Bugetarii. Motivul decaderii Romaniei. Pe langa faptul ca nu produc nimic, mai si consuma inutil banii natiunii. Ne-am saturat de inutili si grasi pe care sa-i tinem in spate, sa-i dam afara pe toti si sa aruncam in foc toate lucrurile care ne-ar putea aminti ca au existat vreodata. Imediat dupa, ne luam traista de piele si bata si pornim la vanatoare. Caci, fara indoiala, ne-am intors in Evul Mediu. Intrebarea care se pune este: ne permitem?
Articolul continuă mai jos
Serviciile de utilitate sociala a statului au fost infiintate atunci cand societatile si-au dat seama de faptul ca unii oameni ii ajuta sa se dezvolte mai bine ca altii. Asa se face ca sanatatea, invatamantul, siguranta publica, armata, politica externa si alte domenii au ajuns sa fie finantate din fonduri colectate de la intreaga societate. Era o forma de acceptare a faptului ca fara ele, nu ne prea deosebim de animale decat prin faptul ca putem sa radem (din cate am auzit, omul e singurul animal care rade).
Asa ca as vrea sa vorbim astazi despre un fapt ciudat. Pornind de la realitatea ca unii bugetari sunt angajati pe pile si ca nu fac nimic palpabil, gura lumii a ajuns sa infiereze toti bugetarii, fara deosebire, arzandu-i pe rugul grasilor care ne stau in spinare si ne mananca mancarea degeaba. Dupa sute de ani de evolutie coerenta, a venit vremea cand prezentul ii trage un sut viitorului si se ploconeste in fata unor vremuri demult apuse.
Nu neg nevoia de reducere a unui anumit tip de bugetar, dar ma declar impotriva concedierii personalului medical, personalului din invatamant, politistilor, functionarilor publici din institutiile care lucreaza direct cu publicul si sufera deja de lipsuri majore, actorilor si a altor interpreti artistici, si a altor categorii sociale fara de care ne imbolnavim si indobitocim, cu toate incasarile record la bugetul de stat.
Hai sa ne gandim la o mica poveste. Un actor, un doctor si un brutar dau un test in fata unei comisii chemate sa le analizeze "productia". Actorul intra primul. "Spuneti-ne, va rog, ce productie palpabila ofera munca dumneavoastra". "Pai, eu fac oamenii sa rada, sa planga, sa calatoreasca in locuri noi, sa...". "Mda, deci nu faci nimic bun. Urmatorul!". Si intra medicul. "Productia dumneavoastra e?". "Eu pun diagnostice, dau tratament, fac operatii". "Mda, deci nu produci nimic". Si intra brutarul. "Stim, dumneata faci paine. Cum am putea face sa-ti creasca randamentul?". "Rugati-va sa fiu sanatos si relaxat. Si ajutati-ma sa gasesc grau.".
Ma uit la oamenii care ii injura pe bugetari si la inconstienta autoritatilor care popularizeaza paralela gras-slab si nu mai inteleg nimic. Scuze pentru cei care se vor simti jigniti, dar am ajuns sa cred ca o mare parte a romanilor sufera de vreo cateva fixisme interesante: ideea "mie nu mi se intampla", aplicabila in special in relatia cu sistemul de sanatate; ideea "da-i dracu de ciudati", aplicabila in special in relatia cu institutiile de cultura de nisa (opere, operete, corpuri de balet, ansambluri folclorice, etc); ideea "sa moara si capra vecinului", fara nevoie de traducere.
Pornind de la fixismele de mai sus, o parte a romanilor se bucura obsesiv de valul de concedieri care i-a cuprins pe bugetari in ultima vreme, sperand ca banii recuperati de acolo vor curge rauri-rauri spre buzunarul fiecaruia dintre ceilalti cetateni ai tarii. Ipoteza echilibrarii bugetului cheltuielilor publice devine astfel mai importanta decat orice forma de echilibru social.
Las deoparte coruptia si clientelismul politic si propun sa vorbim despre societatea ale carei baze le punem noi astazi. O societate pe care niciun fel de activitati viitoare s-ar putea sa n-o scoata din mocirla decat peste zeci de ani.
Avem spitale in care nici macar aspirina nu mai exista. Stiu, o sa spui ca sunt populist, dar eu o sa raspund ca nu-i asa. Stiu sigur ca in anumite spitale din tara bolnavii cumpara de la tifon la seringi, de la aspirina la substanta de contrast pentru RMN. Spitalul devine astfel un soi de motel de nici macar o stea, in care oameni asudati asteapta doi in pat sa ... Sincer, nu stiu ce poti astepta intr-un spital romanesc din aceasta perioada. Reclamele acelea in care cineva liciteaza calmante ori un loc in pat de doi par a fi o copie fidela a realitatii. Si am ajuns sa ma rog la divinitate sa nu mi se intample ceva rau, pentru ca experienta din spitalul in care as putea ajunge s-ar putea sa ma loveasca iremediabil. Pentru ca oamenii care lucreaza in spitale, din ce in ce mai putini si lipsiti de orice forma de instrument sanitar, sunt astazi centrul unor drame pe care putini dintre noi le intelegem.
Avem scoli in care nu exista nicio forma de coerenta a programei educationale, copii care stau mai mult pe la meditatii decat la scoala, e pe cale sa dispara orice forma de implicare post-scoala a elevilor in cluburi si centre de cultivare a hobby-urilor si cunostintelor speciale, etc.. Si noi tipam ca dascalii consuma prea mult in comparatie cu ce produc. Si ne dorim sa fie din ce in ce mai putini, pana cand n-o sa mai conteze nici cati sunt si nici daca am facut bine sau rau. Productia lor e neinsemnata in comparatie cu exporturile Dacia. Ca, deh, societatea noastra da mai multa importanta ROI-ului (return on investment - randamentul investitiilor) decat nevoii de educare si motivare a societatii.
Avem o comunitate culturala (da, pe unii nu ii intelegem, altii ne sunt antipatici, cativa sunt ciudati si de neinteles, etc) pe care nu doar ca o ignoram, dar o si condamnam la o viata mizera si penibila, in ton cu importanta pe care ansamblul societatii o da culturii. Si astfel, orase mari din Romania sunt lipsite de orice forma de viata culturala, pentru ca, nu-i asa, cine mai are timp si de teatru sau opera in ziua de astazi cand munca e totul?
Recunosc faptul ca sunt atatea zone in care cred ca gresim, incat simt un blocaj ori de cate ori incerc sa pun pe hartie ceva coerent. Cred din toata inima ca mergem intr-o directie nu gresita, ci imposibil de intors intr-un orizont de timp acceptabil. Am ajuns sa urasc din tot sufletul unele lucruri care se intampla astazi, am ajuns sa detesc din tot sufletul unii oameni pe care-i vad cum isi flutura incompetenta pe toate canalele media incat seara, ajuns acasa, nu reusesc sa imi scot din cap imaginile care m-au oripilat in cursul zilei. Si sentimentul asta creste ori de cate ori cineva imi vorbeste despre faptul ca n-avem scapare ca natiune. Ca suntem condamnati la nefericire si ca speranta aceea pitita in coltul cel mai indepartat al mintii mele e doar o expresie clara a nebuniei pe care o sa vina in curand vremea sa o accept.
Nu mai inteleg de ce acceptam toti acesti oameni care ne conduc. Nu mai inteleg cum de nu comenteaza nimeni faptul ca se modifica Codul Fiscal cu 3 zile inainte de intrarea in vigoare a modificarilor, ca normele unei modificari extrem de importante (cea cu dreptul de autor) nu au aparut nici dupa o luna de la data intrarii lor in vigoare, etc. Nu inteleg de ce prostia e acum politica de stat si slujitorii ei au devenit ministri, nu inteleg unde e societatea civila ai carei reprezentanti ii sustineau din toata inima pe politrucii incapabili care ne conduc astazi. Nu inteleg de ce toti acei oameni, care acum simt pe propria lor piele ce se intampla, aleg sa taca si sa-si inghita vorbele, fara sa faca nimic.
Si simt ca urlu la luna, in cate o sambata intr-un editorial pe Avocatnet.ro, simt ca eforturile noastre de aici de informare si clarificare a haosului din legislatia si mediul de afaceri romanesc sunt sortite esecului, tot asa cum e sortit esecului si orice forma de argument. Orice s-ar intampla, tot se va gasi cineva care sa spuna ca Boc, saracul, ar fi facut multe dar nu poate din cauza altora, ca Traian Basescu are un plan maret dupa care se conduce si ca eu, ignorantul, incerc sa ingrop prin criticile mele singurul om care ne mai poate salva de la dezastru, etc etc. Asa o fi si nu pot decat sa declar ca mi-as dori din toata inima sa gresec eu si sa aiba dreptate cei care ii apara pe conducatorii nostri de astazi.
Sunt sigur ca si tu simti la fel de multe ori. Sunt sigur ca te simti debusolat si neputincios in fata consolidarii decaderii societatii romanesti. Umil, imi cer scuze daca nu te regasesti in scrierea mea, si nu pot decat sa te felicit pentru faptul ca ti-ai pastrat echilibrul in vremuri atat de tulburi.
Ajuns intr-o astfel de situatie ciudata, imi dau seama ca am doua variante. Sa astept pe cineva ori sa pun umarul. Sa plang sau sa-mi pastrez cumpatul, asteptand momentul cand pot schimba cu adevarat ceva. Si, cu luni in urma, cand am inceput sa discutam ideea de "schimbare personala", am dat drumul unor lucruri mici, pe care sper ca le vom transforma impreuna in bulgari din a caror rostogolire sa beneficiem cu totii din ce in ce mai mult in viitor:
- politica editoriala a Avocatnet.ro este orientata intr-o buna masura spre identificarea si explicarea conceptelor juridice de baza si a drepturilor si obligatiilor pe care le avem cu totii in societatea moderna. Nu instigam la dat in judecata. Tot ce facem e sa ii ajutam pe oameni sa realizeze faptul ca drepturile lor pot fi castigate pana la urma.
- am pornit dezvoltarea unei sectiuni de educare a copiilor si adolescentilor asupra legii si obligatiilor / drepturilor impuse de ea (promitem lansarea la 1 septembrie)
- am pornit dezvoltarea unei sectiuni de initiativa legislativa populara (promitem lansarea la 1 octombrie)
Apoi, incet-incet, imi dau seama de faptul ca, in goana dupa lucruri de schimbat, am uitat un lucru. Ca oamenii, nefiind masini, au nevoie din cand in cand si de incurajari si cuvinte frumoase. Ca noi, daca e sa ne diferentiem cumva de altii, o putem face doar daca aratam ca ne pasa. Prin cultivarea acestui sentiment "ca ne pasa" putem merge cu totii inainte. Fara ura, fara cuvinte grele si cu gandul ca daca moare si vaca vecinului, s-ar putea sa nu mai avem lapte deloc.
Asa ca astazi, cu respect si incredere, te rog sa lasi un mesaj de multumire pentru unul dintre oamenii din sanatate, invatamant, politie, functionari publici, actori, intr-un cuvant "bugetari", care te-au ajutat sa depasesti un moment greu in viata ta.
Arata-le ca nu-i consideri deloc grasi.
Spune-le, in cateva cuvinte, CA ITI PASA !
Multumesc anticipat. Un week-end frumos!
PS
Ca sa fie clar, o sa incerc sa sterg toate comentariile negative la adresa acestor oameni. Daca in celelalte zile e posibil sa scrii ce vrei, astazi ar fi extraordinar daca am gasi mai jos doar cuvinte de lauda si respect pentru oamenii care te-au ajutat la nevoie.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (195)