Pana acum ceva timp, nici eu nu mi-as fi imaginat. Insa, pentru a-mi schimba parerea, a fost de-ajuns o discutie cu un om care crede si isi doreste asta din tot sufletul.
In ultimii 15 ani, Romania a devenit un fel de taram al proiectelor umanitare, iar la tot pasul intalnesti asociatii si ONG-uri care si-au facut un scop din a organiza actiuni caritabile sau din a oferi cadouri si bani categoriilor de persoane defavorizate. Recent, "am dat" peste o altfel de asociatie, Hope and Homes for Children (HHC), care, in locul bunurilor materiale, prefera sa daruiasca familii.
Cum vine asta, ma veti intreba? Prefer sa nu raspund la aceasta intrebare, caci omul cu care am discutat recent are mult mai multe de spus decat as putea spune eu. Este vorba despre Stefan Darabus, directorul national al HHC Romania, o persoana care te face sa-ti pui intrebari, care iti da sperante si care te face sa zambesti. E genul de om frumos la suflet, care nu se gaseste "pe toate drumurile".
"Made in UK"
Hope and Homes for Children a fost infiintata in anul 1994, de catre Mark si Caroline Cook, un cuplu care si-a dorit sa ofere case orfanilor de razboi sau celor ramasi fara parinti in urma dezastrelor, scopul initial fiind de a repara sau construi orfelinate pentru a le oferi siguranta acestor copii. Totusi, cei doi au realizat curand ca acesti copii aveau nevoie de dragostea unei familii adevarate, mai mult decat orice. Asa s-a nascut ideea de a inlocui sistemul institutional de protectie a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial.
Implementat cu succes in Marea Britanie, programul a inceput in Romania in 1998, fiind adaptat mentalitatii si conditiilor de viata din tara noastra. "Am proiectat in realitatea romaneasca niste principii solide si universal acceptate, cum ar fi acela ca orice copil are nevoie de o familie ca sa se poata dezvolta normal. Nu e nimic <<britanic>> in asta. E pur si simplu o chestiune care tine de conditia umana", subliniaza Stefan Darabus. Se pare, insa, ca "umanul" nu este o trasatura definitorie a tuturor oamenilor, caci, in scurt timp, asociatia s-a lovit de un zid al indiferentei. "Lumea ne considera niste nebuni, niste utopici, niste Don Quijote. Nu stiu daca era cineva care sa creada in noi, in afara de noi insine", isi aminteste directorul HHC.
Pe de alta parte insa, nu i-a descurajat prea tare lipsa de sustinere. "Trebuie sa fii cel putin limitat sau rauvoitor atunci cand te faci ca nu pricepi cat de abuziv si traumatizant e mediul institutional, al centrelor de plasament de tip mamut, asemanatoare unor lagare, pentru orice copil de pe lumea asta", arata directorul HHC, care concluzioneaza: ceea ce face HHC nu e o mare filozofie, e doar o chestiune de un elementar bun-simt.
Lucrurile bune vin daca le astepti
Avand in vedere ca domeniul in care activeaza este destul de dificil, momentele grele nu au intarziat sa apara in cei 14 ani de activitate ai asociatiei. "Dar niciunul nu a fost ca momentul cand au murit doi copii cu nevoi speciale, intr-una din casele pe care le-am facut in Satu Mare", povesteste Stefan. "Nu noi angajam membri de personal, ci consiliile judetene cu care lucram, nu am fost implicati in parte administrativa, dar moartea copiilor, produsa in conditii dubioase, ne-a marcat profund", a continuat sa explice directorul HHC Romania. Evenimentul a ramas in amintirea tuturor, insa a fost depasit pentru ca nu aveau incotro, erau alte zeci de mii de copii care aveau nevoie de ei. Asa ca au continuat drumul ales, mai increzatori si mai senini decat ar fi crezut. "Practic, le readucem aminte tuturor celor cu care lucram ca familia si copilul trebuie luate impreuna, nu separat, si ca in domeniul acesta e vorba nu de administratie, nu de hrana, combustibil, membri de personal, cladiri sau bugete, ci de copii. De copii, de tineri, de familie, de nevoia intrinseca a fiecaruia dintre noi, dar mai ales a copiilor, de iubire, de atentie si de afectiune", a mentionat Stefan.
Obiectivul HHC nu este unul usor de realizat, astfel ca el se intinde pe mai multi ani. "Impactul programului va avea momentul de gratie undeva in anul 2020, cand nu vor mai exista institutii de tip vechi pentru copii, cand paradigma institutionalizarii copiilor va fi inlocuita de o paradigma a protectiei copilului in familie. Deja, intr-acolo merg lucrurile", spune directorul HHC Romania. Iar reusita pare sa fie sigura, intrucat asociatia beneficiaza acum de sprijin si din partea statului: "Tot ce facem e in parteneriat cu autoritatile statului, nu lucram ca o organizatie privata, lucram ca un dezvoltator de servicii care sunt preluate de structurile de stat in timp real: lucram doar prin parteneriate de lunga durata, iar aceasta abordare, desi anevoioasa si complicata, are sansele mari de reusita pe termen lung", puncteaza Stefan Darabus.
Anevoioasa pentru ca, asa cum spune directorul HHC Romania, reforma implica inchiderea vechilor institutii pentru copii, prevenirea abandonului, acordarea de sprijin pentru tinerii care ies din protectia statului prin efectul legii, precum si formarea membrilor de personal care lucreaza cu copiii din sistem. In plus, trebuie realizate o serie de analize/evaluari/auditari si cercetari de profunzime in domeniul protectiei copilului.
Cu toate acestea, in momentul in care l-am intrebat pe Stefan daca s-a gandit sa renunte, stiam de la inceput raspunsul: niciodata. "Nu as avea cum, HHC e sansa mea de a face bine in lume", a completat el.
Stefan, pe scurt
-
Cand ti-ai dat seama ca vrei sa faci parte dintr-o astfel de asociatie?
Eram in anul II de facultate. Visam sa devin profesor universitar, sa predau teoria literaturii. Apoi, am vizitat un orfelinat. Si mi-am spus ca asa ceva nu poate exista in jurul meu, in orasul meu. Ca e imposibil sa fie zeci de mii de copii care sufera astfel de drame, intr-o tacere neputincioasa. Atunci am stiut ca asta trebuie sa fac. A fost o revelatie fara drept de apel.
-
Fiecare om are un vis. Care este al tau?
Visul meu e sa traiesc intr-o lume in care fiecare copil sa aiba parte de dragostea unei familii. Cred ca de la asta incepe totul.
-
Daca nu ai fi urmat acest drum, acum ai fi fost… ?
Nu stiu ce as fi fost… Cred ca, intr-un fel sau altul, tot la asta as fi ajuns. Pentru ca asta e structura mea si din fibra asta sunt plamadit. Si le datorez asta parintilor mei. Care nu mai sunt printre noi, dar ei erau centrul universului copilariei mele. Ei si iubirea cu care ma inconjurau.
-
Cum si unde te vezi in urmatorii 5 ani?
In HHC Romania, lucrand spre telul nostru: o Romanie fara institutii pentru copii, pana in 2020. O Romanie in care copiii sa creasca in familii. E nevoie de oameni pentru asta. Iar eu sunt unul dintre ei.
Daca vrem sa traim intr-o societate buna, intr-o lume in care orice se invarte prin sentimente, atunci trebuie sa le oferim copiilor nostri iubire si afectiune!
(Stefan Darabus)
PS: Mi-ar fi placut sa scriu mai multe despre Stefan, dar am sa va las pe voi sa-i descoperiti intreaga activitate, pe site-ul HHC Romania. Intre timp, revin la intrebarea din titlu: acum va imaginati o Romanie in care toti copiii au parte de caldura si dragostea unei familii? :)
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (14)