Leul este cea mai slaba moneda din Europa de Est, titreaza capital.ro.
Cu toata lichiditatea controlata si eforturile BNR de a inversa trendul de depreciere al leului, moneda nationala ramane in continuare cea mai depreciata valuta din regiune comparativ cu euro. In ciuda aprecierii de 0,6% din luna noiembrie, leul pastreaza un nivel de 4,66% de depreciere, iar volatilitatea cursului are sanse sa se accentueze pe final de an.
Bloomberg: Instabilitatea politica din Romania sperie investitorii, scrie adevarul.ro.
Alegerile din 9 decembrie trebuie sa incheie un razboi politic care a divizat liderii natiunii, altfel Romania risca devalorizarea monedei nationale si scaderea investitiilor, potrivit unor analisti de la Bucuresti si din Londra, citati de Bloomberg. Potrivit Bloomberg, Romania a avut mai multi prim-ministri, din 1990, decat orice alt membru al Uniunii Europene, fiind condusa de trei cabinete anul acesta, ceea ce a blocat planurile de consolidare economica si a sistemului judiciar.
Zvon sau adevar? De ce ar putea pleca mari grupuri de asigurari din Romania, se intreaba dailybusiness.ro.
Piata de asigurari din Romania a trecut prin mai multe transformari in ultimii ani. Fuziunile si achizitiile nu se opresc nici in anii urmatori, considera specialistii din domeniu. De asemenea, mari grupuri de asigurari ar putea iesi de pe piata locala, care a fost lovita de criza financiara globala. Numai in 2011, piata de asigurari din Romania a raportat opierdere de 325,86 milioane de lei, de aproape 8 ori mai mare fata de cea inregistrata in anul precedent, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
Guvernul USL: bilant catastrofal la sapte luni, informeaza evz.ro.
Promisiunile USL din vremea cand era in opozitie au fost acoperite doar in foarte mica masura. Dintre cele indeplinite, majoritatea au legatura cu ajutoarele sociale, pensiile si salariile bugetarilor. Dar si ele au fost "mancate" de inflatie. Cu doar cateva zile inainte de alegerile parlamentare, Victor Ponta cere votul romanilor pentru a continua pe o perioada de patru ani ceea ce a inceput in luna mai.
Jurnalul.ro: BNR vrea o lege pentru a demara finantarea in lei.
Banca centrala doreste sa reduca indatorarea Romaniei in valuta si sa micsoreze riscul valutar la care se inhama populatia sI firmele. Piata bancara are nevoie de un cadru institutional pentru finantarea in lei, iar BNR discuta cu bancile comerciale pentru a stabili acest cadru legislativ, a declarat viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu. Cea mai mare problema pentru a trece masiv la imprumuturile in lei este ca bancile comerciale sa gaseasca o resursa stabila pentru asigurarea finantarilor in moneda nationala.
Lazea: "Stimularea cresterii PIB nu e presanta pentru Romania", arata romanialibera.ro.
Economistul-sef al BNR sustine ca importanta politicilor de promovare a cresterii economice depinde si de dinamica demografica: „PIB-ul per capita creste in Romania si daca economia stagneaza, deoarece populatia este in scadere". "Politica monetara - medicament sau drog?" s-a intitulat inspirat prezentarea sustinuta ieri de Valentin Lazea la BNR (in engleza "drog" inseamna si medicament si drog), in cadul unui eveniment organizat de revista „Finantistii". Oficialul BNR a analizat contextul economic si demografic al utilizarii unei politici monetare relaxate in comparatie cu strategia mentinerii dobanzilor la un nivel mai ridicat.
Bulgaria este mai prospera decat Romania, desi salariile vecinilor sunt mai mici decat ale romanilor, relateaza zf.ro.
Bulgaria a depasit Romania intr-un top al celor mai prospere tari din lume, situandu-se pe pozitia 48, comparativ cu Romania care ocupa abia locul 60, potrivit unui studiu al institutului britanic Legatum, o organizatie care se ocupa cu studiul si promovarea prosperitatii economice si libertatii umane. Desi Romania depaseste Bulgaria in ceea ce priveste PIB-ul per capita si salariul mediu, in realizarea studiul s-au luat in considerare si alti indicatori nu numai cei economici.
Comentarii articol (0)