Candva, aici era o insula

18 Decembrie 2010

Timp de citire: 2 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Sunt oameni pe care ii privesti cu sufletul. Stii sa le zambesti doar cu privirea. In stanga trupului, ti se intensifica ritmul inimii atunci cand gasesti farama de curaj necesara pentru a le vorbi. Insa, orice le-ai spune, cuvintele alese iti par insuficiente. Ai vrea un minut in plus, mai putin tremur in glas si ceva curaj. Tousi, te simti pustiu. O insula. Cat de pustie e insula ta?

In jurul nostru, se petrec lucuri pe care, cel mai adesea, nu le observam. Un ocean de oameni, lucruri si idei. Insistam ca ignoranta ne-aduce linistea. Furtunile se petrec in larg. Pe tarmul nostru cu nisipuri alese e mai bine sa NU te gandesti la nimic altceva decat la amurguri ruginii, nuci de cocos parfumate, pasari dodo si caverne scupltate in stanci de cuart, la linistea izolarii de toti si toate.

Iti spui ca maine e mereu o zi mai buna, potrivita unui inceput promitator – poate chiar te vei aventura in valuri si vei infrunta furtuni. Poate..

Iar daca ajung vesti la tine, semnale de fum din departari pe care nici nu le constientizai, accepti mesajul ca pe o curiozitate. Afli ca se petrec lucruri bizare departe de insula ta, lucruri care tie (si numai tie) nu ti s-ar intampla. Lucruri care-ti intrerup reveria. Lucruri care ar putea strica bunul mers al vietii pe insula.

Realizezi ca, desi esti pe o insulta virgina, si viata ta e o clepsidra, asa cum e a altora. Dureri fara leac inca mai exista chiar si pentru tine. Inimile mai pot fi doborate de fiorii iubirilor sfarsite. Ochii mai pot plange.

Si totusi, iti repeti ca, pe insula ta, universul isi scrie propriile legi. La urma urmei, timpul este cel mai bun remediu. Te vindeci de lume ignorand oceanul de oameni, lucruri si idei. Si crezi ca ti-e bine, dar gustul singuratatii nu poate fi altfel decat amar. Mai ales acum, cand lumea se-acopera de alb. Cand, chiar si pe insula, miroase a scortisoara si portocale. Cand, si sub umbrele palmierilor de care te ascunzi, ajung lumini si clinchete de clopotei.

In decembrie nu poti trai la singular. Alege sa alergi spre ei. Spre cei ale caror zile sunt numarate. Mai mult decat atat, isi poarta stigmatul unui final dramatic, un THE END pe piept si multa resemnare si intelepciune in priviri.

Spune-mi, peste cate articole despre copii bolnavi ai trecut cu mouse-ul cand iti verificai mail-ul? De cate maini intinse te-ai lovit mergand pe strada? Cate priviri ai evitat in statiile de autobuz? Stii ca in Romania peste 1,4 milioane de copii traiesc la limita saraciei? Stii cati oameni locuiesc pe strazi, in locuinte improvizate sau cati batrani mor in fiecare iarna de frig? Stii cate femei cad victime violentei domestice?

In fiecare dintre noi este o insula. Cat de pustie este insula ta?

EDITORIAL

Candva, aici era o insula

Ioana Vlad ,

Comentarii articol (31)