit si nu din cauza imprejurarilor despre care vorbeam mai sus, ci pur si simplu pentru ca la un moment dat intervine o situatie/persoana/stare ce da totul peste cap. Te trezesti brusc ca omul pe care pana mai ieri il considerai prieten se transforma treptat treptat intr-un strain, te surprinzi in postura penibila de a incerca sa salvezi ceva inexistent si atunci intervine acea stare de dezamagire si refulare, cand nu mai esti dispus sa accepti vreun compromis. La fel ca intr-o casnicie esuata, iti faci “bagajele” si pleci. Spui adio si apesi tasta delete.

Si atunci, nu e explicabila atitudinea oamenilor care se ascund intr-un cocon, se baricadeaza in propria lume si refuza sa mai lege prietenii? Te saturi sa mai arunci cu sentimente si bunavointa in stanga si in dreapta, devii egoist fara voia ta si incepi sa te complaci in acea stare.

Un astfel de om nu cred ca poate fi judecat. E reflexul de aparare pe care fiecare il aveam latent in noi. Se declanseaza odata cu durerea sufleteasca.

P.S:
Tu cum te raportezi la oamenii din jurul tau, cu cati devii prieteni, pe cati ii ignori? Dupa ce criterii ajungem sa legam relatii mai apropiate de cineva? Cat mai valoreaza pana la urma o prietenie astazi? Citește mai mult despre editorial anca dumitrescu