Saptamana aceasta, au epatat dezvaluirile WikiLeaks despre numeroase persoane din sfera politica, oameni si amanunte care nu ar trebui sa conteze, caci ma ambitionez sa cred ca politica inseamna fapte si nu vorbe deconspirate. Nu lor vreau sa le stiu gandurile si intentiile, asa ca, in acest sfarsit de saptamana, propun sa scoatem la iveala amanunte despre noi insine. Insa, as vrea sa fie marturisiri dintre cele mai putin obisnuite si cunoscute celorlalti. Acceptati provocarea?
Articolul continuă mai jos
Sincera sa fiu, nu-mi place sa vorbesc despre cine-ce-cum sunt aproape la fel de mult cat nu-mi place sa se vorbeasca despre mine. Si totusi, din cand in cand, trebuie sa accept discutiile despre propria persoana. Cu toate astea, aproape intotdeauna, o fac intr-un mod lapidar. Si inca atat de lapidar, incat nu as sti cum sa ma descriu in cinci cuvinte, cum mi s-a cerut sa o fac in multe-multe situatii.
Ca sunt nonconformista pana-n panzele albe nu mai e valabil. Asta a fost odata ca niciodata. Am depasit momentul magne cum laudae inca de cand am inceput sa lucrez cu... litere de lege, sa spunem. Cu toate acestea, am multe utopii stranse – o veritabila salba – despre care as putea vorbi ore in sir, dar numai in contextul potrivit si cu oamenii potriviti.
Nici atat de haotica nu cred ca mai sunt, avand in vedere ca, in ultimul an, nu am pierdut decat certificatul de nastere si vreo 50 de lei. Insa, in continuare am un deficit de atentie major si-mi pierd puterea de concentrare ori de cate ori intervine un factor extern, precum bormasina vecinilor, epuizarea reurselor de cafeina, un ton ridicat al unei persoane din jur, un sms primit, un mail sosit in Inbox, o piesa anume in playlist-ul guerrilla sau o madlena pufoasa aflata 10 cm mai la stanga mouse-ului.
Mai spun despre mine ca imi plac pisicile, dar mult mai mult mi-ar placea sa am un caine. Servesc micul dejun la amiaza, iar cea mai buna caffe latte o beau mergand pe strada. Imi cumpar flori aproape in fiecare saptamana si imi place sa trimit scrisori. Imi mai plac sarcasmul, Hesse, sa scriu poezii, sa merg la concertete trupelor preferate (byron!!), pantofii cu sireturi, Dr. Pepper, nastrusniciile prietenilor si intalnirile de dimineata.
Am suflet de artist, spun unii. Si-mi place caracterizarea asta atat de mult, incat o justific prin sensibilitatea acuta de care sufar deseori. Mult prea des, as adauga. Si totusi, afectivitatea aceasta poate fi absolut discutabila pentru ca, potrivit unor terti, sunt sau, cel putin, par a fi: aroganta (un foarte bun scut), vindicativa, pragmatica si cutezatoare (uneori, da; dar, in multe randuri, sunt cea mai timida persoana din lume). In definitiv, sensibila sunt, caci ma consider capabila de emotii puternice si am dovada scrisa a acestor trairi (pe blog! haha!). Ma deceptioneaza oamenii mult prea usor si ma fac sa sufere cuvintele grele (nu ca nu le-as merita din cand in cand).
Insa, de departe nu sunt acestea lucrurile cele mai interesante pe care le pot relata despre mine insami.
De exemplu, o ciudatenie de-a mea este faptul ca, atunci cand sunt acaparata de vreo lectura, nu aud nimic din jur: telefoane, muzica, oameni, trafic, etc.. Eu si cartea suntem in afara lumescului. Uneori e bine, alteori e rau, mai ales, cand cobori din metrou la alta statie decat trebuie.
Aproximativ 9 luni din an, sunt insomniaca. Nu, nu ma mandresc cu asta pentru ca imi place sa dorm si simt nevoia sa o fac doar la inceputul fiecarui anotimp. Insa, pentru mine, somnul cel mai dulce nu e dimineata, ci pe la pranz si cu precadere in zilele de sambata. Asta dupa ce, in prealabil, pornesc miscarea de rezistenta denumita “curatenie in toata casa” – un alt pitic de-al meu pozitionat pe creier. Dupa eforturile depuse intr-ale aspiratului, stersului de podele si facutului de ordine in haos, se cere odihna. Musai, in asternuturi curate, intr-o camera aerisita si bucurandu-ma de un dus fierbinte si luuuung (cei patru de “u” nu sunt typo), inainte de a ma ascunde intre cearceafuri.
Mai obisnuiesc sa recit poezii out loud, sa ard batoane de scortisoara cand mi-e dor de casa, iar, pentru mine, o seara de relache si incarcare de baterii = un pahar de vin chilian, paste si un film bun sau Louis Armstrong (Billie Holiday, Sarah Vaughan sau Nina Simone merg, de asemeana) ascultat in casti, cu lumina stinsa.
Cred ca sunt si momente cand tabieturile noastre devin neplacerea altora. In ce ma priveste, dupa 20 si ceva de ani de viata, inca o scot pe mama din minti pentru ca nu rezist sa stau pe un scaun “ca un om normal” si fie tind sa imi urc un picior pe scaun, fie ca ma asez cat de "sucit" se poate - greu de descris.
Tot din aceeasi categorie de povesti trebuie sa il mentionez pe un anume X care facea crize de nervi pentru ca nu ma sfiam in a intra incaltatata in casa. Cu o prietena de-ale mele ma cert des pentru ca o fac sa mearga pe jos prea mult cam de fiecare data cand ies cu ea in oras. Pe o alta prietena o exasperez cu nevoia mea de perfectionism care, daca stau si ma gandesc mai bine, se traduce prin eterna nemultumire vis a vis de mine.
Si ar mai fi alte multe zis, insa mai bine va invit pe voi sa va realizati portretul, asa cum nimeni altcineva nu ar putea sa o faca.
Ah, si neaparat sa ascultati asta: (Da, e un alt fix de-al meu sa dau lumii sa asculte muzica ce-mi place.)
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (26)