Cum arata iarna in sufletul tau?

Al meu tata avea o placere fantastica in a ma scoate din caldura sufocanta a sobei in frigul napraznic de afara si a ma duce la fantana din curte, asa desculta, in pijamale si cu ochii lipiti de somn. Pentru ca momentul sa fie memorabil, scotea repede din fantana o galeata cu apa si aproape ca mi-o turna in cap. Nu era chip sa scap de o clatire sanatoasa cu apa rece de izvor, parca-l si aud: "Clateste-te ca lumea, nu ca pisica!"

Rosie ca focul, cu mainile sloi si cu apa siroindu-mi pe fata, alergam langa soba si pana nu imi iesea frigul din oase nu mai faceam alta miscare. Ca sa ma mai imbuneze, ma alinta si imi spunea o poveste. De fiecare data aceeasi: "Cand eu si frate-miu aveam anii tai, ne trezeam dimineata si, cum vedeam pe geam zapada, ieseam asa in pijamale cum eram si alergam ca nebunii prin toata gradina pana ne trezeam de tot. Si tu te plangi pentru atata lucru?" Nu mai stiam ce sa-i raspund, asa ca ma bagam si mai tare in soba si asteptam sa plece, doar doar n-o sa vada ce frig mi-era.

Ritualul avea loc aproape in fiecare zi din iarna, cand tata era liber. Exceptie faceau zilele in care se taia si se prepara porcul, nu mai avea nimeni timp de mine. De fapt, nu mai era loc pentru altceva sau altcineva cat durau pregatirile, ei uitau de mine, iar casa toata era a mea. Imaginati-va, deci, cata fericire pe capul meu: puteam sa impodobesc bradul asa cum imi doream, sa mananc jumatate din biscuitii si bomboanele ascunse de mama pentru seara de colindat si chiar aveam timp sa pun cateva mere deoparte pentru "zile negre". Si toate astea fara sa primesc indicatii de la nimeni. Fericirea nu dura mult, caci in secunda in care faceam macar gestul de a iesi din casa, toti isi aminteau, ca din senin, ca familia mai avea un membru. Si-atunci se puneau iar pe capul meu: "intra in casa", "stai afara, dar imbraca-te gros", "pune-ti caciula", "nu iesi pe strada", "unde-ti sunt manusile?". Asa ajungeam sa ies afara cu tone de lana pe mine, de nici nu ma mai puteam misca. Dar macar ieseam. Daca aveam putin noroc, furam repede o bucata de sorici, apoi imi luam saniuta si ma strecuram printre ei pana ieseam din curte.

Ajunsa afara, o alta lume se infatisa in fata ochilor: totul era alb, inghetat, zapada cat vedeai cu ochii si din cand in cand mai dadeai peste oameni de zapada sau peste cate-o cazemata distrusa „pe la colturi”. Cum ar zice bunica-mea, nici "tipenie de om" pe strada. Dar nu ma descurajam, caci stiam locurile de joaca, asa ca imi continuam pasul, trebuia sa-i gasesc pe ceilalti. Si-abia cand ii gaseam incepea adevarata aventura. Nu tineam cont ca e dimineata sau seara, ca e ajunul Craciunului, Craciunul sau Anul Nou. Nu stiam cat e ceasul, uitam sa mananc si imi potoleam setea cu turturii de la case. Eram uda pana la piele, aveam nasul rosu si bujori in obraji, mainile sloi si cizmulitele pline de zapada. Veneam acasa obosita de atata tras la sanie si adormeam cu sania in gand.

A doua zi o luam de la capat, neobosita. Doar ca a doua zi nu mai puteam sa fur sorici, deja il ascunsesera.
 

PS: Nu cred sa existe iarna in care sa nu-mi amintesc de aceste momente. An de an, revin in aceeasi casa, imi incalzesc mainile pe aceeasi soba si ies pe aceeasi strada, cautand din priviri copiii ce-am fost odata. Chiar daca nu mai gasesc pe nimeni, ochii sufletului nu au nevoie de vada, ci sa simta, sa-si imagineze.

Dar eu am spus destul deja, de-acum va las sa va imaginati si sa-mi povestiti cum arata iarna pentru voi. Si nu va las singuri, ci in compania sufletelor voastre si a lui Cosbuc :)

 Intre timp, va doresc sarbatori senine si pline de caldura! CRACIUN FERICIT!

Iarna pe ulita

(de George Cosbuc)

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai razbunat
Spre apus, dar stau gramada
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
si pe rau e numai fum.
Vantu-i linistit acum,
Dar navalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sanii,
De pe coasta vin tipand
si se-mping si sar razand;
Prin zapada fac matanii;
Vrand-nevrand.

Gura fac ca roata morii;
si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se galcevesc
Vrabii gurese, cand norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfada,
Stau pe-ncaierate pusi;
Cei mai mici, de foame-adusi,
Se scancesc si plang gramada
Pe la usi.

Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui,
Largi de-un cot sunt pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.

Haina-i maturand pamantul
si-o taraste-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Sa mai bata, soro, vantul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Ma-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat;

Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decat el.

si tot vine, tot înoata,
Dar deodata cu ochi vii,
Sta pe loc - sa mi te tii!
Colo, zgomotoasa gloata,
De copii!

El degraba-n jur chiteste
Vrun ocol, caci e pierdut,
Dar copiii l-au vazut!
Toata ceata navaleste
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, ma, caciula, frate,
Mare cat o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dansa sapte sate
Adapost!

Unii-l iau grabit la vale,
Altii-n gluma parte-i tin -
Uite-i, fara pic de vin
S-au jurat sa-mbete-n cale
Pe crestin!

Vine-o baba-ncet pe strada
În cojocul rupt al ei
si încins cu sfori de tei.
Sta pe loc acum sa vada
si ea ce-i.

S-otaraste rau batrana
Pentru micul Barba-cot.
- "Ati înnebunit de tot -
Puiul mamii, da-mi tu mana
Sa te scot!

Cica vrei sa stingi cu paie
Focul cand e-n clai cu fan,
si-apoi zici ca esti roman!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stapan.

Ca pe-o bufnit-o-nconjoara
si-o petrec cu chiu cu vai,
si se tin de dansa scai,
Plina-i stramta ulicioara
De alai.

Nu e chip sa-i faci cu buna
Sa-si pazeasca drumul lor!
Rad si sar într-un picior,
Se-nvartesc si tipa-ntruna
Mai cu zor.

Baba si-a uitat învatul:
Bate,-njura, da din maini:
- "Dracilor, sunteti pagani?
Maica mea! Sa stai cu batul
Ca la caini!

si cu batul se-nvarteste
Ca sa-si faca-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
si multimea navaleste
Iarasi stol.

Astfel tabara se duce
Lalaind în chip avan:
Baba-n mijloc, capitan,
Scuipa-n san si face cruce
De Satan.

Ba se rascolesc si cainii
De prin curti, si sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirati batranii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atata gura?
- "Nu-i nimic. Copii strengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-as mari,
Parca trece-adunatura
De tatari!

______________