Sa consideram fericirea drept prima noastra datorie

Nicolae Aurelian Steinhardt – autor, critic literar, eseist, jurist, publicist, scriitor roman si nu in ultimul rand, detinut politic, perioada in care a scris testamentul sau literar, "Jurnalul fericirii".

Steinhardt s-a nascut la 29 iulie 1912 in comuna Pantelimon de langa Bucuresti, intr-o familie evreiasca, mentioneaza Wikipedia. A urmat cursurile liceului Spiru Haret, unde i-a avut colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu, iar in 1934 si-a luat licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti, urmand ca in 1936 sa-si sustina la Bucuresti doctoratul in drept constitutional, cu lucrarea "Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Léon Duguit".

Primele sale aparitii editoriale au fost publicate sub pseudonimul Antisthius, inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère. Astfel, in 1934 a aparut "In genul ... tinerilor", in 1935 – "Essai sur la conception catholique du Judaisme", iar in 1937 – "Illusion et réalités juives".

Steinhardt a lucrat ca redactor la "Revista Fundatiilor Regale", a colaborat la "Universul literar", "Libertatea" si "Viata romaneasca".

In 1958 a fost arestat Constantin Noica, iar grupul sau de prieteni facea parte si Nicolae Steinhardt. La 31 decembrie 1959, acesta din urma a fost convocat la Securitate, cerandu-i-se sa fie martor al acuzarii si punandu-i-se in vedere ca daca refuza va fi arestat si implicat in "lotul intelectualilor mistico-legionari". Lucru care s-a si intamplat. Pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, Steinhardt a fost condamnat in "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de munca silnica, sub acuzatia de "crima de uneltire contra ordinii sociale".

Perioada de detentie de la inchisoarea Jilava l-a determinat sa se converteasca la religia crestina, iar la inceputul anilor '70 sa redacteze testamentul sau literar, "Jurnalul fericirii".

Cartea, devenita mai tarziu opera literara, a fost controversata la acea vreme, fiind confiscata de Securitate in 1972. Totusi, cartea i-a fost restituita lui Steinhardt in 1975, dupa numeroase interventii pe langa Uniunea Scriitorilor. Intre timp, autorul a finalizat a doua varianta, mai ampla, care de asemenea a fost confiscata, in 1984.

Redactand in tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din tara, doua dintre ele ajungand in posesia lui Virgil Ierunca si a Monicai Lovinescu, care a difuzat-o, in serial, la microfonul postului de radio Europa Libera intre anii 1988 si 1989.

Astazi, la implinirea a 25 de ani de la moartea lui Nicolae Steinhardt, va redau mai jos cateva fragmente din "Jurnalul fericirii":

Sa consideram fericirea drept prima noastra datorie.

...

Atata timp cat nu iesim din posibil, din contabilitate, nu putem nici concepe, nici pretinde paradisul.

...

Consider semn de noblete capacitatea de a vorbi respectuos si tolerant despre adversar.

...

Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi.

...

Esti asaltat din toate partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti.
Te infrang: le sfidezi.
Esti pierdut: ataci.
Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti.
Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin.
Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.

...

Un lucru-mi pare cert, ca lumea oamenilor simpli este o lume complicata, iar lumea oamenilor complicati este o lume simpla. Cu cat sunt oamenii mai sofisticati cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simpli abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice.

...

Imprejurarile sunt mai intotdeauna grele. Si fiecare obtine ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevarat, nu ceea ce spune ca i-ar placea sa aiba; ceea ce se obtine prin neprecupetit sacrificiu, infrangand lenea, nestaruind asupra scrupulelor. Imprejurarile nu pot fi scuza decat pentru ratati; si ratatii pe plan social sau duhovnicesc sunt cei care s-au dat batuti, n-au avut mesaj, sau nu le-a fost destul de scump.

...

Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod.

...

Dreptul e o disciplina autonoma, dar nu poate functiona decat intr-o societate morala".