Cred in fericirea aia mica, in fericirea unui om care traieste cu el impacat, face ce ii place. Doar cand esti liber poti sa fii fericit. Mi-ar placea sa pot trai liber, sa fac totul moderat.
Sa zicem ca nu sunt genul. Eu sunt balanta si ori traiesc cumpatat, si o luna nu ma scoti din casa, ori trec in extrema cealalta, si alta luna ma prinzi numai prin baruri, plecat de acasa.
Niciodata.
Crezi ca ai avut talent de mic copil?
Nu stiu daca am avut talent. Am avut o chemare.
Ti-a spus Dumnezeu?
Da, dar nu stiu daca e doar talent. E si nevoia ta de a fi in centrul atentiei, de a te exprima altfel pentru ca acasa nu te lasa parintii sa te exprimi, e nevoia ta de a te exprima intr-un fel in care poate nici nu stii sa te exprimi. Cand esti pe scena, esti liber, iti exprimi emotiile altfel.
Da, dar nu le expui mereu pe-ale tale.
Ba da, pe ale tale le expui. Ale tale sunt emotiile, ale tale sunt lacrimile. Exista o tehnica in toata actoria asta, pentru ca altfel nu ar putea functiona.
Cati ani ai de cand faci teatru?
20 si ceva si in seara asta mi se pare ca nu stiu nimic despre teatru. Chiar mi se pare ca trebuie sa ma duc sa invat sa fac teatru.
Si, cu toate astea, lumea te aplauda minute in sir la fiecare spectacol.
Habar nu am ce le place.
Faci vreodata comparatie intre tine si alti actori?
Nu, sunt fascinat de colegii mei. La cei care sunt buni ma uit ca la niste icoane. Si la Maia (Morgenstern, n.a.), si la Oana Pellea, si la Medeea (Marinescu, n.a.).
Te-ai uitat vreodata cu invidie la unii din ei?
Niciodata nu poti sa ai invidie. Nu poti sa invidiezi decat daca nu esti realist, daca nu cauti adevarul, ci cauti doar sa ai succes. Cand cauti adevarul, cand cauti ceva profund in meseria asta si cauti sa descoperi ceva despre tine si despre teatru, te bucuri cand un coleg face ceva ce tu nu poti sa faci si inveti din acea chestie, te inspira.
Nu am avut niciodata genul asta de invidie. Pot sa am invidie fata de un om care are foarte multi bani si sa ma uit cum pleaca cu iahtul din fata mea si eu mananc paine cu salam si ma gandesc de ce oare viata e nedreapta. Da, pe asta pot sa fiu invidios pentru ca mi se pare nedrept. Dar pe colegii mei nu o sa pot fi niciodata invidios.
Ai zis ceva frumos: cauti adevarul.
Da, caut adevarul si in meseria asta si in viata in general. Doar ca am senzatia ca nu prea ma potrivesc cu viata mea, cu meseria mea am mai bine...
Nu crezi ca ar trebui intai sa gasesti adevarul despre tine, abia apoi despre o meserie?
Categoric, dar poate esti intr-o perioada a vietii in care nu vrei sa afli adevarul despre tine sau nu te intereseaza lucrul asta. Nu stiu, poate ca nu e interesant. Cu siguranta, viata e mai interesanta ca teatrul. Doar ca, din cei 35 de ani ai mei, 20 i-am petrecut in teatru. Si cand spun in teatru, zic chiar in teatru. La mine, ziua de munca inseamna de la ora 10 dimineata la 1 noaptea.
Pentru mine, noaptea e cea mai frumoasa zi.
Esti pasare de noapte?
Nu, eu nu am zi. Adica, ziua muncesc si atunci caut sa fac din noapte zi si sa fac ziua cat mai lunga.
Cam toti facem asta, nu stiu daca e o scuza buna..
Sunt intr-o perioada in care iarasi nu mai inteleg nimic despre viata mea si asta e cel mai ciudat, dar si cel mai frumos, pentru ca omul descopera toate aceste lucruri cand e nesigur, cand e vulnerabil si se plimba pe terenuri miscatoare.
S-ar putea sa descoperi despre tine lucruri care nu-ti plac.
Daca crezi in Dumnezeu, trebuie sa ai putere sa accepti si lucrurile care nu iti plac.
Si ai putere?
Nu stiu daca am. Eu vreau sa am putere...
E ceva ce te retine?
Nu ma retine nimic, dar nu e vorba ca trebuie, ca vrei, trebuie sa simti. Asa si cu teatru, nu trebuie sa vii la teatru, nu vrei sa faci teatru, il simti, pur si simplu.
Dupa atatia ani pe scena, mai simti teatrul?
Din ce in ce mai tare. Mi se pare din ce in ce mai fascinanta meseria asta, din ce in ce mai periculoasa.
Periculoasa de ce, provoaca dependenta?
Nu. Pentru ca te duce in zone pe care altfel nu le-ai accesa, sunt niste zone pe care noi in spectacole le accesam... Asta apropo de lucrurile pe care vrei sa le ascunzi si le ascunzi si, la un moment dat in viata, vei fi nevoit sa le scoti la iveala si sa le recunosti, pentru ca de acolo se trage forta lucrurilor. De-acolo, din faptul ca tu pui degetul pe o rana din tine care e deschisa si apesi pe ea pana tasneste sangele.
Tu din asta iti iei pasiunea?
Nu, cu asta lucrez, astea sunt mijloacele de expresie. Pasiunea asta exista si nu o sa moara niciodata. Daca nu a murit pana acum, cred ca nici pe viitor nu se va intampla asta. Chiar daca o sa fiu un actor care o sa castige multi bani, asta nu inseamna ca-mi va placea mai putin teatrul. Si o sa fiu foarte trist daca nu o sa mai pot face teatru de-adevaratelea.
Exista teatru de-adevaratelea si teatru fals?
Nu, exista teatru de-adevaratelea si teatru comercial, teatru care se face pentru bani.
Daca tu crezi ca ai un talent dat de la Dumnezeu, nu ai cum sa faci teatru comercial.
Poate nu o sa fac... Dar, nu o sa te plateasca nimeni pentru meseria asta daca o faci bine. Oamenii vor plati doar atunci cand faci prost. Pentru ca asa le place, pentru ca sunt constienti de micimea lor si atunci iti dau bani ca sa-si demonstreze lor ca ei sunt la fel de buni ca niste actori, ca scoala nu inseamna nimic, ca nivelul de inteligenta este irelevant. Oamenii vor da intotdeauna bani pentru asta, nu o sa plateasca niciodata un actor care joaca Cehov, pentru ca nu au nevoie sa le arati cat de prosti sunt.
Probabil o sa fie din ce in ce mai rau, oamenii devin din ce in ce mai insensibili, mai autisti. Eu vad destul de sumbru viitorul. Cu toata explozia asta a informatiilor, cu internetul si cu toate astea care nu iti mai dau timp, timpul pe care nu il mai ai, ziua care se comprima, viata pe care nu mai poti sa o traiesti..
Pentru ca asta e ritmul vietii...
Asta iti impune societatea, sa fii ca ei, sa fii in ritmul lor. E timpul sa spun ca vreau sa fiu liber, ca nu vreau calculator, nu vreau laptop, nu vreau mobil, nu vreau nimic. Eu vreau sa traiesc curat, si pentru asta trebuie sa ma duc in padure, orasul e prea poluat, imbacsit. Nu o sa fie mai bine.
Trebuie sa stai, totusi, intre oameni, sa crezi in ei...
Eu nu cred in oameni.
Nu ai incredere in oameni sau nu crezi in ei?
Nu, nu am asteptari de la ei.
Poate ai dreptate, daca ai asteptari, ai si dezamagiri.
Nu neaparat de la oameni, ci de la intreaga societate. Adica tot de la oameni. Si de mine sunt dezamagit. Si mai sunt dezamagit de oamenii care nu constientizeaza ca tot boom-ul asta informational, ca descoperirile astea... Lor li se pare ca este un dar de la Dumnezeu si li se pare ca toata lumea a evoluat. Eu spun ca nu a evoluat atata timp cat omul nu a cunoscut pana acum ce avea in natura, nu a cunoscut pana la capat lucrurile, ci a inventat altele noi. Mie mi se pare ca, in momentul asta, am putea sa ne oprim linistiti din descoperiri, nu mai e nevoie de clonare, nu mai e nevoie de teleportare, ce avem pana in secunda asta e de-ajuns.
De ce nu te gandesti ca poate asa trebuie sa se desfasoare lucrurile? Ca se poate ajunge la momentul in care omul stie tot si in momentul ala viata se termina?
Si-atunci, de ce ne mai chinuim noi sa facem descoperiri? Eu nu sunt impotriva tuturor si impotriva mersului lucrurilor, doar ca imi e ciuda ca oamenii cred ca e bine.
Poate ca unora chiar le e bine.
Poate ca unii sunt inconstienti.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (6)