Speranta chiar moare ultima?

"In incheiere, as vrea sa mai spun un singur lucru, onorata instanta. Ii inteleg pe cei care gandesc ca e greu sa vorbesti despre curaj cand te afli langa esafod. E la fel ca atunci cand te afli in fata unei cobre. Dar nu-i inteleg pe cei care uita ca lumea nu de iertare are nevoie, ci de speranta.

Eu am invatat pe pielea mea ce e frica, am vazut cum musca o cobra si am auzit cum poate tipa o femeie disperata. Am aflat ca nu poti sa ignori toate astea cata vreme le suporti consecintele. Am inteles cum se trezeste fiara din om si vrea sa topaie victorioasa. 

Probabil, n-avem nici destula tarie sa-i zdrobim in noi capul de la inceput, nici destul noroc. Abia cand ramanem singuri ne dam seama si, uneori, atunci e prea tarziu. Mi-am repetat, insa, mereu ca raul nu e atotputernic, cata vreme cel care-l suporta spera ca raul va avea un sfarsit. Mangustele imperfecte au o singura sansa de partea lor: sa-si spuna ca si cobra e imperfecta. Daca izbutesc sa vad raul limitat in timp, mi-am zis adesea, il voi vedea limitat si in putere. Inseamna ca el nu e absolut. undeva are un capat. O crapatura. Altfel, m-as lovi ca liliecii de un destin perfect inchis. 

Iata, asadar, ce e pentru mine speranta: un semn ca n-am renuntat inca sa judec normal, ca inca mai stiu ce vreau, ca deosebesc inca raul de bine. O viata intreaga am vorbit intr-o mie de feluri despre speranta. Dar numai acum pot sa spun in cunostinta de cauza ce este speranta. Numai ea ne poate ajuta sa nu fim muscati fara sa fi schitat niciun gest. 

Numai ea, dupa ce Dumnezeu a murit demult in noi, ramane singura in fata fiarei. Ea e singura care nu ne paraseste cand ne ratacim in pustiu. Si singura care ne aduce apa cand buzele ard de sete. 

Cunosc bine aceste lucruri. Stiu ce inseamna sa nu ramai singur cu paianjenii si tantarii. Cand dormi, speranta te vegheaza. Cand bate vantul, noaptea, iti aseaza o mana racoroasa pe frunte sa te linisteasca. 

Si cand privesti spre padurile din zare, ea iti sopteste ca dincolo sunt oamenii la care vrei sa ajungi iesind din pustiu. Ea te opreste atunci cand intinzi mana sa iei o creanga sa canti pentru cobre. Si, oricat de firava ar fi, nu se da inapoi sa se impotriveasca fiarei din tine."

(fragment din Viata pe un peron, de Octavian Paler)