Am ales pentru exemplificare primele strofe ale poeziei originale, alaturi de primele strofe ale poeziei, asa cum au fost ele traduse in discutia din Forumul Avocatnet.ro. Le multumesc tuturor celor care au colaborat la realizarea traducerii si sper ca vom continua impreuna sa traducem si alte poezii importante din patrimoniul cultural universal.
Traducerea poeziei ii apartine unui membru important al Forumului Avocatnet.ro: eumarian. La discutia noastra au mai contribuit cu traduceri interesante: shishitza, legally_aid, Ares_3, ela david, fici, Herra_ si imi cer scuze daca am uitat pe altcineva.
Popularizam astfel de discutii dintr-un motiv extrem de simplu. Noi, ca societate, trebuie sa incepem sa lucram impreuna la mai mult decat serviciul zilnic. Trebuie sa incepem sa ne acceptam menirea de fiinte inzestrate cu calitati mai importante decat dezbaterea politica. Iar poezia, ca si proza, sunt mecanisme prin care ne cunoastem unii pe ceilalti.
The Old Astronomer to His Pupil Reach me down my Tycho Brahe, I would know him when we meet, When I share my later science, sitting humbly at his feet; He may know the law of all things, yet be ignorant of how We are working to completion, working on from then to now. Pray remember that I leave you all my theory complete, Lacking only certain data for your adding, as is meet, And remember men will scorn it, 'tis original and true, And the obliquy of newness may fall bitterly on you. But, my pupil, as my pupil you have learned the worth of scorn, You have laughed with me at pity, we have joyed to be forlorn, What for us are all distractions of men's fellowship and wiles; What for us the Goddess Pleasure with her meretricious smiles. You may tell that German College that their honor comes too late, But they must not waste repentance on the grizzly savant's fate. Though my soul may set in darkness, it will rise in perfect light; I have loved the stars too fondly to be fearful of the night. What, my boy, you are not weeping? You should save your eyes for sight; You will need them, mine observer, yet for many another night. I leave none but you, my pupil, unto whom my plans are known. You "have none but me," you murmur, and I "leave you quite alone"? Well then, kiss me, -- since my mother left her blessing on my brow, There has been a something wanting in my nature until now; I can dimly comprehend it, -- that I might have been more kind, Might have cherished you more wisely, as the one I leave behind. I "have never failed in kindness"? No, we lived too high for strife, Calmest coldness was the error which has crept into our life; But your spirit is untainted, I can dedicate you still To the service of our science: you will further it? you will! There are certain calculations I should like to make with you, To be sure that your deductions will be logical and true; And remember, "Patience, Patience," is the watchword of a sage, Not to-day nor yet to-morrow can complete a perfect age. I have sown, like Tycho Brahe, that a greater man may reap; But if none should do my reaping, 'twill disturb me in my sleep So be careful and be faithful, though, like me, you leave no name; See, my boy, that nothing turn you to the mere pursuit of fame. I must say Good-bye, my pupil, for I cannot longer speak; Draw the curtain back for Venus, ere my vision grows too weak: It is strange the pearly planet should look red as fiery Mars, God will mercifully guide me on my way amongst the stars. |
Batranul astronom catre elevul sau Vino-al meu mic Tycho Brahe, o sã-l ºtiu când o sã-l vãd, sã-i arãt ºtiinþa mea nouã când umil în palme-i ºãd. Legea tuturor o ºtie, dar n-avea de unde-afla cum urnim spre împlinire ce-ncepuse-n vremea sa. Eu îþi las, sã þii tu minte, teoria mea-ncheiatã; îi lipsesc unele date, dar le-adaugi tu odatã. Þine minte:-o vor huli, cã e nouã ºi corectã ºi ruºinea de-a fi altfel te va hãitui infectã. Mi-eºti elev, si fiind elev, gura lumii ºtii cât face, am ºi râs de mila ei, ne-am ºi bucurat când tace, fãrã pierdere de vreme pentru om ºi-a lui voinþã, fãrã Muzele Plãcerii ºi a lor nesocotinþã. Zii-i Colegiului German cã-i târziu premiul restant, dar sã nu regrete soarta unui urâcios savant. Sufletul mi-apune-n umbrã, dar se urcã-n alb de lapte Prea mult stelele-am iubit sã mã tem acum de noapte. Dar bãiete, doar nu plângi? Ochii-s pentru vãz sã-i þii! Telescopul meu, cu ei, vei privi nopþile mii. N-am pe nimeni, doar tu ºtii, câte-am scris ºi ce anume. Tu ºopteºti „m-ai doar pe mine” ºi „te las singur pe lume”? Ia-mã-n braþe! De când mama mi-a lãsat sãrut pe gene, am simþit cum îmi lipseºte nuºtiuce din corp ºi vene. Mintea mea nu prea pricepe, puteam fi mai bun cu tine, sã te preþuiesc de-aproape: eºti ce las eu dupã mine. Zici cã „n-am fost rãu nicicând?” Da, trãim mai sus de ceartã, dar exact rãceala calmã e greºeala-n a mea soartã. Tu mai ai mintea curatã, pot încã a te îndruma sã serveºti mãreþei ºtiinþe. O s-o-naintezi? Da, da! Mai sunt unel-ecuaþii, mi-ar plãcea sã le-am dintâi, sã m-asigur cã-n deducþii logic ºi corect rãmâi. Nu uita: „rãbdare”, „rabdã” sunt vorbe de-nþelepciune, nu poþi azi, ºi nici chiar mâine, s-ajungi la perfecþiune. Am sãdit, ca Tycho Brache, sã culeag-un om mai mare, dacã nimeni nu culege, voi avea în somn coºmare. Deci fii-ncrezãtor ºi-atent, ca ºi mine, n-ai un nume, dar sã te pãzeºti s-ajungi sã vânezi doar un renume. Rãmas bun acum, eleve, nu mai pot vorbi, perdele dã-le sã-l vãd pe Luceafãr, cât mai am în ochi putere. Straniu-i ca planeta albã e ca Marte sângerie, Dumnezeu mã va conduce pe-al meu drum prin stele-o mie. |
Si, pentru ca versurile merg cel mai bine alaturi de imagini, va prezentam mai jos un videoclip realizat prin mixarea unor fotografii realizate de Steven Koch.
In final, o intrebare. Ati vazut ceva mai frumos decat cerul in videoclipul de mai sus?
Comentarii articol (20)