Noi vrem pamant!

Mereu i-am considerat fericiti pe oamenii care au case/apartamente, pe proprietari adica. Ei nu platesc chirii, nu depind de nimeni si nimic, nu dau raportul nimanui, pot mobila fiecare camera dupa bunul plac si pot zgaria peretii fara teama.

In timp, am inceput sa fac diferenta dintre imprumutati si proprietari "de la mama lor" si mi-am dat seama ca fericiti cu adevarat sunt doar cei din urma, nu si cei ce-si cumpara casa in rate. Am vaga senzatia ca acestia ar prefera o chirie modesta sau orice altceva in locul unei rate exorbitante pe luna. Asta ca sa nu mai punem ca vorbim de aproape 30 de ani de indatorare. Pai, sa fii proprietar abia la 50 de ani, mai e vreo afacere?

Daca nu faci rata si preferi sa strangi bani, risti sa ajungi la batranete fara vreo avere. Daca nici nu faci rata si nici nu strangi bani (deci stai cu chirie), innebunesti ca platesti cu nemiluita pentru ceva ce nu e al tau.

Cum o dai tot nu e bine.

Dar, indiferent de chinul si povara finanaciara, trebuie sa recunoastem ca unul dintre principalele obiective, inca din primii nostri ani de adulti, este "sa ne luam casa noastra". Ca si cand asta ar gira, cumva, maturizarea si responsabilizarea. Domne, esti la casa ta! Nici macar expresia din popor "m-am pus la casa mea" nu mai e ce era odata, si-a pierdut sensul de insurat/maritat. Printr-o ironie, abia acum si-a gasit adevaratul si singurul inteles, fara metafore sau jocuri inofensive de cuvinte.

Avem simtul proprietatii. Si inca unul dezvoltat. Tinem cu tot dinadinsul sa avem casa noastra, sa stim ca nimeni n-o sa ne dea afara, nimeni n-o sa indrazneasca sa ne treaca pragul fara voia noastra.

Nu degeaba a scris Preda "Morometii" si Rebreanu "Ion". Nebunia lui Ion sau a celor trei frati, Nila, Achim si Paraschiv, nu e intamplatoare. Reflecta exact obsesia romanilor: vrem pamant, vrem case, vrem ceva sa fie al nostru. Il am si-acum in fata ochilor pe Ion, frecand intre degete pamantul zgrunturos. Citeam cu nesat si imi imaginam privirea lacoma, stralucirea ochilor la vederea pamantului. De parca toata lumea se oprea in loc atunci cand se afla pe camp, nu exista decat el si tarana pe care o strangea cu frenezie in maini.

Morometii mi-a picat in mana acum vreo 10 ani, dar, chiar si dupa atata timp, sunt nedumerita. Nu voiau bani, nu voiau case, nu voiau scoli sau haine. Nila, Achim si Paraschiv voiau pamant. Asta reprezenta pentru ei averea. Pentru asta munceau si asta isi doreau, un petic de pamant sa fie al lor, sa simta ca poseda ceva. Pentru o palma de pamant si-au lasat rudele in urma si-au pornit pe-un drum alunecos, unde oricum n-au gasit pamantul mult dorit.

La ce bun, deci?

Una peste alta, asta-i fictiune. Dar si fictiunea este izvorata din realitate, din chiar istoria unei Romanii incercate mereu. Cred ca din teama a evoluat simtul proprietatii. Atata amar de vreme, romanilor le-au fost luate casele, pamanturile, animalele, au fost dominati ba de turci, ba de domni sau mosieri.

Mai tarziu, a venit nationalizarea si multi au fost nevoiti sa-si dea casele statului. Sa aiba pamant la comun, sa munceasca cot la cot cu ceilalti, sa aiba aceeasi avere cu vecinii, nici mai mult, nici mai putin. Toti erau de-o seama, toti erau proprietari, dar parca le lipsea ceva.

Frustrarile s-au acumulat si, in timp, au luat forma dorintei de a fi proprietar, de a apartine unui loc, de a avea mai mult ca cel de langa noi, de a trasa o diferenta. Caci asta inseamna sa ai proprietati: sa fii bogat, sa fii puternic, sa nu te gandesti ca n-ai ce sa pui pe masa si sa nu duci grija zilei de maine. 

Proprietatea inseamna un soi de confort psihic, o avere care, cel putin la nivel mental, ne protejeaza, ne situeaza deasupra altora, ne da siguranta ca "oricand putem vinde, avem ce vinde". Nu conteaza ca avem pamant la marginea tarii sau ca nu plantam nimic pe el sau ca nu e roditor. Important e ca il avem. 

Nu pot sa mint. Si eu imi doresc o casa. Nu pamant, ci o casa. Dar, sa va spun drept, mai mult decat o casa, mi-as dori sa-mi pot lua o locuinta fara sa stau luna de luna cu grija ratei la banca.