Puterea cuvantului din condeiul unui ziarist si din predica unui pastor

In saptamana care tocmai se incheie am sarbatorit nasterea, in aceeasi zi, a doua personalitati marcante ale istoriei, care au militat pentru drepturile si emanciparea propriului popor, folosindu-se de puterea cuvantului.

Este vorba despre Mihai Eminescu (1850) si Martin Luther King Jr. (1929), ambii nascuti in aceeasi zi de 15 ianuarie, dar la o diferenta de aproape 80 de ani.

Atat in Romania, cat si in America, data 15 ianuarie reprezinta o zi de sarbatoare nationala.

Astfel, in Romania, 15 ianuarie a fost desemnata Ziua Culturii Nationale, printr-o lege adoptata in 2010, iar in America, 15 ianuarie a fost declarata Zi Federala in Statele Unite, in anul 1986.

Mihai Eminescu – un ziarist politic umbrit de un poet de geniu

Ca in fiecare an, toata lumea vorbeste in aceasta perioada despre geniul literar al lui Mihai Eminescu, despre perfectiunea poeziilor sale, despre profunzimea trairilor care se desprind din versurile sale. In acest fel, este lasata in umbra, poate in mod voit, activitatea jurnalistica a lui Eminescu.

Dincolo de poetul de geniu, Eminescu a lucrat ca ziarist politic pentru a-si putea castiga existenta, un ziarist pe care il epuiza fluxul nesfarsit al actualitatii, astfel incat nu ii mai ramanea atat de mult timp pe cat si-ar fi dorit pentru a se dedica creatiei literare.

Eminescu a scris in perioada 1877-1883 la cotidianul “Timpul”, unde a ocupat si pozitia de redactor sef. De asemenea, a mai publicat articole in “Albina”, “Convorbiri literare”, “Curierul de Iasi”.

El a fost un ziarist politic incomod, care a redactat articole critice la adresa puterii politice si a masurilor implementate de aceasta, articole din cauza carora se pare ca ar fi fost asasinat, dupa cum sustin unele surse neoficiale, ale caror informatii nu au fost confirmate niciodata.

Un exemplu de articol prin care Eminescu a taxat regimul promovat de puterea politica este “Program de reforme”, aparut in 1881 in “Timpul”:

Nu e vorba, legi de organizare interioara avem destule, ba inca avem prea multe; dar barbatii nostri de stat, preocupati cum au fost pana acum de ideea cea mare a emanciparii nationale, n-au avut nici timpul, nici linistea de spirit necesare ca sa creeze un sistem de organizare care sa izvorasca din studiul profund si constiincios al trebuintelor noastre locale si care sa fie potrivit cu puterile intelectuale si cu mijloacele de avutie ale populatiunilor noastre.

Si de aceea pana acum mai mult am copiat legi de organizare straina, cautand a le localiza pre alocurea.

Si doua neajunsuri insemnate au izvorat din aceasta organizatiune prea complicata: de o parte multe legi nu se pot aplica decat foarte rau; iar, de alta parte, aceasta organizatiune este prea costisitoare”.

Mai departe, daca ar fi sa comparam realitatea din societatea romaneasca din perioada in care a trait Eminescu cu cea actuala, citind articolele semnate de acesta, am observa ca diferentele sunt putine.

In acest sens, iata mai jos, un fragment din articolul “Paralele economice”, care face parte dintr-un ciclu de sase articole aparute sub titlul “Icoane vechi si icoane noua”, in cotidianul “Timpul” in 1877:

Sa facem deci isvodul averilor noastre.

Am in avere: camere, consilii comunale si judetiene, primari, notari, advocati, profesori de universitate, academii, etc, etc, toate platite cu bani in numaratoare.

Avem la datorii: o jumatate de miliard de franci datorie publica, o scadere regulata atat a muncitorilor agricoli cat si a breslasilor, o despoiate mai neindurata a taranului, ba saracirea claselor de sus, produsa prin saracirea generala, iar negot si meserii in mani straine.

(...)

Caci azi avem cele mai inaintate institutii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice frantuzesti, consilii judetene si comunale. Stam mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rau, caci institutiile noua nu se potriveau cu starea noastra de cultura, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, in cat trebue sa le sleim pe acestea, pentru a intretine aparatul costisitor si netrebnic al statului modern.

(...)

Cu munca Romanului nu pot face stat constitutional cu libertate, egalitate, fraternitate si suveranitate? Frantujii sunt farmazoni de au putut-o face, si noi sa nu putem? Nu suntem noi oameni si nu putem sa ne luam dupa dansii? Adeca ei sa fie mai cu cap de cat noi? Adevarat. Frantuzul nu-i mai cu cap decat noi... dar mai este un cusur la mijloc, care ne'mpiedica sau ar fi trebuit sa ne'mpiedice.

Frantuzul ia o bucatja de metal in pret de 50 de parale si-ti face din ea un ceasornic, pe care ti-l vinde cu doi napoleoni; d-ta ii vinzi ocaua de lana cu un franc si el ti-o trimete inapoi sub forma de postav si-ti ia pe aceiasi oca 20 de franci; frantuzul ia paie de orez, care nu-l tin nimica si-ti impleteste din ele o palarie, pe care nevasta d-tale da trei sau patru napoleoni.

Nu-i mai cu cap, pentru ca mintea nu se mananca cu lingura, ci o mosteneste omul de la tata si de la muma, incat un mocan poate fi tot at'at de istet si deschis la cap ca si un ceasornicar din Paris, numai vorba e ca mocanul n'a deprins mestesugul, si de aceea castiga intr'un an cat castiga mesterul din strainatate intr'o zi.

Dar noi, popor de tarani, nu le putem toate acestea decat cu 'ncetul, si unde Frantuzul e cu dare de mana noi trebue sa legam paraua cu trei noduri, pentru ca ceea ce un popor agricol nu are nici odata, sunt banii.

(...)

Neaparat ca nu trebue sa ramanem popor agricol, ci trebue sa devenim si noi natie industriala macar pentru trebuintele noastre; dar vezi ca trebue omul sa 'nvete mai intai carte si apoi sa calce a popa, trebue mai intai sa fii natie industriala si dupa aceia abia sa ai legile si institutiile natiilor industriale”.

Martin Luther King Jr. – pastor, activist politic, luptator pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare

La capatul celalalt al lumii, un alt om a folosit puterea cuvantului pentru a demonstra ca un cuvant nu are culoare si ca toate cuvintele indiferent de limba exprima acelasi lucru. La fel si oamenii, indiferent de culoarea pielii lor, ar trebui sa aiba aceleasi drepturi.

Martin Luther King Jr. a luptat impotriva discriminarii rasiale si a militat pentru libertatea oamenilor de culoare si pentru egalitatea in drepturi. El a tinut un discurs public (“I have a dream” – “Am un vis”) pe 28 august 1963 pe treptele Monumentului Lincol, in timpul Marsului asupra Washingtonului pentru libertate si locuri de munca, in fata a 200.000 de sustinatori, acesta reprezentand un moment definitoriu al Miscarii pentru Drepturile Civile ale Afroamericanilor.

Iata mai jos, un fragment din discursul “I have a dream”, considerat a fi o capodopera de oratorie:

Dar o suta de ani mai tarziu, negrul nu este inca liber. O suta de ani mai tarziu, viata negrilor este inca trist schilodita de catusele segregarii si de lanturile discriminarii. O suta de ani mai tarziu, negrul traieste pe o insula pustie de saracie in mijlocul unui ocean vast de prosperitate materiala. O suta de ani mai tarziu, negrul este inca chinuit in colturile societatii americane si se regaseste exilat in tara sa.

(...)

Dar refuzam sa credem ca banca justitiei este in stare de faliment. Refuzam sa credem ca exista fonduri insuficiente in marile seifuri de oportunitate ale acestei natiuni.

(...)

In procesul de a obtine locul nostru de drept, nu trebuie sa fim vinovati de fapte ilicite. Sa nu cautam sa ne satisfacem setea de libertate prin a bea din paharul de amaraciune si ura. Noi trebuie sa conducem lupta cu mare demnitate si disciplina. Nu trebuie sa permitem protestului nostru creativ sa degenereze in violenta fizica.

(...)

Am un vis ca intr-o zi aceasta natiune se va ridica si va trai in adevaratul sens al crezului sau: "Am pastrat aceste adevaruri ca sa fie de la sine inteles ca toti oamenii sunt creati egali".

Am un vis ca intr-o zi pe dealurile rosii din Georgia, fiii fostilor sclavi si fiii fostilor proprietari de sclavi vor putea sa se aseze impreuna la masa fraternitatii.

(...)

Am un vis ca cei patru copii ai mei vor trai intr-o zi intr-o natiune in care nu vor fi judecati dupa culoarea pielii lor, ci dupa caracterul lor.

Am un vis azi!”.

Sursa: Mihai Eminescu - Scrieri politice si americanrhetoric.