AvocatNet.ro a murit?

In vara anului trecut, anuntam faptul ca am reusit sa atragem o finantare de la un fond de investitii. Cum zonele din proiectul AvocatNet.ro care trebuiau refacute sau regandite era infiorator de mari, am incercat sa dramuim cat mai bine banii din investitie, pentru a reusi sa facem tot ce ne-am propus. Si daca asta ar fi fost singura provocare, ar fi fost bine.

Ce a urmat dupa iulie 2013?
Dumnezeule, chiar a fost o perioada stresanta. Nu pentru ca ne-ar fi fost frica de munca, ci pentru ca acum, spre deosebire de trecut, aveam o singura cale: sa mutam succesul comunitatii AvocatNet.ro la un alt nivel. Am inceput sa crestem echipa. Cititorii obisnuiti cu lucrul cu oamenii o sa inteleaga cat de greu a fost procesul de adaptare a companiei la o crestere cu 50% a numarului membrilor echipei, in doar 6 luni. Pe unele posturi am schimbat mai multi oameni, pe altele n-am reusit sa gasim pe cineva. Inca. :)

Am facut o lista a lucrurilor care trebuiau rezolvate. Ne-am trezit cu peste 50 de lucruri. Am luat-o deci de la capat si am refacut lista, cu prioritati din ce in ce mai drastice. Am luat toate aceste lucruri, pe rand, si am inceput sa le rezolvam. Asa se face ca, astazi, AvocatNet.ro rezista la orice valori de trafic inregistrate zilnic datorita imbunatatirii infrastructurii sale hardware si software. Pana in 2014, in fiecare luna ianuarie reuseam sa primim pe site doar 7 din cei 10 cititori care incercau sa ne acceseze. Astazi paginile noastre se incarca repede si nu mai dam rateuri. Am devenit liderul incontestabil al publicatiilor economice din SATI, intrecand publicatii cu traditie precum Ziarul Financiar sau Capital. Ne-am trezit vizitati de aproape 1,5 milioane de vizitatori unici in ianuarie 2014. Oau!

Am imbunatatit infrastructura sistemului de newslettere, sistemul de dezabonare automata a oamenilor care raporteaza newsletterele sau celelalte mailuri primite de la noi drept SPAM. Am refacut infrastructura interna de dezvoltare web si ne-am orientat spre tehnologii mai bune si mai noi. Am refacut intern, ca fundatie, multe dintre facilitatile existente in site. Arata la fel pentru ca inca n-am inceput sa lucram la partea lor vizibila.

Daca in trecut aveam situatii in care un departament era format dintr-un singur om (stiu, e haios), astazi departamentele au devenit zone de sine statatoare, cu manageri dedicati care-si urmaresc scopuri bine definite in fiecare zi. Am dezvoltat directii de lucru intre departamente si ne-am preocupat de lucruri pe care nu le mai facusem pana atunci: marketing, controlul calitatii, relatii publice. Ne-am mutat intr-un sediu nou si am incercat sa il amenajam pe parcurs. Am suportat presiunea mai bine sau mai rau. Cu mai multe sau mai putine consecinte vizibile.

Cand viata iti da lamai
Am vazut, in toata aceasta perioada, ca unii oameni au adunat frustrari, ca altii s-au dezvoltat mai frumos decat as fi crezut vreodata, ca am reusit sa radem impreuna, sa ne razboim mai mult sau mai putin vizibil, sa ne ajutam unii pe altii ori sa ne distantam unii de altii. Eu am aflat cu stupoare ca sunt dus. Si ca sunt oameni care nu vor sa mai lucreze cu mine niciodata. Am avut perioade de blocaj si perioade de euforie. Am avut episoade in care am ridicat vocea, ne-am cerut scuze, ne-am simtit infranti ori victoriosi. Am crezut, separat, ca fiecare muncim mai mult decat ceilalti si ne-am fustrat din cauza asta. Am incetat sa comunicam pentru a spune apoi totul dintr-o suflare.

Ne-am intins la maxim spiritul de echipa si am inceput sa facem impreuna eforturi sa il regasim. Un lucru mai important decat mi-am dat vreodata seama inainte. Am scartait, ca echipa, din toate incheieturile, ne-am pus la incercare si ultimele farame de incredere reciproca si uneori parea ca e degeaba. Am avut momente disperate, cand totul parea pierdut. Dar, stii ce? De cand s-a nascut fiica mea Ana, am aflat nenumarate lucruri interesante. Cand era mica a plans mult. Apoi plansul s-a domolit, pe masura ce a inceput sa creasca. A invatat sa zica "Nu!" si-i place asa de mult incat e primul cuvant pe care-l scoate din gura. "Vrei mancare? Nuu. Vrei afara? Nuu.". A avut o perioada cand invatase sa ne pocneasca, pe mine si pe maica-sa, cand nu-i convenea ceva. Apoi ne lua in brate si ne strangea tare.

Suntem prea ocupati sa observam chinurile facerii
Atunci cand privesti un copil, iti dai seama ca asa evoluezi in viata. Nu esti perfect si n-o sa fii niciodata. Inveti intotdeauna de la viata. Si ori de cate ori ai tupeul sa te consideri invincibil, gasesti in soarta un aliat mereu dispus sa iti dea un sut in fund. Esti un erou si un dobitoc fara margini, dupa cum viata te arunca dintr-o situatie in alta. Si n-ai dreptul sa comentezi, pentru ca oricum nu conteaza. Viata ta ti-o faci tu si doar tu. Si daca nu vezi chinurile facerii, nu inseamna ca ele n-au existat.

La fel e si intr-o organizatie, de orice forma ar fi ea. Atunci cand evolueaza brusc, atunci cand e fortata sa fie cu mult mai buna, lucrurile nu se intampla de la sine. Oricat de scolit ori de experimentat ai fi, e greu. E chiar mai greu decat ai crezut vreodata. Si totusi, la finalul zilei, nu ai decat doua variante: sa reusesti ori sa te asezi jos, pe marginea drumului, acceptand ca pentru tine maratonul s-a incheiat. Ei, bine, eu unul nu mi-am dorit niciodata asta. Sa stau jos. Chiar daca, recunosc, am avut momente in care mi-a venit sa-mi iau campii. Si ma bucur ca lucrez cu oameni care au dovedit acelasi respect pentru viata lor. Si le multumesc pentru asta, la fel cum le multumesc pentru toate lucrurile bune sau rele pe care le-am trecut impreuna. Si aici vorbesc despre colegii din echipa tehnica si, deopotriva, despre colegii din echipa de moderare sau administrare a Forumului AvocatNet.ro.

Apasati prea tare de schimbarile pe care trebuia sa le facem ori sa le acceptam, am uitat totusi ceva. Am uitat ca noi schimbam lumea. Si doar noi. Si, uite asa, ajungem la adevarata parte a acestui text, cea in care te rog pe tine, cititorule, sa ne propui cateva proiecte in care ai vrea sa se implice AvocatNet.ro.

Schimbam lumea impreuna?
Daca tot schimbam lumea, macar sa incercam sa o schimbam permanent. In trecut am pornit mai multe campanii sociale si am sustinut mai multe organizatii. Cu Daruieste Viata avem o colaborare permanenta, una care sa ii ajute sa faca in continuare lucruri bune pentru bolnavii de cancer din Romania. Punctual, am sprijinit si alte proiecte umanitare si ne-am orientat spre lobby legislativ in sprijinul unor cauze nobile.

Si totusi, trebuie sa facem mai mult. Impreuna. Pentru ca, la fiecare pas pe care il pui pe potecile geniale ale acestei tari, iti dai seama ca traiesti intr-un loc in care cineva a investit mult. Si nu vorbesc despre investitii in bani, ci in rauri si ape si campii si paduri si munti si lacuri. Un loc cu mult mai bun decat multe altele pe care le-am vizitat. Un loc pe care l-am numit si il numim casa, oriunde ne-am duce. Si e stupid ca nu observam ca acum, la fel cum am povestit eu mai sus despre AvocatNet.ro, Romania trece prin chinurile facerii. Ca acum are nevoie de noi. De proiectele noastre concrete si aplicabile de maine. De sansa pe care i-o dam noi, singurii oameni pe care se poate baza.

AvocatNet.ro e dispus sa coordoneze ori sa participe activ la proiecte sociale care pot face aceasta tara mai buna decat e acum. Avem ideile noastre in sensul asta, dar am vrea sa ne consultam cu totii inainte de a incepe ceva. Hai sa gasim impreuna un proiect suficient de mic incat sa-l putem gestiona si suficient de mare incat sa putem schimba cu adevarat ceva. Hai sa ne rupem din amorteala veacurilor si sa facem lucruri palpabile.

Stii, am inceput sa cred ca in cursul vietii noastre ajungem sa ne gandim cu trufie la sinele nostru ca fiind rau sau bun. Ne mandrim ca suntem ingeri sau demoni inainte de vreme. Si totusi, la final, cand urmasii nostri se vor uita spre epoca trairii noastre, ne vor pune intr-o categorie neplacuta: "multe ganduri si vorbe, putine fapte".

Facem ceva in sensul asta?

PS
N-as vrea sa intelegi ca te pun in categoria oamenilor indolenti ori nepasatori. Stiu ca exista in aceasta tara oameni demni de toata admiratia, care se bat pentru putinul pe care il pot smulge de la viata. Si totusi, majoritatea e nepasatoare. E ca intr-un minut de viata in care ambulanta merge pe drum si nimeni nu se da la o parte din fata ei. Suntem prea ocupati sa visam la ale noastre ca sa ne pese de schimbat lumea.