Mor actorii

Nu intentionez sa emit o parere asupra acestei chestiuni, nici sa spun ca atitudinea oamenilor care au comentat evenimentele a fost una nepotrivita, caci fiecare om e liber sa isi dea cu parerea asa cum crede de cuviinta. De fapt, aceste doua evenimente tragice reprezinta doar factorul declansator pentru editorialul de astazi, in care as vrea sa punctez un alt aspect: acela ca la noi, in Romania, se practica prea des acest respect post-mortem si prea rar respectul in timpul vietii.

Nici nu mai stiu de cand nu am citit un material despre oamenii vii, despre actorii zilelor noastre care urca pe scena teatrelor, despre cantaretii care ne reprezinta tara la diverse festivaluri nationale sau internationale, despre tinerii care muta muntii din loc pentru a-si realiza visul sau despre sportivii care iau medalii in numele tarii noastre (cu exceptia cazurilor in care se desfasoara vreun campionat european/mondial sau vreo olimpiada).

Oameni talentati si frumosi exista peste tot in Romania, insa nu sunt promovati suficient in timpul vietii. Mai rau, nu sunt cunoscuti deloc de public, caci ale noastre institutii/autoritati publice/televiziuni/cotidiene prefera sa "scoata in fata" un cu totul alt tip de "vedete". Asa se face ca acei oameni talentati si frumosi isi gasesc loc pe "scena" romaneasca abia dupa moarte, cand devin, in sfarsit, iubiti, respectati si aplaudati.

Privind lucrurile din aceasta perspectiva, voua nu vi se par putin duse la extrem elogiile post-mortem? Nu v-ati saturat de aceasta ipocrizie a televiziunilor si a celor care ne conduc? Nu vi se pare straniu ca, de fiecare data cand moare un actor/om de cultura/cantaret, asistam la un circ mediatic de "ridicare in slavi", dupa care se revine la promovarea desantata a fustelor scurte si a rochitelor transparente?

Nu credeti ca, in loc de reportaje despre marii oameni ai Romaniei, vedem mult prea des materiale inutile despre "cele mai frumoase cupluri din Romania"? 

Daca nici statul, atunci cine?

Un potential raspuns pentru aceasta lipsa de interes a mass-mediei (si a guvernantilor, deopotriva) l-am gasit, tot recent, in 2 materiale care m-au pus pe ganduri si care reflecta, intr-o oarecare masura, gradul de cultura din Romania.

Primul material, disponibil AICI, aduce in discutie faptul ca Institutul Cultural Roman (ICR) a respins de la finantare cateva dintre cele mai mari evenimente culturale din Romania. Printre proiectele respinse de institutie se numara Festivalul International TIFF de la Cluj, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul de film independent Anonimul, Festivalul National de Teatru organizat de UNITER sau Festivalul National de Teatru Tanar Ideo Ideis.

Al doilea material, "Manusile lui Piersic Jr. si ceasul lui Iures s-au batut sa salveze teatrul", a aparut pe ziarulmetropolis.ro si poate fi citit AICI.

Pe scurt: avand in vedere ca Festivalul National de Teatru Tanar Ideo Ideis a fost declarat neeligibil de catre ICR, organizatorii evenimentului au gasit o alta metoda de a obtine finantare: o licitatie la care actori de marca, precum Marcel Iures, Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu sau Medeea Marinescu, si-au pus la bataie obiectele personale.

Gestul actorilor m-a impresionat si m-a revoltat, in egala masura. Iar asta pentru ca am avut, inca o data, confirmarea ca in Romania astfel de acte de cultura sunt ignorate complet de cei care ne conduc. Proiecte de acest fel sunt date la o parte si isi gasesc sprijin doar in randul celor pasionati, doar in randul naivilor care inca mai spera, care inca mai cred in puterea de a merge mai departe.

Acum ceva timp, tocmai despre aceasta putere de a trece peste obstacole discutam cu unul dintre organizatorii Ideo Ideis, Alex Ion. "Pentru fiecare editie, exista riscul major de a nu atinge bugetul care sa ne permita sa pastram festivalul la nivelul pe care l-a atins. Nu ne plangem, dar enuntam realitatea si facem tot posibilul sa ne pastram speranta de mai bine", ne-a precizat atunci Alex.

Dar, vin si intreb: cine-ar fi crezut ca cel mai mare obstacol va fi chiar statul? Duc mai departe ideea si pun o alta intrebare: de ce este nevoie pentru ca oamenii mari, oamenii de cultura, oamenii talentati din Romania sa fie respectati si sprijiniti atunci cand au nevoie, atunci cand inca sunt in viata? Chiar trebuie sa ne pierdem oamenii valorosi pentru a ne da seama de valoarea lor?

-------

Nota: In toamna anului trecut, AvocatNet.ro a inaugurat o rubrica de weekend, "Exemple de viata", prin intermediul careia ne-am propus sa "scoatem la lumina" acele talente inca nedescoperite, acei oameni care vor sa schimbe ceva in Romania. Seria materialelor va continua, asa ca asteptam si propunerile voastre :)

PS: Titlul nu-mi apartine, este titlul unei poezii semnate de Adrian Paunescu. Edificatoare, zic eu, pentru tema propusa astazi.

Mor actorii

Cainii mortii reincep sa latre,
Cinici, pofticiosi, nerabdatori,
Se tot sting luminile in teatre,
Noapte buna, domnilor actori!

Ce se-ntampla seamana teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
In aceasta tara mor actorii
Regretati de propriile roluri.

Tineri si batrani, la garderoba
Vin sa-si lase cea din urma haina,
Programati sa intre in spitale
Ca sa poata sa se stinga-n taina.

Nu mai vor aplauze si bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini si farduri,
Ar mai zabovi doar ca sa-si rupa
Propriile afise de pe garduri.

Mor actorii parasiti de public,
Teatrul insusi este o fantoma
Si la catafalc le stau de garda
Rolurile care intra-n coma.

Ne-au facut sa plangem si sa radem,
In momente bune sau mizere,
Astazi, cu privirea zavorata,
Ei isi joaca ultima tacere.

Ce ciudat, acum, cand mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla ca fara dansii
Tragedia noastra e mai mare.

(Adrian Paunescu)