O fabula franceza spune povestea unui magar pus intre o capita cu fan si o galeata cu apa. Flamand si insetat deopotriva, magarul a fost fortat sa aleaga. Un sentiment cunoscut si tinerilor romani, aflati adesea intre mirajul imbogatirii peste noapte si cel al succesului cladit serios. Te invit sa dezbatem astazi, intr-o companie interesanta, povestea succesului la tinerii romani.
Articolul continuă mai jos
Fericirea de la inceputuri
In anii 2001 si 2002, am fost aproape in fiecare zi intr-o cafenea internet. Nu aveam computer, asa ca trebuia sa tot merg in diverse locuri, de unde cautam stiri si informatie pentru ca Avocatnet.ro sa fie actualizat permanent. Primul newsletter l-am dat in primavara lui 2002, cand se stransesera deja vreo 13 abonati. O multime de oameni :). Era genul de perioada in care ma bucuram ca au intrat 3 oameni intr-o ora pe site. Aproape ca ii vanam pe fiecare, in statisticile de la Trafic.ro. Si ma simteam de parca acei oameni ar fi trecut pragul casei mele si mi-ar fi admirat scrierile. N-am mai simtit niciodata, in toata istoria Avocatnet.ro din ultimii 7 ani, bucuria pe care o simteam atunci.
Nu stiu ce putere m-a indemnat sa trag de mine in fiecare zi din anii respectivi. N-am castigat niciun ban si nu aveam niciun fel de perspective sa castig ceva. Publicitatea online era la inceputurile sale, nu cunosteam pe nimeni din "bransa" si nici nu ma pricepeam sa iau o mapa si sa vand ceva cuiva pe acel site. Pentru mine, era genul de mod de viata. Pentru restul lumii, presupun ca eram genul de nebun care trage de un proiect obscur, sortit fara indoiala esecului.
O intrebare la care e greu sa raspunzi
Stiu, citesti randurile astea si ti se pare ca un om se lauda cu munca lui. In realitate, raspund unei scrisori pe care am primit-o cu vreo doua saptamani in urma la birou. O fata din comuna Catanele, judetul Arges, m-a intrebat cum poate un om simplu sa reuseasca in "lumea de la Bucuresti". I-am raspuns ca habar n-am de vreo reteta unanim valabila, dar ca o sa ii scriu zilele astea sa-i spun povestea mea. Cine stie, poate ca o sa inceapa sa creada ca, daca-ti doresti ceva cu adevarat, esti mai aproape de visul tau cu fiecare zi care trece.
Apoi m-am gandit sa ii raspund public, pentru ca si alti copii asemeni fetei in cauza isi cauta viitorul in povestile unor oameni pe care ei ii considera "de succes". Si te rog si pe tine sa contribui la povestea pe care sa i-o spunem fetei in cauza si tuturor tinerilor ca ea.
Pentru mine, succesul e doar un cuvant. Si nu inseamna nimic fara visele tale. Pentru ca, asemeni trenului care nu poate merge decat pe sine, succesul nu poate merge decat pe urmele viselor tale. Cu alte cuvinte, daca iti doresti sa ai multi bani, probabil ca o sa crezi ca ai ajuns sa ai succes atunci cand i-ai dobandit. Atunci cand iti doresti o casa, succesul e echivalent cu casa in sine.
Pe masura ce trece timpul, ideea de succes se schimba. Poti deveni o persoana invidioasa, care sa traiasca doar din contestarea realizarilor altora. Devii demolator de profesie. Om care prefera sa traiasca intr-un bordei, incercand sa zdruncine serios fundatia tuturor celor care vor sa-si construiasca o casa cu etaj. Sau poti evolua intr-un om care nu mai pune semnul egal intre ideea de succes si reusita materiala, considerand ca succesul adevarat vine atunci cand ai o viata echilibrata, din care nu-ti lipsesc decat lucrurile pe care nu le consideri foarte importante. Si asta e o discutie intreaga. Nu spun ca trebuie sa fii sarac lipit pamantului, pentru ca ar fi o prostie. Din pacate, in lumea contemporana, banii sunt singurul lucru care te poate ajuta sa ai o existenta decenta. Spun doar ca lumea, daca vrei sa reusesti sa-i deosebesti culorile si aromele, trebuie sa insemne ceva mai mult decat "bani si afaceri". Castiga bani, dar nu-i transforma in scopul vietii tale.
O masina albastra, un apartament cu 2 camere... Hmm
Eu unul mi-am dorit multe. Am avut o perioada in care imi programasem viitorul pas cu pas, crezand ca destinul n-are altceva mai bun de facut decat sa ma asculte pe mine. Bineinteles, m-am impiedicat de la primul pas. M-am deprimat si am ajuns la concluzia ca urmeaza sfarsitul. Cred ca aveam putin peste 20 de ani. O varsta la care, desi incepator in ale vietii, ai tupeul sa crezi ca timpul se opreste daca dai de greu. Mi-a fost imposibil sa-mi gasesc o slujba intr-o lume de provincie care cerea spaga pentru orice fel de jurist angajat. O boala de care se pare ca nu ne-am dezvatat nici acum.
Atunci a fost, probabil, declicul care m-a determinat sa plec din provincie si sa vin la Bucuresti. Am venit fara o tinta anume, avand in cap doar ideea ca eu nu sunt genul de om care sa esueze. Pe vremea respectiva (recunosc cu rusine ca nu stiu cum mai e acum), aveam nevoie de indrumari ca sa pot da examenul de acces in Baroul Bucuresti. Iar indrumarile respective erau... complicat de obtinut.
Destinul meu, incurajat de o fapta buna
Si totusi, stiu ca n-o sa ma crezi, dar am avut norocul sa am o prietena care m-a trimis la un domn avocat pe care n-o sa-l uit niciodata. Un om care m-a chemat la el in birou si mi-a zis ca o data la cativa ani el si-a propus sa faca o fapta buna si sa dea o indrumare unui tanar pretendent la avocatura fara sa-i ceara ceva in schimb ori sa-l conditioneze cumva in viitor. Omul in cauza si fapta lui de atunci mi-au ramas in minte si au devenit explicatii pentru multe dintre lucrurile pe care le fac acum si pe care prietenii sau colegii mei le considera excentrice. "Da mai departe o fapta buna".
Sa spunem ca am intors fapta buna spre alti oameni de mai multe ori de-a lungul timpului. Si le-am sugerat ca, in loc sa-mi multumeasca in vreun fel, ar fi mai bine sa faca si ei o fapta similara pentru un alt om care le cere ajutorul. Curios din fire, i-am intrebat pe unii sau altii daca au facut cu adevarat ce-mi promisesera. Unii mint, altii se fastacesc si evita raspunsul, dar cei mai multi imi spun contextul in care au ajutat oameni. In mod interesant, "facerea de bine", desi adesea comparata cu altceva :), e o activitate contagioasa. Pentru ca oamenii inca mai sunt miscati de alti oameni care ii ajuta dezinteresat, fara sa le ceara nimic in schimb.
Succesul nu inseamna nimic daca esti singur
Stiu, m-am intins prea departe cu povestea, dar cred ca merita spuse toate lucrurile care te-au impresionat de-a lungul timpului, pentru ca ele sunt o parte importanta din "sucesul" pe care l-ai capatat de-a lungul timpului. Pentru mine, succesul nu tine atat de bani, cat de sentimentul pe care il ai atunci cand iti faci treaba si de schimbarea pe care o poti genera prin activitatea ta.
Aproape nimeni nu mai crede astazi in binele public. Aproape nimeni nu mai are puterea sa se puna impotriva curentului si sa continue sa respecte reguli pe care ceilalti le incalca din principiu. Numara cati oameni mai stau la trecerea de pietoni si cati trec pe rosu. Numara cati oameni se mai obosesc sa arunce tigarile intr-un cos de gunoi si cati le arunca pe strada. Gandeste-te cati oameni ti-ar da inapoi portofelul pierdut pe strada si cati ar prefera sa il arunce la tomberon, golit de banii din el.
Si totusi, cred ca lumea trebuie sa-si recunoasca propriile interese in cele din urma. Pentru ca, daca succesul inseamna astazi sa muti banii cu basculanta, te vei trezi traind intr-o casa inconjurata de ziduri inalte si aparata de bodyguarzi inarmati. Desi tie iti merge bine, daca societatea din jurul tau se degradeaza in cel din urma hal, e imposibil sa-ti mentii standardul de viata. Asta am ajuns eu sa cred. Poate gresesc. Sau poate sunt naiv.
Nu cred ca, pentru a trai linistit, trebuie sa-ti imparti averea cu vecinii. Nu cred in exemplele de genul bogatasilor filantropi care arunca bani unor cersetori stransi in poarta casei lor. Cred in programe sociale prin care oamenii realizati in viata, ca si companiile de succes, trebuie sa schimbe ceva in jurul lor. Acesta e singurul mod prin care iti poti permite sa te bucuri de succesul tau in viata.
Tu ce crezi?
Eu am vorbit destul, asa ca ma opresc aici.
Si te invit pe tine sa-i spui fetei din comuna Catanele, jud. Arges, cum poate un om simplu sa reuseasca in viata.
Multumesc Week-end placut!
Alin
PS
Iata si fabula franceza, atribuita in mod eronat lui Jean Buridan, om de stiinta si filosof din secolul al XIV-lea (de unde si numele fabulei)
„A fost odata un magar flamând care avea în apropierea sa doua gramezi de fan de marime egala si la distanta egala de el. Nehotarat, magarul privea la stanga si vedea o gramada de fan, privea la dreapta si vedea o gramada de fan identica. Cum amândoua il atrageau cu aceeasi putere, nu reusea sa se decida pentru nici una din ele. In cele din urma animalul a murit de foame pentru ca nu s-a hotarat sa manance din nici una dintre cele doua gramezi.”
avocatnet.ro explicăm legislația
Sa spunem ca am intors fapta buna spre alti oameni de mai multe ori de-a lungul timpului. Si le-am sugerat ca, in loc sa-mi multumeasca in vreun fel, ar fi mai bine sa faca si ei o fapta similara pentru un alt om care le cere ajutorul. Curios din fire, i-am intrebat pe unii sau altii daca au facut cu adevarat ce-mi promisesera. Unii mint, altii se fastacesc si evita raspunsul, dar cei mai multi imi spun contextul in care au ajutat oameni. In mod interesant, "facerea de bine", desi adesea comparata cu altceva :), e o activitate contagioasa. Pentru ca oamenii inca mai sunt miscati de alti oameni care ii ajuta dezinteresat, fara sa le ceara nimic in schimb.
Comentarii articol (52)