Doliu pentru sanatate?

Ce s-a intamplat in saptamana aceasta la Maternitatea Giulesti nu ridica doar un semn de alarma. Sunt zeci de intrebari fara raspuns legate de siguranta noastra si de increderea intr-un sistem subred, ai carui piloni stau sa se franga, dar momentul colapsului se prelungeste la nesfarsit, lovind in toate directiile. Ma gandesc ca daca ar cadea cu totul la pamant, am putea reconstrui de la 0 ceva mai bun. Sau sunt eu naiva?

Despre durerea parintilor care si-au pierdut copiii in acel incendiu nu se poate vorbi. Nu sunt mama si poate ca nu am intelepciunea necesara pentru a alege cuvintele potrivite care sa le descrie, in linii mari, suferinta si dezolarea. Insa, la fel ca multi cei care au urmarit stirile despre acest subiect, simt frustrare, deznadejde, dispret fata de tot ce s-a intamplat si, mai ales, fata de un sistem care le-a adus iadul pe pamant unor suflete nevinovate.

Cu fiecare ora care trece, ies la suprafata alte si alte detalii legate de ce se intampla acolo si cred ca putem extinde si la alte spitale, caci peste tot probelemele sunt cam aceleasi.

Potrivit unei declaratii apartinand ministrului Sanatatii, Cseke Atilla, de doi ani, Spitalul Clinic de Obstetricã - Ginecologie "Panait Sârbu" se aflã în administrarea ºi sub managementul Primãriei Municipiului Bucureºti. Asadar, modul in care fusese instalat aparatul de aer conditionat nu tine de Ministerul Sanatatii. Pe sistemul romanesc de “las-o, mai, ca merge si asa”, cei care au ales sa monteze acel aparat de AC in acea incapere au condamnat la moarte nu doar acei copii, ci pe toti cei care au intrat acolo.

Pe de alta parte, comportamentul cadrelor sanitare tine de responsabilitatea MS. Mi se pare absurd ca un singur om sa aiba in grija opt bebelusi prematuri, dar si mai absurd mi se pare ca acea persoana sa lase copilasii nesupravegheati nici mai multi nici mai putin de 20 de minute de pentru ca avea de sarbatorit ziua cuiva.

Asadar, cine este vinovatul? Ei pentru ca nu au dovedit competenta? Specialistii care au plecat in alte tari, amplificand problemele deja existenta in sistemul sanitar? Noi pentru ca ne riscam vietile cand trecem pragul acestor spitale, pentru ca le satisfacem pretentiile si ne plecam capul umil cand suntem tratati ca niste insecte?

Cu totii am trecut prin astfel de experiente neplacute, fie ca a fost vorba de noi insine sau de cei dragi… Suntem un popor bolnav, o spun si statisticile, dar fugim de doctori. Ajungem la spitale in ultima instanta, cand pastilele cumparate de la farmacii si opiniile celor din jur legate de “ce ne doare” nu mai dau rezultate. Alegem sa fim proprii nostri medici pentru ca ne sperie tratamentul (nu doar cel medicamentos) pe care ni-l vor aplica in spitale.

Fobia asta o impartasesc si eu pentru ca in copilarie o simpla operatie de apendicita s-a transformat intr-un cosmar. Cand m-a taiat chirurgul (avea un nume predestinat, de insecta), am simtit durerea, usturimea si, mai ales, raceala bisturiului. Timp de cateva minute, pana ca anestezia locala sa isi faca efectul, am simtit in mine instrumentele acelea, aveam pielea de gaina, le auzeam sunetul metalic si imi era atat de frig incat credeam ca urmeaza sa mor. Cosmarul s-a incheiat la doua saptamani dupa operatie, cand taietura facuta de medic s-a infectat intr-un mod grotesc. Eram pe targa la Urgente, iar asistenta spunea ca medicul isi bea cafeaua sus, pe sectie. Pana la urma, a venit sa ma vada, parintii mei erau destul de porniti impotriva lui pentru ca “ii dadusera dreptul”, asa ca nu a zabovit prea mult in sala. Asistenta m-a taiat iar pe viu pentru a monta un tub mic prin care puroiul sa se elimine. Mult timp n-am inteles de ce mi s-a intamplat tocmai mie acest lucru, dar mi-am dat seama de ce a ras asistenta cand, intrand in sala de operatie, i-am zis ca arata ca in MASH, nu ca in Spitalul de Urgenta.

Lucrurile astea se intamplau intr-o perioada in care oamenii nu erau incurajati sa ia atitudine, de asta am lasat sa treaca. Astazi, situatia este diferita. Avem posibilitatea de a cere inclusiv cadrelor sanitare sa ne respecte drepturile, inclusiv dreptul la viata.

Asadar, va intreb pe voi, de unde incepem schimbarea pentru a ne fi bine?