Romanii aleg Europa. Sau nu?

De fapt, voiam sa va povestesc despre romanii din Europa si despre preconceptiile create in jurul acestei problematici. 

Acum cativa ani, am fost intr-o vacanta scurta in, desigur, Europa. Fara sa exagerez, in fiecare dintre cele trei prin care am trecut, am intalnit cel putin doua grupuri de romani. Unii dintre ei erau, ca si noi, in trecere, altii munceau acolo, iar cativa munceau in Spania sau Italia si venisera in vacanta. Pana sa aflam ca suntem toti romani, dura ceva. Ei credeau ca suntem "straini" si incercau sa-si ascunda tara de provenienta, noi credeam ca sunt "de-ai locului" si nu le spuneam de unde venim. 

La aflarea "vestii", raceala de la inceput se transforma aproape instant in zambete si strangeri de mana. Deveneau apropiati, isi marturiseau dorul de casa si se aratau incantati sa te ajute cu orice, sa-ti explice, sa iti povesteasca despre viata lor acolo. 

Asa, am observat ca romanii au mai facut o alegere. Aceea de a evita, pe cat posibil, sa-si decline nationalitatea atunci cand se afla peste hotare. Prefera sa fie evazivi, sa nu raspunda intrebarilor, sa treaca mai repede peste subiect sau sa vorbeasca in orice alta limba straina (chiar stalcita) decat in limba materna.

Sunt sinceri doar cu "ai lor", nu si cu strainii. Se integreaza si isi "uita" nationalitatea din teama de a nu primi si ei eticheta de roman. Adica de tigan, hot, needucat. 

Probabil ca, tocmai din acest motiv, romanii in Europa sunt altfel fata de romanii in Romania. Acolo, ei se transforma brusc in cetateni model, comportamentul lor este total diferit fata de cel de acasa. Romanii in Europa sunt uniti, sunt solidari, iti vin imediat in ajutor, te sprijina cu tot ce pot. Bunaoara, aflata peste hotare, nu de putine ori am primit, gratuit, cartele la metrou sau harti ale orasului din partea romanilor intalniti in trenuri sau microbuze. De si mai multe ori, am primit indrumari, unii chiar se plimbau cu noi pana ajungeam la destinatie.

Romanii ce traiesc in tarile europene preiau aproape imediat din obiceiurile locului si se adapteaza fara sa puna intrebari, pentru ca nu vor sa li se puna intrebari. Cu cat reusesc sa isi intre "in ritm" mai repede, cu atat europenii vor uita sa ii chestioneze asupra provenientei. Cu cat invata mai repede limba, cu atat vor fi mai bucurosi ca nu mai trebuie sa vorbeasca limba romana si, astfel, sa se dea de gol. 

Tragand linie, nu am putut observa decat faptul ca noi ne meritam soarta. Suntem vazuti asa de europeni doar pentru ca si noi, la randul nostru, avem o parere proasta despre noi. Suntem convinsi ca ei sunt mai buni, ca ei stiu mai multe si ca ne sunt superiori. Nimic de zis, insa trebuie sa invatam sa ne apreciem singuri, pentru a putea fi apreciati de ceilalti.

Am ajuns sa nu avem incredere in capacitatile noastre, sa nu ne incredem in puterea noastra de a lupta. Mai rau, am ajuns sa ne fie rusine de propriii nostri semeni si de multe ori, odata ce-am traversat granita, disimulam si incercam sa ascundem faptul ca suntem romani.

Spre rusinea noastra, trebuie sa recunoastem ca noi suntem de vina. Noi suntem cei care ne subestimam constant, deci ne limitam. Noi suntem cei care, in loc sa incercam sa ne construim o imagine mai buna, ne complacem si acceptam fiecare dintre etichetele puse de europeni. Dar, vine si intrebarea: vom incerca vreodata sa iesim din aceasta carapace in care ne-am inchis voluntar? Caci, daca nu o vom face noi, sigur nu va veni niciun englez, italian sau belgian sa ne spuna: "Hai, intrati si voi in randul lumii, va dam noi voie".
 
Preferam sa ramanem niste insemnati, niste marginalizati, in loc sa avem curajul de a infrunta lumea si de a arata ca suntem buni, ca avem cu ce ne mandri si ca avem capacitatile pe care altii nu le au.

Romanii sunt catalogati in diverse feluri doar pentru ca nu au curaj sa demonstreze contrariul. Romania este vazuta ca o tara de lumea a treia pentru ca nu isi cunoaste inca potentialul si pentru ca se lasa condusa prost. Suntem slabi. Asa ne consideram noi, asa ne considera si ceilalti. 

Imi place sa cred ca, pe viitor, atitudinea asta lasa in fata Europei se va schimba. Imi place sa cred ca noi, romanii, vom gasi puterea de a trage linie si a merge mai departe purtand o noua imagine. Si-ar fi bine sa o facem curand. Altfel, etichetele vor persista cat timp le vom lasa noi sa persiste, iar consecintele vor fi din ce in ce mai resimtite de generatiile de tineri ce vin din urma.

PS. Da, stiu ca exista si romani care se mandresc cu nationalitatea lor, asa cum sunt si romani care fac cinste tarii noastre. Dar ei sunt, din pacate, mai putini decat ar trebui.