Stim sa ne mai bucuram? De noi? De ceilalti? Motive de bucurie de la Maria la Radu Lupu.
Acum doi ani, Maria avea patru ani. Ea era, si inca este, cea mai mica dintre cele trei fiice ale unui preot de la tara. Asa ca pe ea o iau parintii cel mai des in vizitele la prieteni. Intr-una dintre aceste vizite, cu ocazia unei sarbatori, a rasturnat o farfurie cu prajituri. Pe jos erau numai fursecuri, iar unul dintre adultii din camera s-a grabit sa le stranga. Maria si-a intrerupt jocul, s-a uitat calma la farfuria de pe jos si la toata agitatia adultului. Apoi, a spus calma: "Nu-i nimic". Toti adultii au inceput sa rada si s-au relaxat. Copilul avea dreptate. Nu se intamplase nimic. Nimic important.
De fiecare data cand mi se intampla niste nimicuri din acestea carora le dau prea multa importanta, imi amintesc de Maria. Atunci imi trece supararea si ma pufneste rasul. In definitiv, „Nu-i nimic”.
Supararea aceea este doar o pierdere de timp si de nervi. Iar noi am ajuns sa pierdem atat de mult timp enervandu-ne de mirosul din autobuz, pe functionara de la ghiseu, ca a trecut unul inaintea noastra... pe multe si nenumarate nimicuri, incat nu mai apucam sa savuram lucrurile bune si sa ne bucuram.
Dupa manifestarile celor din jurul meu, banuiesc faptul ca bucuria este o resursa epuizabila. Daca vrem sa o avem, cat mai mult timp, avem nevoie s-o ingrijim, s-o protejam, s-o cultivam.
Asa ca va propun o bucurie din aceasta categorie, cea a lucrurilor care au nevoie sa fie protejate: pianistul Radu Lupu. El este unul dintre cei mai apreciati pianisti ai momentului, dar nu este o vedeta, nu in sensul clasic. Este extrem de discret, nici macar nu da interviuri. Prefera sa se exprime prin muzica.
Radu Lupu s-a nascut pe 30 noiembrie 1945 la Galati. A inceput sa studieze pianul la sase ani. A debutat la 12 ani cu un program complet de muzica compus de el. A studiat cu Cella Delavrancea, iar la 16 ani a primit o bursa de studiu la Moscova. In anul 1967, a castigat premiul I la Festivalul International „George Enescu”.
Cand a debutat pe scena londoneza, in 1969, „The Times” a scris ca „a adus pe scena ceea ce parea o intreaga experienta de viata, cu alternantele sale de dezolare si de mandrie. Muzica nu ar putea fi niciodata mai aproapiata de vorbire”.
Si-a continuat cariera pe marele scene internationale, alaturi de cele mai prestigioase orchestre si cei mai mari dirijori ai lumii, printre care Orchestra din Cleveland, Orchestra Simfonica din Chicago si Orchestra Filarmonicii din New York.
Tonul de baza al pianului este, la propriu, destul de neutru, prin comparatie cu alte instrumente. Aceasta inseamna ca lumea sunetelor evocata de pian variaza enorm, depinde de cum diferiti compozitori au scris pentru el. In nucleul repretoriului clasic de baza (Beethoven, Mozart, Schubert), pentru care Lupu este cel mai bine cunoscut, te astepti ca sa fie sunetul, obiectiv, direct. Intr-o alta scoala de scriitura pentru pian (extinsa, sa spunem, de la Chopin la Debussy si Scriabin) pare adecvat ceva mai senzual si diafan. Ceea ce Lupu a reusit sa faca intr-un fel a fost sa gaseasca o amplitudine mai mare, mai multe grade ale subtilitatii in sunetul de baza al muzicii clasicii decat oricine altcineva. Interpretarea lui este infinit mai rafinata, fara a depasi vreodata limitele a ceea ce este idiomatic pentru muzica clasica.
In anii `70, Radu Lupu l-a cunoscut pe celebrul dirijor si pianist Daniel Barenboim, singurul pianist alaturi de care a acceptat sa cante in concerte. Amintesc de Daniel Barenboim, pentru ca acesta l-a convins pe radu Lupu sa cante in cadrul Festivalului "George Enescu" din acest an.
Pe 1 septembrie, sub bagheta lui Daniel Barenboim, Radu Lupu a interpretat Concertul nr. 4 pentru pian si orchestra in Sol Major op 58 de Ludwig van Beethoven. Pe 2 septembrie, cei doi au interpretat concertul nr.10 pentru doua piane in Mi bemol Major K365, de Wolfgand Amadeus Mozart. Orchestra de la ambele concerte a fost Staatskapelle Berlin. Pe 4 septembrie, Radu Lupu a sustinut un recital din Franz Schubert, Sonata nr.20 pentru pian in La Major D 959 si Sonata nr.21 pentru pian in Si bemol Major D 960.
Radu Lupu n-a dorit ca aceste concerte sa fie transmise in direct sau inregistrate. Nu a fost ceva special pentru Festivalul Enescu, n-a avut ceva de impartit cu nimeni, ci doar ca nu crede ca emotia interpretarii din sala poate fi captata pe vreun suport.
Si in amintitul articol din „The New Yorker” se mentioneaza ca:
Lupu are dreptate sa nu inregistreze. Dupa cum spunea Gerstein, el produce un element deosebit de magie in sala de concert care nu poate fi niciodata reprodus.
In videoclip, Radu Lupu interpreteaza Concertul Nr. 19 pentru pian in Fa major K459, de Wolfgang Amadeus Mozart, impreuna cu orchestra Deutsche Kammerphilharmonie.
Pe voi ce va mai bucura?
PS 1: Au fost cateva momente in care m-am intristat ca n-am prins bilete la niciunul dintre cele trei concerte in cadrul carora a cantat Radu Lupu in cadrul Festivalului "George Enescu", dar, in final, am decis sa ma bucur pentru cei care au fost in sala.
PS 2: N-am cunostinte vaste de muzica clasica. Dar nici n-am nevoie ca sa ma bucur de muzica.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (18)