Si as scrie si ca acest mic text de prezentare a articolului e cenzurat, dar poanta n-ar mai fi la fel de buna. Dupa 1989, am castigat libertate. Si astazi, fara urma de indoiala, putem spune public tot ce ne deranjeaza. Putem injura conducatorii, putem acuza etnii intregi, etc. E liber la vorbe, e liber la fapte. Suntem atat de liberi incat ne permitem sa vorbim astazi despre cenzura si limitele ei.
Articolul continuă mai jos
Traim in raiul libertatii de expresie. Sunt pe lumea asta indeajuns de multe goarne care sa ne preia mesajul, astfel incat e mai usor decat oricand sa scrii, sa vorbesti ori sa-ti trambitezi nemultumirile. Imbatati de noul sentiment, am ajuns sa cadem cu totul in butoiul fericirii. Si unii, mai agili din fire, au confundat libertatea cu puterea absoluta. Si au trecut astfel de la libertatea exprimarii la dreptul absolut de a spune orice, oricand si oriunde.
Datorita acestui fapt, am ajuns sa avem discutii publice si private poluate mai mereu de subiecte fara nicio legatura cu discutia in cauza. Politica este campioana a unor astfel de comportamente, locul in care devierea conversatiei a devenit arta a discursului si argumentatiei profesioniste. E bine, e rau, habar n-am. Iar politica, in sferele ei inalte, e departe de a fi aria noastra de dezbatere astazi.
In schimb, as vrea sa discutam despre conversatiile noastre normale, cu rudele, prietenii si colegii de munca. Acolo am observat din ce in ce mai des nevoia unora de a spune "eu nu discut despre...", cu referire directa la politica, la politici si la multe altele. Si eu simt nevoia asta de multe ori, nu pentru ca ma consider mai destept decat aceia cu care vorbesc, ci pentru simplul motiv ca vreau sa-mi mentin relaxat spiritul si sa-mi vad de treaba mea, fara sa-i las pe altii sa ma enerveze inutil cu dreptul lor la o libera exprimare. Nu argumentele sunt deranjante, ci lipsa lor si, mai ales, nevoia unora de a argumenta pe langa subiect.
Atitudinea mea pleaca de la o observatie personala. Discursul si argumentatia devin, pe zi ce trece, din ce in ce mai agresive. Si daca vom cumula agresivitatea cu paralelismul unor argumente, ajungem in situatia perfecta: aia in care vorbim cu totii si, dupa ce ca nu ne intelegem, ne luam si la bataie.
Cu toate acestea, retragerea din dialog este o atitudine la fel de blamabila ca si argumentatia pe langa subiect. Oameni care au ceva de spus renunta la discutie tocmai pentru ca altii nu fac decat sa o polueze cu alte subiecte, aceleasi subiecte, ajungand sa distruga orice coerenta de limbaj.
Un exemplu e editorialul de saptamana trecuta, in care am ajuns sa sterg comentarii cu nemiluita pentru ca unii oameni voiau cu tot dinadinsul sa-si spuna si ei parerea despre subiecte paralele cu cel pus in discutie. Acuzatii, injuraturi, cuvinte interesant spuse, comentarii decente, toate aveau un cusur important: nu aveau nicio legatura cu adevaratul subiect pus in discutie. Asa ca le-am sters. Imediat am primit, direct sau indirect, forme ale atentiei oamenilor in cauza: cenzura!, dute-n...! (frumos e ca mama mea chiar citeste editorialele :) ), mi s-a scarbit de tine!, etc etc. Asa o fi, dar tot nu cred ca am procedat gresit. Dimpotriva, chiar. Astazi cred cu si mai mare tarie ca avem nevoie de coerenta discursului public. Avem nevoie sa intelegem ca uneori directionarea unor discutii pe piste paralele sau gresite e similara cu contestarea acelei discutii. Pentru ca, vrand-nevrand, pornim de la mere si ajungem la tancuri si mitraliere, pornim de la oameni si ajungem la bani si tot asa. Da, in viata toate sunt legate.
Dar daca vom continua sa vorbim amestecat, despre toti si toate, in fiecare discutie de-a noastra, nu inseamna ca am devenit mai intelepti. Dimpotriva, chiar.
Bun. Ce-i de facut? Pentru ca e clar ca nici atitudinea mea nu e normala. Trebuie lasate toate aceste scrieri, pentru ca ele sa fie dezbatute si analizate de vocea publica si se vor cerne singure? Eu cred ca nu, pentru ca daca te uiti pe siteurile unor ziare, o sa vezi acolo un butoi intreg de concepte si vorbe aruncate de oameni, fara nicio logica si fara nicio noima. Le stergem in continuare, pierzand ore in sir in atingerea unui scop aproape inutil cum e mentinerea in prim-plan a ideii unei discutii? Nu, pentru ca o astfel de actiune ar avea nevoie de bani si eforturi deosebite ca sa fie pusa in practica. Si, fara indoiala, stergerea unui punct de vedere e contrara dreptului la o libera exprimare. Exista si o a treia varianta? Sincer, nu stiu si recunosc faptul ca mi-e tot mai greu sa caut.
Ajung sa cred astfel ca, asa cum se intampla si in alte domenii, societatea noastra si-a pierdut si directia discutiei publice. Si, mai grav, nu constientizeaza asta si implicit nici nu-si propune sa gaseasca o solutie. Fapt care va avea, cu siguranta, consecinte importante in viitorul nostru ca natiune.
Pentru ca, sa nu uitam, suntem cu totii aflati in cautarea unor solutii la problemele pe care le avem. Scapati din comunism, va trebui sa discutam despre aceste solutii, in cadru organizat sau nu, si sa le alegem pe cele bune de cele rele. Si ca sa facem asta, ar trebui sa facem cumva sa cernem parerile avizate de cele care n-au nicio legatura cu subiectul. Usor de spus, greu de facut. La fel ca si in cazul comentariilor de la un amarat de articol.
Dupa ce a invatat sa vorbeasca, parerea mea e ca societatea romaneasca ar trebui sa inceapa sa invete sa si taca. Doar atunci am putea spune ca romanii au invatat cu adevarat sa-si exercite dreptul la o libera exprimare. Pentru ca, nu-i asa, un drept exista doar in masura in care exercitarea lui nu afecteaza alte drepturi pe care alti oameni le au.
E posibil sa gresesc, asa ca te invit sa-mi spui parerea ta. :)
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (78)