Ma uit la vaicarelile pe care le varsa unii in ultima vreme, la acuzele ca avem o clasa politica bolnava si ca hotii au intrat in Parlament, la ideea rasucita pe toate partile ca avem aceiasi parlamentari de "n" ani si tot asa. Si nu ma pot opri sa ma gandesc la cat de penibil suna, mai ales din gura unor oameni pe care ii respect, pentru ca stiu ca acolo, deasupra gurii, e ceva materie cenusie pe care au dovedit ca o pot stapani in slujba unor proiecte valide. Si totusi, atunci cand vine vorba despre civism si implicare sociala, ramanem tributari, ca natie, unui fel de jelanie fatalista pe care n-am inteles-o niciodata.
Am vazut de-a lungul timpului multi oameni care s-au intitulat ca fiind de dreapta, oameni care si-au asumat acest statut mai degraba prin respingerea ideii de redistribuire a banului public catre beneficiarii de ajutoare sociale, in detrimentul celor care produc valoare. Am vazut oameni care au spus cu subiect si predicat ca Romania e o tara de milogi, de indivizi care nu vor sa munceasca etc. Si totusi, experienta mea de pana acum, mai ales cu oameni “de dreapta” desi nu m-as limita doar la ei, imi spune ca milogii nu sunt intotdeauna la stanga esicherului politic, ci si in celelalte parti. Implicarea sociala, blazon al unui tip de roman care blameaza miloaga celorlalti, e uneori doar o spoiala ieftina sub care se regaseste adevarata lui identitate: un om care vrea sa aiba pentru el si sa poata trai intr-un castel din nori si sa il doara in dos de societatea in care traieste, un om pentru care sa fii implicat inseamna sa-i conduci pe altii intr-un proiect profitabil, un om pentru care Romania e doar tara jegului altora.
In acest context m-am gandit sa spun si povestea mea. Adica povestea unui om deloc sfant, cu multe prostii la activ, care n-are nicio problema sa declare faptul ca se simte mai aproape de stanga politica decat de dreapta, un om care a incercat in toti anii de pana acum sa dea si ceva inapoi societatii. M-am implicat in actiuni civice care n-au insemnat cersitul de bani pentru saraci si n-am avut niciun soi de dorinta sa o fac pentru un loc mai bun in rai ori un loc mai putin rau in iad. Nu. Simplist, am crezut intotdeauna ca, odata ce treci un anumit nivel de avutie, esti obligat sa dai ceva inapoi.
O tara de mufloni
Gandit ca un proiect menit sa incurajeze dorinta oamenilor de a le influenta votul parlamentarilor alesi de ei, Initiativa-Legislativa.ro a aparut in 2010. L-am expus de la momentul aparitiei sale si pana acum unui numar de 2,5 milioane de vizitatori unici. Le-am explicat rolul proiectului si ajutorul de care el are nevoie: un vot pro sau contra. Nu neg faptul ca e un proiect inaintea vremurilor pentru societatea romaneasca, dar mi se pare definitoriu sa ofer cateva statistici interesante:
1. Desi siteul a facut pana acum peste 15 milioane de afisari ale paginilor sale, in ultimii 2 ani si ceva, proiectele expuse acolo au reusit sa adune doar 5.000 de voturi, cumulat. Ok, o avea si siteul ceva probleme de conversie (dracu' stie care, dar pornim de la ideea asta), dar statisticile de mai jos spun ca problema e in alta parte.
2. Cel mai folosit cuvant in comentariile la acele proiecte de lege este unui obscen. Nu conteaza care, conteaza doar ca au fost postate aproximativ 1.000 de comentarii, de pe diferite IP-uri, care au folosit intr-un fel sau altul cuvantul in cauza. Semn ca oamenii isi doresc sa injure in loc sa gandeasca ori sa-si sustina propriile drepturi in societate. Sa-i injuri pe altii e intotdeauna infinit mai simplu.
3. Am primit de cel putin 50 de ori propuneri legislative care isi doreau infiintarea pedepsei cu moartea. De 35 de ori am primit propuneri legislative care vizeaza un control psihiatric pentru parlamentari. Cele mai bizare proiecte au fost menite sa: “declare Tulcea oras liber de taxe”, “infiinteze o zona de protectie pentru mufloni undeva in nordul Moldovei” (!?), “sa elimine taxele si impozitele pentru femeile gravide care sunt la al patrulea copil” si asa mai departe.
4. Am purtat discutii cu toate partidele, de la toate am primit acelasi raspuns: “E complicat sa ne promovam initiativele legislative acolo. Stiti, ele se modifica de la o zi la alta”. Sau, in traducere, “de ce dracu' vreti sa stiti voi ce propunem noi inainte sa fie votat proiectul in cauza”?
5. Am purtat discutii cu cel putin 10 asociatii care-si propun, printre altele, sa sustina proiecte de lege pentru a fi preluate de parlamentari, dar dincolo de bunele intentii de la discutii niciun proiect n-a avansat serios. Si, din pacate, niciun proiect legislativ al asociatiilor respective n-a avansat deloc, pe niciun canal, spre Parlament ori aiurea. De ce? Pentru ca oamenilor in cauza le place sa se planga, sa-si verse oful in petitii si cereri catre autoritati, dar le e lene sa-si sustina crezul intr-un proiect de lege. Sa o faca altii, nu?
Stiu, poate ca lucrurile pe care le povestesc mai sus par subiective, poate ca gandurile mele sunt din categoria “sa moara capra vecinului, daca proiectul meu nu e bun asta nu e din cauza mea, ci din cauza altora”, dar realitatea nu sta deloc asa. In Romania, orizontul extrem de mare de asteptare pe care il au unii nu are nicio legatura cu dorinta lor de a face ceva. De stanga sau dreapta, oamenii sunt animati de acelasi tip de lene civica. In fond, de ce dracu' sa le pese?
Hai ba, cum sa facem noi asta?
Si astfel ajung la al doilea exemplu interesant din ultima vreme. Am promovat, nu de mult, un recensamant al legilor. Un soi de nevoie stringenta a societatii de a-si revizui propriul cadru legislativ in speranta ordonarii sale. Stiu ca unii cred ca industria de consultanta prospera intr-un astfel de cadru haotic, dar adevarul e ca lucrurile nu stau deloc asa. In Romania apar anual aproape 10.000 de legi (30 si ceva pe zi), fapt care ne face sa fim extrem de haotici in intelegerea lor. Niciun consultant intreg la minte nu se poate bucura atunci cand legislatia cu care lucreaza se schimba atat de des incat ii e complicat sa mai stie cand si cum e in vigoare.
Am cerut, din nou, ajutorul oamenilor in promovarea acestui proiect. Rezultatul s-a dovedit a fi unul si mai interesant decat experienta cu Initiativa-Legislativa.ro. Daca printre partide e oarecum logic faptul ca nimeni nu vrea sa isi insuseasca un astfel de corvoada, interesant a fost sa vad cum oameni pe care-i credeam intregi la minte au venit cu argumente de-a dreptul halucinante de negare a unei astfel de initiative:
1. “E prea complicat. Nu se poate face”, mi-au spus mai multi colegi consultanti, pe care nu-i pot acuza de interese politice. Adica, haosul e atat de mare, incat nimeni nu-i poate da de cap. Si, uite, asa, am aflat ca traim intr-o tara in care “asta e” nu e doar zicala, ci reper moral pentru societate. Bineinteles ca se poate face, bineinteles ca n-o sa ia nimeni de nebun legislatia unei tari pentru a o peria intr-un an. E vorba de un proces indelungat, care insa va fi facut cu siguranta intr-o zi si nu suntem departe de acel moment. Sistemul legislativ din Romania va face implozie in putini ani de acum inainte si, pe ramasitele lui, ceva trebuie sa se ridice.
2. “Chiar crezi ca avem oameni in stare sa faca asta?”. E o alta forma a ideii ca nu se poate face. Si imi dau seama ca jegul ultimilor ani, exprimarea publica a indoielii ca romanii sunt idioti si nu-si pot exprima geniul decat la stadion ori la petrecere au lasat urme grele in mintea unor oameni. Chiar sa fie Romania o tara de prosti? Chiar sa nu avem niciun fel de specialist in stare sa reformeze cadrul juridic dintr-un anumit domeniu? Hai sa fim seriosi.
3. “Lasa-ma ca romanii nu au ce manca si tu vrei sa facem asta”. Sigur, pe principiul asta mai bine stam in casa si ne jeluim. “Nu avem ce mancaaaa, nu avem ce mancaaa, o sa ne ia dracu' pe toooti”. Si totusi, unii mai fac lucruri interesante in tara asta, chiar daca altii n-au mancare pe masa. Saracia nu e o frana si n-a fost niciodata o frana in dezvoltarea unei societati. E doar o problema sociala pe care putem alege sa o indreptam sau nu. Atat.
Si mai am exemple si mai am vise si realitati care m-au intors pe dos in acesti ultimi ani, dar rolul acestui articol nu e sa fie o fila din procesul meu de psihanaliza, ci un soi de opinie asupra implicarii sociale din Romania. Nu cred ca romanii de dreapta sunt mai breji decat romanii de stanga. Nu cred ca sunt mai cinstiti romanii de stanga decat cei de dreapta. Nu cred ca unii sau altii au mai multe prejudecati sau ca vand mai multe iluzii. Nu. Romanii sunt la fel, iar discutiile ideologice sunt cireasa de pe tortul bramburelii care se cheama astazi societatea romaneasca.
Din scara in scara, din sat in sat
Boala noastra nationala nu se cheama stangismul si nici miloaga, desi mi-as dori sa fie asa pentru ca astfel de probleme se pot repara in timp. Din pacate, noi suferim de ceva mult mai grav. Ne-am pervertit atat de mult morala, incat credem ca suntem mai destepti decat suntem cu adevarat. Ne-am uitat atat de mult la televizor sau pe facebook, incat am ajuns sa credem ca doar gandind ca vrem sa schimbam ceva, acel lucru o sa se si schimbe.
Refuzam constant implicarea si ii blamam pe cei care se implica. Le cautam nod in papura celor care fac ceva pentru ceilalti (povestea proiectului Salveaza Vieti este geniala in acest sens, poate o sa v-o spun candva). Preferam sa ii numim hoti si sarlatani pe romanii dedicati unor proiecte care schimba societatea, preferam sa le fortam sufletul in zone deloc comode, dar ignoram votul, ignoram trasul alesului de maneca, ignoram toate drepturile cetatenesti pe care le avem, cu mintea patinand pe acelasi refren idiot: “oricum nu se schimba nimic”. In schimb, strigam din toti plamanii ca hotii se aleg in Parlamentul Romaniei.
Nu e vorba ca nu actionam, ci ca suntem atat de plini de noi si de orgoliosi, incat nu-i lasam nici pe altii sa actioneze. Suntem sluti si muti si chiori,dar am vrea sa ne declare cineva Miss Univers. Pe toti, daca se poate.
Nici daca in Parlament s-ar fi ales 1000 de sfinti, tot nu s-ar schimba nimic in aceasta tara. Si stii de ce? Intr-un fel, e mai simplu de explicat decat de facut. Schimbarea n-a inceput niciodata din Parlament. In niciun stat, in niciun teritoriu din istoria lumii. Nu poate nimeni da o lege prin care sa-i faca pe oameni sa fie mai politicosi ori mai saritori ori mai altruisti. Nu, civismul nu se impune prin lege.
Asa ca, in loc sa urlam ca s-au ales hotii in Parlament, mai bine am urla ca 7 sau 8 milioane de oameni au un sictir atat de mare in ei incat le e lene sa mearga la vot. Mai bine am urla ca doar unul din zece mii de romani a avut curiozitatea sa-i scrie parlamentarului care il reprezinta. Sau, mai interesant, in loc sa urlam, mai bine ne-am apuca dracului sa schimbam ceva pe scara blocului sau pe ulita din sat. Si asa, din bloc in bloc, din sat in sat, tara asta s-ar putea sa arate altfel.
Sursa fotografiei care ilustreaza acest articol.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (50)