Povestile de iubire ale celorlalti incep cu "a fost odata ca niciodata". Desi le asculti cuvintele admirativ si zambesti cu lumina in gand, dragostea povestita de altii se intampla si atat. Dragostea ta, insa, poate fi mai presus decat oricare alta, chiar daca iubesti mai multe obiecte decat oameni.
Articolul continuă mai jos
In nopti un pic perfide, cand peretii camerei iti tin companie, linistea ti-o gasesti analizand ce te inconjoara. In acest mod, s-a intamplat sa ajung la concluzii revelatoare, cum ar fi dreptul de preemtiune al egoismului asumat in fata altruismului determinat din dorinta de a fi pe placul altora. Faptul ca majoritatea oamenilor prefera ideea iubirii decat iubirea in sine, mi-e deja axioma. Stim cu totii ca si joaca de-a iubirea poate deveni obositoare. Oamenii ajunsi in astfel de situatii isi amplifica problemele cu care se confrunta si traiesc duplicitar pentru a se ridica la standardele impuse de societate vis a vis de ce relatia de cuplu. Asadar, astfel de povesti sunt departe de a avea happyend-ul hollywood-ian. Cel mai trist mi se pare numarul redus al celor care constientizeaza ipostaza in care se afla si aleg resemanrea. In orice caz, o astfel de renuntare atrage eticheta de cinic.
Tot asa am ajuns sa cred ca unii oameni tind spre insingurare fara a leza, insa, relatiile cu ceilalti. Gasesc, pur si simplu, linistea intr-o cana de ceai earl gray cu doar putin lapte si-un ziar citit atent la primele ore ale diminetii. Sunt mandri de colectia de butoniere si adora sa-si petreaca dupa-amiezile de duminica rasfoind albume Taschen. Sunt lucruri aparent nesemnificative, dar care aduc culoare in viata simplista a unora dintre noi.
Nu stiu daca ar trebui sa dau vina pe vremurile in care traim, caracterizate de vise inspirate din blog-urile citite zilnic, ganduri care nu se transforma in idei, ci in post-uri pe wall-ul Facebook-ului sau gesturi limitate la o duzina de emoticonuri. Mi se pare ca, in acest context, consumerismul vine ca o salvare. Daca sutele de prieteni din online nu ne aduc bucurii, lucrurile pe care le adunam in jurul nostru reusesc sa o faca. Chiar si prin simplul fapt ca sunt palpabile.
Confortul propriei lumi
In camera mea, sunt cateva carti pe noptiera, un pardesiu pe umeras care asteapta rabdator plimbarea spre curatatorie, un telefon cu un touchscreen defect si-o agenda din 2006 cu nenumarate ganduri scrise sintetic, ca o formula matematica. Ma definesc toate, fara indoiala. Fac parte din mine si prefer, oricand, sa-mi vars nervii tapping in incercarea de porni radioul telefonului decat sa am un schimb de email-uri cu o persoana care nu vrea sa inteleaga ceea ce ma chinui in zadar sa ii explic.
Pentru ca, uneori, oamenii imi devin obositori, incep cate o aventura cu diverse lucruri. Imi umplu timpul cu ce ma face fericita si ma indragostesc de lucruri precum fotografia, un vin bun (cat mai rosu si cat mai sec), revistele Vanity Fair, Citizen K sau jurnale si autobiografii. Pot sa ma uit ore in sir la episoade din seriale precum Friends, The Big Bang Theory, Weeds sau Six feet Under si as gati ore intregi retete inventate. Si tot asa prefer sa descopar muzici noi pe youtube si last.fm zile intregi in loc sa ascult confidentele altora.
Mult timp am crezut ca este un defect al meu faptul ca ma plictisesc mai usor de oameni decat de lucruri. M-am condamnat pentru multe “good bye-uri” si spectacolul lor aferent. Cu timpul, am invatat ca cei mai multi dintre noi sunt la fel ca mine, doar ca putini marturisesc altora povestea de dragoste cu ei insisi. E un soi de naivitate sa te astepti ca ea sa fie inteleasa sau, mai mult decat atat, sa fie respectata in conditiile in care ne raportam la standardele celorlalti si preferam ipocrizia unei mese rotunde decat singuratatea propriului alcov.
Si daca tot urmeaza o perioada incarcata de iubirea traita cu emfaza, as vrea sa stiu voi cand v-ati indragostit ultima oara de ce-aveti in jur.
Comentarii articol (43)