Rupta de lume

Am ajuns intr-o seara acasa dupa un weekend plin si obositor. Era duminica, prin urmare nu aveam altceva de facut in afara de despachetat bagajele.

Cu toate astea, m-am vazut ajunsa acasa fara telefon, pe care reusisem sa-l ratacesc prin masina unor prieteni. Nu m-am dus sa-l iau, era tarziu, era seara si frig, iar eu eram prea obosita pentru a ma deplasa. Avand in vedere ca exista si alte mijloace de comunicare online (nu, nu am si telefon fix), am reusit sa stabilim o intalnire a doua zi dimineata pentru a-mi recupera telefonul.

Dependenta de telefon si-a spus aproape instant cuvantul. Eu ma plangeam ca nu am alta alarma sa ma trezeasca a doua zi si, in fastaceala mea, am reusit sa rog pe cineva sa ma sune ca sa ma pot trezi (dupa cum va si imaginati, raspunsul a fost mai mult decat evident: "pe ce sa te sun???”). De cealalta parte, prietena mea nu s-a lasat mai prejos, fiind ingrijorata de cum vom reusi sa ne vedem fara sa vorbim in prealabil, "oare cum vom sti unde ne intalnim, daca una dintre noi intarzie, cum ne vom anunta?”

In fine, nu vreau sa mai lungesc vorba. Decizia fiind luata, am fost convinsa ca n-are ce sa mi se intample daca stau o noapte fara telefon. Zis si facut. Dar, cum o "nenorocire" (stiu, e mult spus...) nu vine niciodata singura, in mai putin de jumatate de ora am ramas fara curent electric. Luata prin surprindere, am stat pironita in mijlocul camerei cateva minute, analizand rapid situatia.

Eram rupta complet de lume, nu aveam internet, televizor, telefon si nici cheful necesar de a iesi din casa. Asta ca sa nu pun la socoteala intunericul bezna din blocul in care locuiesc la etajul 8! Pentru o fractiune de secunda, am avut intentia de-a pleca. In secunda doi, insa, ma si vedeam bajbaind pe la etajul 6, moarta de frica (da, mi-e frica de intuneric) si impiedicandu-ma si de umbra mea. Din nou, decizia era luata. Cat de rau putea fi sa stau singura in intuneric, fara vreun mijloc de comunicare?

Chiar si eu am fost uimita sa constat ca nu a fost greu deloc. La o adica, am avut suficient timp sa analizez totul in amanunt si sa-mi fac planuri. Am petrecut aproape trei ore cu mine insami, timp neintrerupt de niciun telefon sau mesaj, de vreun mail sau, de ce sa nu fiu sincera pana la capat, de vreo retea de socializare.

De mult nu am mai avut atata ragaz sa-mi pun gandurile si simturile in ordine. Si-a fost bine. Si, culmea ironiei, chiar aveam nevoie de o astfel de pauza si de un dialog cu mine. Aveam atata nevoie de linistea sufletului meu, incat aproape ca m-am speriat de lucrurile noi pe care le-am descoperit la mine.

A fost momentul in care mi-am dat seama ca, fortati de situatie, reusim sa facem lucruri pe care in mod normal nu le-am face nici in ruptul capului. Cum sa nu dam acel telefon important? Cum sa nu raspundem la un mail de la munca? Cum sa nu ne vizionam filmul/serialul preferat? Cum adica sa nu primim un musafir sau sa nu plecam noi in vizita?

Simplu. Le inchizi pe toate, te deconectezi si iti imaginezi, pentru o ora, ca nu s-a inventat telefonul si ca nu exista curent electric (desi ne pare greu de crezut acum, oamenii au supravietuit sute de ani fara aceste dispozitive ce acum ne fac noua viata mai usoara si mai putin plictisitoare).

In loc sa ne relaxam vizionand un serial, mai bine ne-am relaxa in compania sufletului nostru. In loc sa purtam discutii infinite la telefon si sa ne spunem problemele cunostintelor, cum ar fi sa vorbim mai des cu noi si sa ne descarcam noua insine, nu altora?

De prea multe ori aud vorbe de tipul "nu stiu ce vreau" sau "nu stiu ce se intampla cu mine, n-am avut timp sa ma gandesc". Am sti ce vrem daca nu am mai fi influentati de ceilalti, de ce se intampla in jurul nostru. Am sti ce vrem daca am lua pauze mai dese (vorba zicalei: "pauzele lungi si dese, cheia marilor succese") de la vartejul cotidian si de la fluxul de informatii care ne impiedica sa ne descoperim pe noi insine. Suntem prea dependenti de tehnologie si prea ocupati cu responsabilitatile zilnice pentru a mai savura linistea singuratatii. Avem de toate si avem timp pentru orice. Avem prieteni cu care vorbim, avem carti citite, avem sute de filme vazute si emisiuni preferate. 

Dar, la sfarsitul zilei, cand tragem linie, constatam cu stupoare ca nu avem liniste sufleteasca.

Fiti sinceri, voi de cand nu ati mai avut un astfel de ragaz? De cand nu v-ati mai luat o pauza de o ora in care sa nu vorbiti cu nimeni si sa stati in tacere?

PS. A doua zi dimineata, imi venise curentul si reusisem sa intru in posesia telefonului. Dar, pentru ca nu le poti avea mereu pe toate, nu mai aveam apa.