Bursa de fericire. Punct ro

Invatam de mici ca lacomia nu e buna. Invatam si ca ar fi util sa fim buni si sa nu le facem rau celor din jur. Apoi, trece vremea. Si, invariabil, peste cativa ani, viata ne invata ca e greu sa reactionam la nedreptatile din jur. Intotdeauna e ceva la mijloc. Ori lipsa de timp, ori frica, ori economia de efort sau nervi, ori, pur si simplu, o forma de nepasare pe care o negam pana in ultimul moment.

Asa se face ca, daca privim in jur, locuim astazi intr-o tara in care stim cu totii multi oameni de buna-credinta, oameni cu capul pe umeri si oameni carora le-am strange mana oricand. Si atunci, de ce toate se intampla asa cum se intampla? De ce inca mai circula vorba ca Romania e o tara frumoasa, dar e pacat ca e locuita? De ce inca mai ridicam din umeri si acceptam o realitate care nu-i a noastra, nu-i a prietenilor nostri si nici a oamenilor pe care ii respectam, si cu toate astea ne patroneaza fiecare clipa de interactiune cu societatea?

M-am tot gandit la motive. Si am ajuns la concluzia ca singura explicatie e ca, in realitate, nu ne pasa asa de mult precum ne place sa spunem. Si nu e vorba ca acolo, inauntrul nostru, nu ne supara starea lucrurilor. Nu. E vorba doar ca nu facem nimic sa le schimbam.

Am scris de nenumarate ori despre aceste lucruri si probabil ca voi mai scrie de cate ori va fi nevoie. Realitatea e ca scrisul atinge ochii, dar nu si sufletele. Si m-am trezit de multe ori, in fata unor situatii nedrepte, gandindu-ma daca nu cumva sunt prea ocupat ori las sa fac ceva.

APIA si cozile
Povestea de astazi e despre un centru APIA, in care oamenii sunt chemati "cu programare", intr-o anumita zi, sa depuna dosare pentru subventia agricola. Imaginati-va o camera normala, asa-numita sala de asteptare, unde mai multi oameni stau si asteapta sa intre la "domnii si doamnele din birouri". Doar ca aici, lumea reala si regulile ei se opresc la usa. Inauntru, in sala de asteptare, are noroc doar cine ii cunoaste pe "domnii si doamnele din birouri". Restul, stau la usa, asteptand sa vina seara, intr-o poveste in care coada nu e coada, ci un soi de extragere la loto.

Pentru ca parintii mei au stat la o astfel de coada si au fost umiliti de astfel de oameni, m-am gandit sa fac ceva. N-am dat telefon sa le spun ca sunt nu-stiu-cine si ca vreau sa le acorde tratament preferential. Nu. Pentru ca imi pare ca acea stare de lucruri nu e doar comuna acelui loc. Probabil ca in toata tara se intampla la fel. Oameni vremelnici, vazuti stapani pe banii europeni, se comporta nesimtit, tratandu-i pe cei de la usa mai rau decat pe animale. Asa ca am inceput sa sun la APIA judeteana (locul care administreaza toate centrele regionale), si sa le cer sa introduca aparate care dau tichete de ordine. Le-am cerut asta din doua motive:
- pentru ca se "reglementeaza coada"
- pentru ca se poate observa cat timp petrece un functionar intre "servirea" a doi oameni.

Am primit, pana acum, raspunsuri pline de respect in care mi s-a explicat ca e inutil, pentru ca oamenii sunt chemati acolo "cu programare". Dar nu ma dau batut. O sa ii sun saptamanal, sa ii rog in continuare aceleasi lucruri, pana cand aflu ca s-a rezolvat ceva. Nu de alta, dar oamenii nu trebuie umiliti pentru bani si nici tratati ca animalele. Sunt sigur ca merita mai mult. Mai ales ca vorbim despre oameni care au, la tara cel putin, o medie de varsta de 75 de ani. O sa continui deci sa le scriu, o sa continui sa ii sun. Si, la un moment dat, o sa se intample ceva. Nu de alta, dar picatura chinezeasca functioneaza intotdeauna.

M-am intrebat, insa, cati oameni au fost umiliti in acest fel inainte? Cati au plecat de acolo cu capul jos, injurand in barba? Probabil ca multi. Si probabil ca pentru multi dintre ei, chiar si daca ar fi facut scandal, nu ar fi raspuns nimeni de la APIA altfel decat rastit si plin de ifose. Sunt sigur insa ca sunt si oameni care ar fi putut schimba ceva in acea stare de lucruri. Cu o singura conditie: sa le pese.

Nu ne pasa decat de noi
Noua nu ne pasa, in general, decat de noi si ai nostri. Cel putin declarativ. Pentru ca, daca e sa ne gandim putin, ne pasa doar atunci cand dam de necaz. Nu prea facem multe sa il prevenim, pe principiul ca "asta n-o sa mi se intample mie". Iar atunci cand se intampla, blestemam soarta si ne rugam la Dumnezeu, incercand sa gasim ajutor oriunde se poate. Oriunde. Si ne aducem aminte de oamenii aceia despre care am auzit undeva, oamenii care, fara sa fie ei loviti de soarta, se lupta in folosul unora sau altora. Si le cerem ajutorul, gandindu-ne ce rau e ca nu i-am ajutat si noi putin in trecut.

Despre DaruiesteViata.ro ti-am povestit de multe ori. Ei sunt oamenii care ajuta bolnavii de cancer din Romania sa traiasca mai mult decat le da sansa sistemul. In multe feluri, ei sunt Dumnezei mai mici pentru cei pe care ii ajuta. E imposibil sa le intelegi trairile si ziua. Dar poti face altceva, ii poti ajuta. Nu trebuie sa faci eforturi supraomenesti, nici macar sa scoti bani din buzunar.

Iata deci ce te rog sa faci:

Pasul 1: Selecteaza formularul 230 daca esti angajat sau formularul 200 obligatoriu de completat pentru persoanele care realizeaza venituri din alte surse: profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala etc. Formularele ANAF pe care le poti descarca din link-urile de mai sus, sunt precompletate cu datele asociatiei.

Pasul 2: Te rugam sa completezi formularul cu datele personale

Pasul 3: Semneaza formularul si depune-l pana la 25 mai 2014 la Administratia Financiara de care apartii cu domiciliul. Adresele le gasesti aici: http://bit.ly/1e4pc1F

Ce zici? Iti pasa? Iata si de ce merita sa directionezi bani catre DaruiesteViata.ro :)