ACCES GRATUIT
Fonduri suplimentare de la Guvern pentru primarii si scoli
Guvernul va aloca 66,5 milioane lei catre primarii pentru plata unor arierate, informeaza un comunicat de presa al Executivului. Tot pentru plata arieratelor, Executivul va suplimenta si bugetul Ministerului Educatiei cu 38,5 milioane lei, astfel incat acestea sa-si achite datoriile.
Articolul continuă mai jos
Potrivit documentului de presa, fondurile au fost alocate de Guvern in urma unor
solicitari venite din partea administratiilor publice locale care se afla in situatii dificile. Astfel, primariile care vor beneficia de fondurile alocate de Guvern au acumulat datorii fata de furnizorii de utilitati, unele fiind in incapacitate de plata.
“Suma va fi utilizata de aproximativ
300 de primarii pentru plata unor arierate si pentru cheltuieli curente si de capital”, potrivit sursei citate.
Mai multi bani si pentru Ministerul Educatiei
Totodata, Executivul va suplimenta cu
38,5 milioane lei si
bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) pentru plata unor arierate ale unitatilor de invatamant preuniversitar de stat.
“Cu acesti bani vor fi achitate, in principal,
datorii ale scolilor catre agentii economici care au executat lucrari de constructii si reparatii, dar care nu au primit contravaloarea lucrarilor efectuate”, se mai precizeaza in comunicatul Executivului.
Astfel, suma va fi repartizata inspectoratelor scolare si pe unitati de invatamant preuniversitar de stat, iar ordonatorii de credite raspund de modul de utilizare a sumelor alocate.
„Una dintre prioritatile Guvernului este reducerea arieratelor existente si sprijinirea agentilor economici care s-ar putea afla in situatii dificile din cauza faptului ca au de recuperat bani de la stat”, potrivit biroului de presa al Guvernului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)