Ca editor, pot spune ca, pe langa problemele descrise de Rodell, una dintre cele mai frecvente probleme pe care am detectat-o in articolele de drept romanesti, si in general in orice tip de scriitura legala, este absenta vreunei teze (corolarul acestei absente a tezei este “prezenta” unui “abstract” care nu este de fapt “abstract”).
Prea adesea, din pacate, autorul pare ca nu doreste sa faca nici un efort, actionand dupa principiul “usor pentru mine, greu pentru cititor“.
Personal, cred ca aceasta problema se datoreaza in mare parte ne-abordarii sistematice a principiilor scriituri academice (a carei specie proxima este scriitura academica legala) in universitatile romanesti.
Practic, la noi nu exista vreun suport ori sprijin oarecare pentru invatarea acestor principii, atat de catre studentii cursurilor oferite pentru licenta, cat si de cei de la ciclurile avansate, iar studentul este lasat sa se descurce “cum poate,” cel mai adesea in baza “principiilor” care eventual i-au fost predate in liceu sau in scoala generala, si eventual a unor modele proaste pe care le-a deprins atunci sau in universitate. Cum insa si ciclurile “scolare” pre-universitare sunt in mare suferinta, cel mai adesea, absolventul nu a avut sansa sa studieze in vreun fel sistematic sau sa deprinda principiile scrierii academice.
Pe de alta parte, “suferinta” aceasta a autorului roman nu este singulara, ea fiind relativ raspandita si in sisteme de invatamant universitar care aloca o mai mare atentie scrierii academice si pregatirii studentului si viitorului profesionist din acest punct de vedere.
In sistemul britanic, de exemplu, am avut interminabile discutii cu colegii mei despre “tezele” noastre si pentru ca practic studentii in sistemul doctoral au acolo o extraordinara libertate in a-si alege subiectele si in modul in care trateaza aceste subiecte, cel putin in scolile “bune”. Dar pentru ca uneori folosesc aceasta “libertate” pentru a nu se urma cursurile de “academic writing” oferite de “graduate school(s)”, am intalnit frecvent studenti in anii finali care inca nu stiau exact nici care este teza lor, nici ce este o “teza.”
La un moment dat, am putut pune intrebarea “ce este o teza” unui profesor emerit american de filozofie, Paul Robert Wolff (acum pensionar) care, printre multe altele, este si un extraordinar pedagog si un filozof de elita.
Raspunsul lui, desi se referea la o teza de filozofie, este pe atat de ‘spumos‘ pe cat este de adevarat pentru orice disciplina, inclusiv cea a dreptului, (il gasiti integral aici) si merita redat macar partial, pentru folosul acelora care doresc sa stie ce este aceea o “teza“.
Transcriu deci mai jos, in traducere, cateva pasaje seminificative din acel raspuns, pentru a deschide discutia despre ce este aceea o “teza” (voi reveni la aceasta discutie).
Ai fost admis la facultate , ai terminat toate cerintele (preliminare) pentru doctorat , acum esti ceea ce americanii numesc ABD [ "unul care le-a facut pe toate, cu exceptia disertatiei " ] , si a venit timpul pentru a scrie disertatia . Ce faci? Cum o faci? Vei reusi vreodata sa -o termini ? (...)
Mai intai de toate, ce este o lucrare de doctorat? In teorie, o lucrare de doctorat este o capodopera, adica <<un lucru>> facut de catre un ucenic intr-o Breasla, care este prezentat unui comitet de Maestri ai Breslei respective ca o dovada ca ucenicul este gata pentru a fi inclus in compania lor. Este o oala de argint fin, daca sunteti un ucenic in Breasla Argintarilor sau o pereche de papuci eleganti de dama, daca sunteti un ucenic in Breasla Cizmarilor. Academia (dar noi am spune ca la fel sunt si profesiile juridice) este ultima Breasla de tip medieval , deci o lucrare de doctorat este o bucata de scriitura a unui scolar, judecata a fi destul de buna de catre o comisie de cadre universitare pentru ca acestia sa va recunoasca a fi demn de a fi primit in compania lor. Sau, ma rog, asta este povestea pe care ne-o spunem unul altuia in noptile reci. Adevarul este oarecum mai putin exaltat.
In microbiologie sau antropologie sau istorie, o lucrare de doctorat este un raport de cercetare, in alte cuvinte, un raport, in forma stilizata, despre cercetarea pe care candidatul a efectuat-o sub indrumarea unui director. In filosofie (si in drept - nota trad.), o disertatie este sustinerea unei teze. [Acesta este motivul pentru o disertatie este mentionata familiar ca o teza.]
Ce este o teza? Este o afirmatie sau o negatie , exprimata intr-o propozitie declarativa. Iata cateva exemple de teze:
Contrar opiniei populare , David Hume si Immanuel Kant au opinii aproape identice cu privire la rolul mintii in cunoastere empirica. [Aceasta este teza tezei mele de doctorat ]
Dumnezeu este mort.
Dumnezeu nu este mort ; el doar a fost in vacanta.
In toate situatiile , eu sunt obligat moral sa aleaga actul care va produce cea mai mare fericire pentru cel mai mare numar de persoane .
Iata cateva exemple de lucruri care nu sunt teze:
Kant si Hume despre rolul mintii in cunoastere empirica.
Opinia lui Nietzsche despre religie.
Utilitarismul.
Fiecare dintre exemplele de mai sus este un “subiect” (topic), nu o teza. Nu se poate scrie o disertatie aparand “un subiect.”
(…)
Pentru a scrie o disertatie (sau un articol-nota trad.), trebuie sa fii pregatit sa aperi o teza . Daca nu poti afirma teza ta intr-o singura propozitie declarativa, inseamna ca nu esti pregatit sa scrii disertatia (sau articolul). Nu face greseala de a crede ca, daca incepi sa scrii , <<teza>> ta va deveni eventual clara in cele din urma, pentru ca acesta este drumul cel mai direct catre dezastru. Ar trebui sa fii in masura, sa incepi disertatia cu propozitie: <<In aceasta lucrare, voi apara teza ca x…este y…. >> Ar trebui sa fii in masura sa iti inchei disertatia cu aceasta propozitie : <<Astfel, am aratat ca x…este y… >>
Articol publicat initial pe site-ul castigaprocese.ro.