Colivia din noi

Zilnic, ascultam si ne insusim opinii in care nu regasim nici macar un fragment din gandirea noastra. Zambim cu supunere celor care ne spun cu luciditate hamletiana ce este bine si ce este rau. Si totusi, de cele mai multe ori, in sinea noastra, ducem o lupta apriga cu modul de a trasa granitele tolerantei si de a accepta ceea ce nu intelegem.

Asa ajungem ca, in momente de smerenie, sa ne intrebam cum de am reusit sa acumulam in noi atatea nelinisti, de ce numarul de prieteni de pe Facebook este de sute de ori mai mare decat cel din viata reala, de ce nu facem fata provocarilor zilnice cu stoicismul de alta data, de ce munca noastra se surpa ca Monastirea Argesului Mesterului Manole.

Lucrurile sunt intotdeauna mai simple decat par. Exista alb, exista negru si exista gri – intr-o infinitate de nuante, de altfel.

Totusi, atunci cand iti pleci urechea la toate teoriile emanate de cei din jur si uiti sa treci ce ti se spune prin filtrul gandirii proprii, nu ai cum sa vezi lumea altfel decat monocrom. Privirea iti este atintita, de exemplu, pe cel de-al treilea bizon alb si, in mintea ta, il astepti pe al patrulea. Incepi sa te gandesti la nenorocirea prezisa de amerindieni, la finalul suprem al omenirii, ignorand cu desavarsire faptul ca sfarsitul lumii nu este cel mai probabil la.. un bizon distanta.

Pentru majoritatea oamenilor, paiul din ochiul altuia a devenit drobul de sare care sta sa cada in capul tuturor, iar molima pesimismului se propaga cu o viteza atat de mare, incat nici Einstein nu i-ar fi gasit o formula de calcul. Sunt zeci de teorii ale conspiratiei pe care le ascultam, consumandu-ne energia pe fabricarea unor demoni alaturi de care sa ne ducem existenta pana la finalul apocaliptic. Sau pana cand un asteroid va lovi Pamantul si niciun Bruce Willis nu ii va sta in cale.

Prin astfel de modalitati ajungem sa ne amplificam numarul de probleme, in loc sa-l simplificam. Ne concentram intotdeauna pe cele mai nesemnificative dintre ele cand, in final, ne decidem sa gasim o solutie. Insa, energia este deja risipita.

Probabil, la urma urmei, este mult mai usor si, mai ales, comod sa extindem principiul “crede si nu cerceta” decat sa cautam argumente contrare acestor eterne povesti cu si despre nenorocirile care se abat sau se vor abate asupra noastra.

Iar epopeea prejudecatilor, a nepasarii si a rautatilor poate continua la infinit. (Sau, ma rog, pana prin 2012...)

“Datul cu presupusul” este un alt sport national. Sa exemplificam: la fiecare pas – de la magazinul din colt, la ghiseul RATB, in aglomeratia de pe strada, intalnim oameni care rabufnesc cu nesat pe oricine pare a fi incapabil de a se apara. Ma intreb de ce am devenit indiferenti la oamenii din jur si la ceea ce se intampla cu ei. Poate pentru ca tindem la eliberarea pe care o simte cel care isi exteriorizeaza furia. Daca isi arata vadit nemultumirea, atunci el este victima unei conjuncturi, nu? Va intreb carei persoane i-ati lua apararea intr-un mijloc de transport in comun: controlorului sau tanarului care nu si-a platit calatoria? Da, este simplu sa generalizam si sa aratam cu degetul (sau, mai rau, sa aruncam cu pietre), in cazul de fata, inspre “tineretul din ziua de azi”. Insa, o clipa in plus de ragaz ar putea oferi o alta interpretare unei situatii de acest gen: tanarul nu a avut bilet pentru ca parintii sai sunt someri, iar un bilet de autobuz/zi reprezinta un lux pe care nu si-l pot permite. Dar cine mai sta sa-l asculte?

Dincolo de utopii, de rascoliri de sine, de absoluturi inimaginabile, in noi trebuie sa existe un loc ferit de obstacole, de traumele cotidiene, de mediocritatea oamenilor, de cuvintele care lezeaza, de rautate si nepasare. Un loc in care sa fim transparenti si sinceri cu noi insine, sa ne corelam cuvintele si gesturile cu ceea ce simtim fara a ne gandi la ce vor spune ceilalti, un loc in care sa filtram ceea ce auzim si nu sa reproducem nonsensuri. Un loc in care judecata sa ne fie intinata. Un loc in care esti liber sa simti, sa crezi, sa iubesti.

_
Cum ai invatat sa iti asumi libertatea de a fi tu insati/insuti?

EDITORIAL

Colivia din noi

Ioana Vlad ,

Comentarii articol (32)