10 lectii de bucurie pentru toti parintii

Sunt mama unui baiat de zece ani si a unei fete de sase. Sunt mama unui copil cu nevoi speciale. Felul in care m-am perceput ca mama si femeie in toti acesti zece ani s-a schimbat foarte mult. S-a schimbat nu doar in mod firesc si natural, odata cu inaintarea in cariera mea de mama. S-a schimbat si brusc si dur odata cu momentul in care am realizat ca voi fi, pentru toata viata, mama unui copil cu nevoi speciale.

Nu am inteles pe deplin ce inseamna acest lucru din prima zi in care mi s-a spus ca fata noastra nu este perfect sanatoasa. Am avut nevoie de ani multi in care sa invat cum sa ma raportez la o situatie care ma depasea complet, cum sa ma raportez la celalalt copil, cel sanatos, cum sa ma raportez la mine insami si, mai ales, cand este vremea sa imi dezlipesc singura eticheta de “mama unui copil cu nevoi speciale”.

Mi s-a schimbat felul in care imi privesc copilul cel sanatos? In mod categoric! Ba mai mult, mi-am schimbat felul in care vad lumea, in care imi stabilesc prioritatile, in care imi fac planurile de viitor si felul in care imi aleg relatiile. Am invatat mult in toti anii din urma, am luat lectii pe care le-as putea numi lectii de bucurie. Pentru ca, pana la urma, despre asta este vorba - fetita noastra cu nevoi speciale ne-a invatat pe toti sa ne bucuram de fiecare lucru mic, aparent neinsemnat.

Iata cateva dintre ele, pe care vi le impartasesc, dorindu-va sa le invatati mai bine asa, din scris, decat din proprie experienta:

1. Nu exista copii normali si copii anormali, altfel sau speciali. Cu sinceritate marturisesc ca sunt zile, multe, in care nici nu mai stiu ce este “normal” si ce este “anormal”. Este normal sa iti fie greu sa faci o funda la sase ani? Ori sa nu ai rabdare sa faci un puzzle? Sau sa urasti mersul la frizer mai ceva ca un bebelus? Este! Este normal sa poti reproduce murmurand bucati intregi din compozitii de muzica clasica? Sa imiti cu usurinta orice miscare de dans, fara sa ti-o explice nimeni, doar vazand-o? Dar sa canti la aproape orice instrument iti pica in mana, fara sa fi luat lectii? Este la fel de normal. Nu stiu exact cine este in masura de a stabili definitia “normalului”, insa stiu cu siguranta ca fiecare copil este aparte si frumos, daca ai ochii deschisi catre el.

2. Nu ni se cuvine nimic, asa ca nu lua totul de-a gata. Cand am luat hotararea de a ne casatori, ba chiar si inainte, imi proiectam familia asa, ca intr-o reclama la cereale: numai lumina, zambete si voi buna. Mi se parea firesc si drept sa mi se intample numai lucruri frumoase, de vreme ce facusem totul asa cum trebuie. Am invatat insa ca nu poti cere de la lume sau de la Dumnezeu minuni si numai zile roz doar pentru ca ai fost copil cuminte, sotie iubitoare sau student eminent. Lucrurile se decid in alta parte, pe care deocamdata nu o putem pricepe. Am invatat sa fiu recunoscatoare pentru fiecare lucru marunt si bun, rabdatoare si bataioasa in fiecare necaz. Nu imi iese mereu, dar, macar teoretic, stiu ce e de facut.

3. Frica poate fi si ceva bun. La inceput, frica ma paraliza. Nu puteam sa ma misc, nu puteam sa deschid gura. Stateam de vorba cu medici sau ma uitam spre patutul fetitei mele si simteam valuri de lesin in tot corpul. Pana intr-o dimineata, intr-un spital, intr-o zi a unei operatii, cand am decis: ori lesin acum, mi se sparge ceva in cap si gata, termin cu chinul asta, ori ma adun si dau orbeste in stanga si in dreapta, pana trece totul! Am ales a doua varianta, iar de atunci nu mai este nevoie sa pun in balanta. Creierul meu, cumva, stie ce are de facut: “si da-i si lupta!”

4. Nu te teme ca nu vei face fata unui posibil necaz. Vei face! Nu stiu cum, dar avem in noi capacitatea asta de a ne monta zilnic. Bine, poate nu chiar zilnic, dar macar pentru fiecare ora pe care trebuie sa o ducem mai departe. E in noi, stiu asta cu siguranta. Probabil ca uneori vei avea nevoia sa plangi la un film dintr-ala, cu oameni bolnavi in faza terminala, sau sa bei singura o sticla de vin si sa fumezi un pachet de tigari, plangandu-ti soarta. Sau sa iesi in club pana la ziua, doar asa. Stiu sigur insa ca fiecare om in necaz gaseste, in cele din urma, metoda de a duce inca o zi de lupta la (bun) sfarsit.

5. Bucura-te atunci cand copilul tau tipa, sare, strica, mazgaleste peretii, sparge lucruri, rupe paginile cartilor etc. La un an si jumatate baiatul meu avea vreo saisprezece kilograme, fugea din carut ori de cate ori ma intorceam cu spatele, se pierdea prin piata sau ma punea in situatia de a-l duce in brate cu o mana, in timp ce cu alta caram sacose de cate o tona. Veneam plangand acasa. Fata noastra, in schimb, a reusit sa mearga in picioruse abia la doi ani, dupa foarte multe ore de kinetoterapie. Nu sunt adepta comparatiei intre doua rele, insa mi-as dori sa ma fi bucurat si sa rad mai mult de toate boacanele pe care baietelul meu le facea pe cand era mititel.

6. Dragostea este cea mai frumoasa amintire pe care le-o poti lasa copiilor tai. In momentele mele cele mai grele si de cea mai mare disperare cel mai mult m-au ajutat: amintirile din copilarie. Sunt locul meu de refugiu. Acolo ma simt din nou protejata, acolo imi incarc bateriile, acolo imi ofer o pauza de liniste sufletului si de acolo ma intorc remontata. Ofera-le copiilor tai amintiri frumoase, intamplari mici de bucurie pe care sa le scoata cand se vor lovi in viata de lucruri grele.

7. Oricat de tare te-ai pedepsi pentru ceva pentru care te simti vinovata in raport cu micutul tau, nu poti schimba trecutul. As vrea sa iti pot spune mai multe la acest capitol, insa este, deocamdata “in lucru”. Tot ceea ce iti pot spune cu siguranta este ca, atunci cand reusesc sa o fac, ma simt taaaare bine! Atat pentru mine, cat si pentru cei dragi din jurul meu.

8. Da-ti voie sa spui “nu mai pot!” Nu te compara cu mamele care au mai multi copiii decat tine, cu cele care nu au parte de niciun ajutor sau cu mamele copiilor bolnaviori. Ganduri precum: “Ma plang ca un bebelus pentru problemele mele insignifiante. Alte mame au parte de necazuri cu mult mai mari in timp ce mie mi se pare greu cu un copil sanatos” nu sunt benefice pentru nimeni. O mama a unui copil cu nevoi speciale nu se va simti niciodata magulita de asa comparatie. Iar din dubla mea experienta stiu bine ca si mama unui copil sanatos cade deseori franta. Asa ca, da-ti o pauza! O meriti! Serios!

9. Niciodata sa nu iti fie rusine de comportamentul copilului tau. O data ce ai depasit greutatea cu care apasa privirile necunoscutilor asupra sunetelor si gesturilor diferite pe care le face copilasul tau cu nevoi speciale, comportamentele neadecvate pe care le are un baiat nazdravan la locul de joaca sunt o nimica toata. Ba chiar motiv de bucurie!

10. Ai grija de sanatatea ta. As vrea sa fi stiut asta inainte de a afla ca voi avea un copil cu nevoi speciale. Stresul si supararea rod acolo unde avem deja in corp zone sensibile sau bolnave. Daca, vreodata, vei avea de luptat cu un necaz legat de copilul tau, nu vei mai gasi puterea si de a lupta pentru propria sanatate. Stii cum se spune: paza buna trece primejdia rea!

Si inca ceva: Parintii copiilor cu nevoi speciale nu au nevoie sa fie tratati precum niste catelusi schiopi din adaposturile pentru animale. In fapt, e ultimul lucru pe lumea asta de care au nevoie! Parintii copiilor cu nevoi speciale sunt, intr-un fel, si ei adulti cu nevoi speciale: au nevoie de o pauza de la parenting, pe care le-o poti oferi stand o ora cu cel mic; sau de o discutie, fie si la telefon, in care sa nu pronuntati cuvantul “copil”; au nevoie sa li se faca complimente care nu tin intotdeauna de “curajul” si “puterea” cu care fac fata situatiei; intr-un cuvant, au nevoie sa se simta, uneori, si altceva decat parintii unui copil cu nevoi speciale. Au nevoie sa fie vazuti ca ceea ce sunt cu adevarat.