Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriMeseriile nu mai sunt cautate de tineri pentru ca nu mai aduc bani si pentru ca i-ar pozitiona pe o treapta joasa a societatii. In schimb, tinerii isi doresc profesii si nu este nimic gresit in a-si dori un viitor mai bun, insa acest lucru se intampla in detrimentul meseriilor care raman fara ucenici.
Articolul continuă mai jos
Nu este de condamnat ca tinerii vor ceva mai bun, insa ce se va intampla cu meseriile, care in prezent sunt desconsiderate si sunt privite ca fiind o treapta de jos a societatii de care ne putem lipsi pentru ca ne ajuta tehnologia?
Este chiar atat de invechit sa practici o meserie in era tehnologiei? Va inlocui intr-adevar tehnica de ultima generatie munca unui bucatar, a unui zidar, a unui electrician, a unui instalator, a unui cizmar si lista ramane deschisa? Daca raspunsul este da, atunci plusez cu o alta intrebare: cati si-ar permite sa apeleze la o astfel de tehnologie?
Cert este ca meseriile nu mai sunt la mare cautare si asta nu este nicio noutate. Tinerii vad viitorul in profesii. Ei vor sa fie consultanti, afaceristi, manageri si nu gresec in niciun fel prin aceste alegeri, ca tind catre ceva mai mare decat ei, ca vor un viitor mai bun, dar cui vor ramane meseriile?
Ce stiu sa faca tinerii dupa ce termina o facultate? Concret facultatea iti ofera un suport de teorie, insa nu si practica.
Ce ar sti sa faca tinerii daca ar invata o meserie? Sa practice acea meserie in mod concret.
De cele mai multe ori, unii tineri pornesc pe principiul ca termina o facultate, poate chiar doua, urmeaza un master si dupa aceea asteapta accesul in profesie. Surpriza! La rand mai sunt inca alte sute ca ei care isi doresc acelasi loc.
Se trezesc ca au fost pregatiti doar sa studieze, nu sa practice si astfel nu pot oferi ceva in schimb.
Dupa studii, unii dintre tineri asteapta o recompensa pentru ca au absolvit o facultate, vor functia, cartea de vizita si renumele la care au visat pe bancile facultatii. Jobul dorit nu pica din cer si trebuie sa muncesti pentru el, trebuie sa incepi de undeva si sa construiesti in permanenta. Dar unii dintre ei nu inteleg acest lucru si de aici se nasc dezamagirile, frustrarile si repulsul fata de tranzitia de la facultate la locul de munca.
In unele cazuri, tinerii sunt atrasi de mirajul unei profesii elegante, aparent confortabile la un birou numai al lor, unde realizeaza rapoarte sau lucreaza dintr-un deadline in altul si … cam atat. Nu privesc si partea practica a lucrurilor. Pentru unii dintre ei “biroul” mult visat le ofera un statut si recunoasterea ca au absolvit o facultate.
Perspectivele de viitor sunt concentrate pe profesii si nu pe meserii, ceea ce le face pe acestea din urma deloc atractive. In plus, practicarea unei meserii este privita in societate ca o ratare. Cine ajunge la o scoala profesionala in mod clar nu a reusit sa fie admis la facultate, pentru ca in prezent toata lumea “trebuie” sa urmeze o facultate.
Si mai intervine un aspect. Daca tinerii nu vor o meserie, atunci cui vor preda mai departe “meseriasii priceputi” cheile acesteia?
Acelasi lucru il spune si Joe Pika, a carui poveste am urmarit-o aici.
Pe scurt, Joe Pika este un american din Detroit, de meserie tipograf.
“Sunt propriul meu angajat si practic aceasta meserie de cel putin 55- 60 de ani”, a precizat acesta.
Si-a inceput meseria in adolescenta, iar cand a fost inrolat in armata nu a fost trimis pe front in razboi, datorita meseriei pe care o avea. Tipograful batalionului se pensiona si era nevoie de o persoana care sa ii ia locul. Astfel, Joe Pika a primit jobul.
Cand si-a incheiat stagiul militar, Joe Pika si-a deschis propria tipografie, insa industria tipografiei a devenit un "iad" odata cu aparitia calculatoarelor si a copiatoarelor.
“Cred ca mai sunt foarte putini tipografi in Detroit. Ar trebui sa va amintiti ca noi batranii meseriasi murim si cand noi vom disparea cam asta va fi”, a spus Joe Pika.
Citește mai mult despre editorial, profesie, meserie
Comentarii articol (5)