Teatrul este oglinda lumii

Caragiale a fost bun, il citesti pe nerasuflate si nu te mai saturi de comediile lui. Insa actorul ce-l joaca pe Dandanache sau Catavencu iti poate transmite simtiri pe care scriitura nu le va oferi nicicand. Caci actorul e cel care da viata, cel care iti provoaca spiritul, care te inspira si-ti deschide ochii, care te face sa vezi esenta lucrurilor si tainele nerostite. 

De-asta imi plac actorii. Imi place sa-i vad razand, plangand, sa ma intreb cat adevar e in lacrimile lor. Despre aceste lacrimi vorbeam mai demult cu actorul Marius Manole: "Exista o tehnica in toata actoria asta, pentru ca altfel nu ar putea functiona", sustinea el. M-a asigurat atunci ca lacrimile, emotiile, rasul nu sunt ale actorului. Sunt ale omului, sunt ale fiintei umane care, desi pare ca joaca un rol, isi pune, in fapt, sufletul pe scena. Isi arata emotia in fata publicului.

In fata unor spectatori care, din nefericire, nu ii intorc aceleasi emotii si vin la teatru doar ca sa intre in tagma oamenilor pusi la curent cu cele mai bune spectacole ale momentului. Multi dintre ei cumpara cele mai scumpe bilete, stau in primele randuri, dar sunt ultimii care aplauda. Si mai multi sunt cei care "uita" sa-si inchida telefoanele mobile si care abia asteapta sa intre in sala ca sa-si poata da "tag" sau check-in pe diverse retele sociale, doar doar vor vedea prietenii virtuali in ce mediu cultural se invart. 

Cazurile cu adevarat pierdute mi se par cele care nici macar nu stiu la ce piesa vin sau ce actori vor aplauda la scena deschisa. Spun pierdute pentru ca, slava Domnului, exista internet si prea multe mijloace pentru a afla astfel de detalii.

Ah, si sa nu uit de acei experti in ale teatrului, care imi provoaca un soi de nervozitate pe care cu greu mi-o stapanesc. In incapatanarea si mandria lor excesiva, au tupeul de a eticheta actorul, de a-i da note si de a-l critica aspru. Mai ales cand vine vorba de actorii tineri, la inceput de drum, care inca isi freaca mainile agitati inainte sa se ridice cortina, care inca au trac si se inrosesc vizibil la prima replica uitata. Instinctiv, lor le-as raspunde cu o replica memorabila de-a lui Horatiu Malaele din "Dineu cu prosti": "Sa va ganditi de 1000 de ori inainte sa spuneti despre cineva ca este prost!".

Da, sunt de acord ca sunt actori buni, sunt actori mai putini buni si actori slabi. Asta nu ii face, insa, mici sau prosti. Nu. Ei depun mai multa munca decat ne-am gandi noi vreodata, pierd nopti intregi repetand, se chinuie sa fie degajati si sa para veridici. Pentru asta ii respect. Si pentru faptul ca isi dau silinta si pentru ca, indiferent de cat de bine joaca, urca pe scena cu fruntea sus si cu zambetul pe buze.

Ganditi-va doar putin. Nu sunteti bun intr-o meserie. Asta stiti sigur, se vede clar ca sunteti stangaci. Dar v-ar placea sa va aratati neindemanarea intr-o sala plina pana la refuz? Cum v-ati simti ca, la sfarsit, oamenii sa nu va aplaude sau, mai rau, sa se uite stramband din nas?

Despre curaj vorbim, ati inteles bine. Asadar, jos palaria pentru toti actorii care au curajul sa infrunte o lume intreaga pentru a-si implini visul. Pentru ca ei sunt cei care peste ani vor ridica numele teatrului romanesc. Ei, cei criticati atat de aspru de noi, spectatori mandri, nerecunoscatori si ingrati. 

"Teatrul arata mai bine decat orice frumusetea si mizeria acestei lumi. Teatrul este oglinda noastra", spune Hamlet. Am crezut si simtit fiecare dintre aceste cuvinte, rostite cu glas ragusit si ochi arzatori de interpretul printului Danemarcei, actorul Tudor Istodor. 

A fost momentul in care mi-am dat seama ca nu intamplator intalnesc oameni pasionati de teatru. Si nu intamplator la teatru isi mai fac aparitia si oameni total nepasatori fata de aceasta forma de arta. Caci asupra noastra, a spectatorilor, cade responsabilitatea de a purta steagul invatamintelor. In noi se reflecta fiecare replica, pe noi ne vizeaza fiecare critica.

Nu exista spectacol din care sa nu iesi mai invatat si mai bogat spiritual, daca iti doresti cu adevarat asta. Nu exista actor prost, daca ai puterea sa privesti adanc in sufletul si-n ochii lui, sa-i vezi pasiunea si puterea. Nu exista teatru mincinos, caci, aduceti-va aminte, tot Shakespeare spunea ca "lumea-ntreaga e o scena, iar noi toti suntem simpli actori". 

Da, teatrul este oglinda lumii, a vremurilor, a societatii. As indrazni chiar sa spun ca prin teatru se indreapta moravurile. Dar mi-e teama ca sunt prea multe moravuri si prea putini cei care frecventeaza teatrul.