Erau odata doi pesti tineri care inotau unul langa altul. In drumul lor intalnesc un peste mai batran, care inota in directia cealalta.
Pestele batran da din cap si le spune "Buna dimineata, baieti. Cum e apa?". Si pestii cei tineri mai merg putin, apoi unul dintre ei se intoarce catre celalalt si il intreaba "Ce dracu e aia apa?"'.
Daca va temeti cumva ca am venit aici ca sa ma prezint ca pestele-cel-batran si intelept, pestele care le explica celorlalti peste ce ar trebui sa fie apa in mintea lor, va rog sa va linistiti. Nu sunt eu pestele-cel-batran. Ideea povestii este doar aceea ca realitatea evidenta si importanta este adesea cel mai greu de vazut. Ca atunci cand parem a fi siguri de ceva, ne-ar prinde bine sa ne intrebam inca odata. Chiar asa o fi?
[...]
Iata un exemplu al modului total gresit in care am tendinta sa fiu sigur de ceva: toate intamplarile din existenta mea imi sustin credinta ca sunt centrul universului, buricul pamantului. Cea mai vie si mai importanta persoana in viata. Ne gandim rareori la aceasta inclinatie naturala si egoista. Dar se aplica mai mult sau mai putin fiecaruia dintre noi. E setarea noastra naturala, starea lucrurilor pe care o imbratisam chiar de la nastere. Gandeste-te putin: nu exista experienta pe care sa o fi traversat fara sa fii in centrul ei absolut. Lumea asa cum o vezi tu este in fata TA, in spatele TAU, in stanga sau in dreapta TA, la televizorul TAU sau monitorul TAU. Si tot asa. Gandurile altor oameni si sentimentele lor trebuie sa fie comunicate cumva spre tine. Dar ale tale sunt imediate, urgente, reale.
[..]
Spre exemplu, sa spunem ca e o zi obisnuita din viata ta. Te trezesti dimineata si mergi la slujba ta cea provocatoare. Muncesti pentru 8 sau 10 ore si la finalul zilei esti obosit si stresat si tot ce-ti doresti e sa ajungi acasa si sa mananci ceva, sa-ti pierzi timpul o ora-doua si apoi sa adormi dus pentru ca dimineata o iei de la capat. Dar iti amintesti ca nu ai nimic de mancare acasa. Nu ai avut timp sa faci cumparaturi din cauza slujbei tale si te vezi acum urcat in masina si conducand spre supermarket. E finalul unei zile de munca si traficul e de cosmar. Asa ca drumul pana la magazin iti ia mai mult decat ti-ai dori. Ajungi intr-un final, magazinul e foarte aglomerat pentru ca, nu-i asa, e timpul din zi in care toti ceilalti oameni cu slujba incearca si ei sa-si cumpere de mancare. Si magazinul este [...] de departe ultimul loc in care ti-ai dori sa fii dar nu reusesti sa intri si sa iesi repede. Trebuie sa bantui prin magazinul cel supradimensionat pentru a gasi lucrurile care te intereseaza, trebuie sa manevrezi caruciorul defect printre toti ceilalti oameni obositi si grabiti care imping si ei propriile carucioare. Si sa ajungi, intr-un final, la casa, numai ca acum iti dai seama ca nu exista suficiente case deschise desi e finalul unei zile obositoare. Asa ca stai la o coada incredibil de lunga, fapt care e stupid si enervant. Dar nu-ti poti varsa frustrarea pe doamna inceata de la casa, care este obosita de atata munca si de rutina gesturilor marunte pe care trebuie sa le repete de mii si mii de ori intr-o zi.
Intr-un final, ajungi la casa, platesti mancarea si cineva iti spune "O zi frumoasa!" pe o voce care iti suna a grasul mortii. Apoi trebuie sa iei pungile stupide de plastic, sa le pui in caruciorul tau cu o roata defecta care-l tot trage spre stanga, sa te indrepti spre parcarea inghesuita si sa conduci inapoi pana acasa intr-un trafic imposibil.
Ideea din spatele acestei povesti stupide este aceea de a fi suport pentru alegerile tale constiente. Pentru ca traficul greoi si haladuiala prin magazine si statul la coada itmi da timp sa ma gandesc. Si daca nu fac o alegere constienta asupra modului in care gandesc si asupra lucrurilor la care sa fiu atent, voi fi suparat si ma voi simti mizerabil ori de cate ori merg la cumparaturi. Pentru ca asta este setarea mea naturala. Sa cred ca toate aceste situatii sunt, de fapt, despre mine. Despre foamea MEA, despre oboseala MEA, despre dorinta MEA de a ajunge acasa. Si imi va parea ca toti ceilalti s-au asezat acolo in calea MEA. Si cine sunt toti ceilalti? Si uite cat de dezgustatori sunt cu totii, si cat de stupid si bovin si monstruos arata toti cei de la coada. Sau cat de enervant si necioplit e faptul ca oamenii vorbesc tare la telefonul mobil fara sa le pese de cei din jur. Cat de nedrept si injust personal este totul pentru MINE.
[...]
Daca aleg sa gandesc asa in magazin si pe strada, foarte bine. Cu totii o facem. Numai ca o astfel de gandire a devenit atat de automata incat nici nu mai e o alegere. E setarea mea naturala. E modul meu natural de a trai plictisul, frustrarea, agromeratia si toate celelalte probleme ale vietii mele de adult atunci cand operez pornind de la certitudinea ca sunt in centrul lumii si ca nevoile si sentimentele mele imediate sunt cele care ar trebui sa determine prioritatile lumii.
Doar ca, bineinteles, exista si alte feluri de a privi o astfel de lume. In trafic, cu toate masinile din jur si toate obstacolele care mi se par croite special pentru mine, nu e imposibil ca unii din acesti proprietari de masini de teren sa fi trait un accident auto inspaimantator si ca si-au cumparat o masina imensa si inutila tocmai pentru a putea depasi acea trauma. Ori ca masina care mi-a taiat calea e poate condusa de un tata al carui copil e ranit ori bolnav si ca incearca sa-si duca odrasla catre spital si ca e intr-o goana mai importanta si mai legitima decat a mea. Si ca poate eu sunt in calea LUI.
Sau as putea alege sa gandesc la faptul ca posibilitatea ca toti cei de la coada magazinului sunt la fel de plictisiti si frustrati cum sunt si eu, si ca unii dintre acesti oameni poate au o viata mai grea, mai nedreapta ori mai dureroasa decat a mea. Din nou, nu considera ca iti dau un sfat moral ori ca iti sugerez sa ganditi astfel ori ca exista cineva care si-ar dori sa gandesti astfel in mod natural. Pentru ca e greu. Si pentru ca va fi nevoie de efort, iar tu esti la fel ca mine, vei avea zile in care sa nu fii in stare sa gandesti asa. Pur si simplu.
Darin majoritatea zilelor, daca esti suficient de constient sa-ti dai o sansa, poti alege sa privesti altfel pe doamna grasa, cu ochi bovini, machiata strident, care striga la propriul copil in timp ce stau la coada. Poate ca nu-i asa tot timpul. Poate ca si-a petrecut ultimele trei nopti tinandu-si de mana propriul sot bolnav de cancer. Sau poate ca e un functionar marunt la un service auto, care tocmai ti-a ajutat un prieten ieri sa depaseasca usor o problema printr-un act marunt de bunatate birocratica. Bineinteles, niciuna dintre aceste variante nu este probabila, dar nu e nici imposibila. Depinde doar de modul in care privesti lumea. Daca esti sigur in mod natural ca realitatea imaginata de tine e cea corecta, atunci tu, ca si mine, nu poti vedea lumea in alte culori care sa o spele de frustrare si mizerie. Dar daca inveti sa fii atent, atunci vei stii ca mai exista si alte optiuni in modul in care privesti lumea. Si-ti va sta in putere sa abordezi o situatie oribila nu doar intr-un mod plin de insemnatate, ci intr-un mod sacru, construit din aceleasi forte care au cladit stelele: iubire, camaraderie, unitate mistica a tuturor lucrurilor privite in adancul lor. Nu ca toate aceste trairi mistice ar fi neaparat adevarate.
Unicul lucru care este adevarat este ca TU decizi cum vei alege sa vezi lumea din jur. Aceasta este, dupa mine, adevarata libertate a educatiei reale. Sa decizi in mod constient ce are insemnatate si ce nu are. Tu decizi ce idolatrizezi si ce nu.
Iata altceva care este ciudat, dar la fel de adevarat: in transeele zilnice ale vietii de adult, nu exista de fapt ideea de ateism. Nu exista persoane care sa nu idolatrizeze pe cineva sau ceva. Toti o fac. Alegerea nu e intre a idolatriza ceva si a nu o face. Nu. Singura alegere este cea in care decidem ce sa idolatrizam. Si singurul motiv real pentru alegerea unui Dumnezeu de ordin spiritual (indiferent de numele lui) este ideea ca orice altceva am adora ne-ar devora de vii. Daca idolatrizezi banii si alte bunuri materiale, daca acestea sunt singurul tau scop in viata, atunci n-o sa ai niciodata destul, n-o sa simti niciodata ca te-ai saturat. Asta e adevarul. Idolatrizeaza-ti corpul si frumusetea si te vei intreba mereu daca nu cumva esti urat(a). Apoi, pe masura ce timpul si varsta isi vor arata fata, vei muri de un milion de ori inainte sa te ingroape cu adevarat cineva. La un anumit nivel, cu totii stim deja toate aceste lucruri. Unele au fost povestite ca mituri, proverbe, clisee, epigrame, parabole. Scheletul oricarei povesti adevarate. Si singura lor menire a fost aceea de a tine adevarul la suprafata in constiinta vietii zilnice.
Adora puterea si vei ajunge sa te simti slab si infricosat, si vei avea nevoie de mai multa putere asupra altora ca sa-ti amorteasca propria frica. Idolatrizeaza-ti intelectul, mandreste-te ca esti destept, si vei sfarsi prin a te simti prost, mereu pe picior de a fi descoperit.
Ciudat, dar parsivenia tuturor acestor forme de adorare nu e aceea ca sunt fundamental rele ori pacatoase. Nu. E mult mai simplu de atat. Ele sunt inconstiente. Ele sunt setate in subconstientul nostru ca stare naturala a lucrurilor. Sunt acele forme de adorare catre care aluneci gradual, zi dupa zi, in timp ce devii din ce in ce mai selectiv cu lucrurile pe care le vezi si le apreciezi. Si nici macar nu-ti dai seama de asta.
Si asa-numita lume reala nu te va descuraja din a-ti activa setarile naturale. Lumea reala a oamenilor si a banilor si a puterii fredoneaz? vesel de-a lungul unui bazin de fric? ?i furie ?i frustrare ?i pofta ?i adorare de sine. Iar cultura noastra prezenta a valorificat aceste forte in moduri care au generat bogatie extraordinara si confort si libertate personala. Libertatea fiecaruia dintre noi de a fi regii propriului univers, libertatea de a fi buricul pamantului. Acest gen de libertate are multe puncte bune. Bineinteles, exista si multe alte feluri de libertate, dar despre expresiile ei cele mai importante nu vei auzi vorbindu-se in lumea de astazi a celor care doresc si se realizeaza. Singura expresie importanta a libertatii implica atentie si deschiderea ochilor si disciplina si ideea ca esti apt sa porti de grija altor oameni si sa te sacrifici pentru ei in nenumarate feluri marunte si neatractive. In fiecare zi.
Aceasta este libertatea adevarata. Asta inseamna sa fii educat si sa intelegi cum sa gandesti. Alternativa este setarea naturala, cursa de soareci, eterna roadere ca ai avut si ai pierdut ceva infinit. Stiu ca probabil lucrurile acestea nu suna la fel de haios ori inspirational asa cum ar trebui sa sune continutul unui discurs obisnuit. Ele reprezinta insa, cel putin cat mi-e mie dat sa vad, adevarul cu A mare, descarnat de politeturile retorice obisnuite. Tu esti, bineinteles, liber sa crezi orice despre spusele mele. Dar te rog nu le arunca la cos doar pentru ca altcineva iti predica altfel. Adevarul vazut de mine nu este despre moralitate, despre religie sau dogma sau despre marile intrebari ale vietii de dupa moarte.
Adevarul cu A mare este despre viata DINAINTE de moarte.
Este despre valoarea reala a educatiei, care n-are nimic de-a face cu cunostintele si totul de-a face cu simpla constiinta de sine. Constiinta lucrurilor reale si esentiale, atat de ascunse la vedere in toata lumea din juru nostru ca avem nevoie de ne reamintim mereu:
"Asta e apa."
"Asta e apa."
Eseul lui Wallace a fost montat si intr-un videoclip ce a reusit sa adune peste 4,5 milioane de vizualizari pe Youtube. Clipul poate fi urmarit mai jos:
Am ales sa traduc acest eseu pentru ca m-am gandit ca uneori avem nevoie sa ne fie reamintite cateva dintre opiniile simple asupra lumii moderne. Nu stiu daca textul lui Wallace contine un adevar util, dar pot sa sper ca adevarul lui nu e de neglijat. Avem nevoie de compasiune la fel de bine cum avem nevoie sa deschidem ochii larg de tot inainte sa luam unele lucruri drept realitati de nezdruncinat.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (21)