Ganduri pentru acasa: Cu ochii in pamant

"In mintea mea, doar cerul este limita. Respir aerul din jur si-mi imaginez ca e creat special pentru mine. Atunci cand pasesc, atomii pamantului isi unesc fortele ca sa-mi asigure un mers cat mai lin. Visez in culorile pe care cineva le-a oferit doar retinei mele. Cum, si tu le vezi? Dar cum iti permiti?". Dupa cum vezi, vorbim astazi despre imbuibatul modern si modul in care ne-am putea recupera viata din mainile vremurilor grele prin care trecem. Ce zici?

"Sunt singurul om din lume. Doar mie mi se cuvin toate cele din jur. Gasesc inutil sa-ti explic din ce cauza sunt o persoana superioara tie. Stiu ca n-ai intelege. In fond, n-avem cum sa ne comparam. Eu am reusit in viata, tu nu. Eu am bani, tu nu. Eu sunt cineva. Tu esti un nimeni. Asa ca stai acolo, cuminte, in banca ta. Nu ma face sa te lipesc de perete ori sa te intind pe strada ca pe o bucata de branza tartinabila. Inspira-mi nesimtirea si spune ca-ti place. Razi la glumele mele. Teme-te de furia mea. Pleaca ochii si uita ce-ai vazut. Fii un superb exemplar dintr-o turma de vite.

Ai inteles? Ca daca nu, ma dau jos din masina mea de jdemii de euro si te fac eu sa intelegi. Ce mama dracului?"

Intotdeauna m-am gandit ce-o fi in capul smardoilor care se plimba in sus si in jos pe strada si pe culoarele vietii noastre. Politicieni, afaceristi sau simpli baietasi de cartier, posesori de jeep, porsche sau dacia solenza, aproape ca mi-e greu sa definesc tagma prin raportare la niste repere clare. Mai degraba, as spune ca reperul unic e tupeul. Insotit, bineinteles, de etalarea publica a unei agresivitati fara seaman.

Stiu, o sa spui ca n-ai nevoie de textul meu. Ca stii tot ce am spus mai sus si nici tie nu-ti place atitudinea asta. Si totusi, si tu si eu stam si privim linistiti cum astfel de oameni isi fac de cap pe strada cu semeni de-ai nostri. Si stii ce gandim? Gandim ca e bine ca nu suntem noi in locul celui supus ritualului de vasalizare fortata. Gandim ca avem o familie si o bruma de decenta in viata si ca e vremea sa avem grija de noi si sa-i uitam pe altii. Pragmatic, nu gresim aproape deloc. Spun aproape pentru ca, in realitate, alimentam un sistem care ne va supune si pe noi, neindoit, acelorasi perversiuni pe care acum le vedem aplicate altor oameni.

Nu, daca trecem pe strada pe langa oameni care incalca orice regula de buna cuviinta si le ignoram actiunile, daca plecam ochii ori de cate ori cineva isi impune muschii tatuati unei alte persoane, daca acceptam fara comentarii nesimtirea unora mangaindu-ne cu ideea ca nu ni se intampla noua, nu facem decat sa amanam un sfarsit inevitabil. In ceva vreme, neindoielnic, cineva din familia noastra, din prietenii sau cunoscutii nostri, va pati acelasi tip de lucruri. Si atunci ne vom revolta spunand ca nu e normal ca nimeni sa nu intervina.

Civismul nostru, ca societate, e mort. Exista, bineinteles, si indivizi izolati care continua sa creada in normalitate sociala si se bat pentru ca acest sentiment sa continue sa existe. Societatea, insa, in ansamblul ei, ar face bine sa faca o slujba de inmormantare civismului, pentru ca el a murit.

De regula, incerc sa gasesc o solutie la textele pe care le scriu, tocmai pentru ca incerc sa gasesc un dram de speranta acolo unde pare ca s-a epuizat intru-totul. Acum, insa, recunosc faptul ca nu stiu ce sa scriu. Ce poate determina Romania sa-si reporneasca motoarele civice? Cum poti face oamenii sa renunte la a mai fi surzi si orbi la tot ce se intampla in jurul lor? Cum poti alunga teama si nepasarea din sufletul cuiva care isi defineste viata spunand ca e fericit in bula lui de nepasare?

Daca maine ma iau la bataie cu primul nesimtit pe care il vad ca agreseaza pe cineva pe strada, n-am rezolvat nimic. Si nu rezolv nimic nici daca blochez cu masina un posesor nesimtit de jeep care merge pe contrasens. Realitatea ne spune ca acum, pe loc, nu mai putem rezolva nimic. Si atunci... ce putem face?

"Gradinile", spune Anne Raver intr-una din cartile sale, "sunt primul semn al dedicarii unei comunitati. Atunci cand oamenii construiesc gradini, spun "hai sa ramanem aici". Si, prin legatura lor cu gradinile, oamenii se leaga unui de altul".

Citind ce spune Raver, imi dau seama ca, in Romania moderna, gradinile au devenit parcari. Semn ca pentru noi e mai important sa avem cu ce pleca.

EDITORIAL

Cu ochii in pamant

Alin Popescu Fondator, avocatnet.ro

Comentarii articol (50)