Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriAti daruit deja un martisor? Fie ca da, fie ca nu, stiti ce oferiti de fapt in dar? Iata cateva dintre simbolurile martisorului.
Articolul continuă mai jos
Martisorul, purtator al unui snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu, este vestitorul primaverii. Insa ce inseamna el de fapt?
Martisorul tors de Baba Dochia
Obiceiul martisorului este o secventa a unui ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la nasterea si moartea simbolica a Dochiei. Dupa unele traditii, firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului.
Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric, iubire-ura, viata-moarte. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept.
El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".
Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui, astfel ca martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.
Rosu si alb sau dragoste si ghiocei
Un mit povesteste cum Soarele a coborat pe Pamant in chip de fata preafrumoasa. Dar un zmeu a furat-o si a inchis-o in palatul lui. Atunci pasarile au incetat sa cante, copiii au uitat de joaca si veselie, si lumea intreaga a cazut in mahnire. Vazand ce se intampla fara Soare, un tanar curajos a pornit spre palatul zmeului sa elibereze preafrumoasa fata. A cautat palatul un an incheiat, iar cand l-a gasit, a chemat zmeul la lupta dreapta. Tanarul a invins creatura si a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat inapoi pe Cer si iarasi a luminat intregul pamant.
A venit primavara, oamenii si-au recapatat veselia, dar tanarul luptator zacea in palatul zmeului dupa luptele grele pe care le avuse. Sangele cald i s-a scurs pe zapada, pana cand l-a lasat pe tanar fara suflare. In locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei — vestitori ai primaverii.
Se zice ca de atunci lumea cinsteste memoria tanarului curajos legand cu o ata doua flori: una alba, alta rosie. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea pentru frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba simbolizeaza ghiocelul, prima floare a primaverii.
Victoria Primaverii asupra Iernii
Conform unui mit care circula in Republica Moldova, in prima zi a lunii martie, frumoasa Primavara a iesit la marginea padurii si a observat cum, intr-o poiana, intr-o tufa de porumbari, de sub zapada rasare un ghiocel. Ea a hotarat sa-l ajute si a inceput a da la o parte zapada si sa rupa ramurile spinoase.
Iarna, vazand aceasta, s-a infuriat si a chemat vantul si gerul sa distruga floarea. Ghiocelul a inghetat imediat. Primavara a acoperit apoi ghiocelul cu mainile ei, dar s-a ranit la un deget din cauza maracinilor. Din deget s-a prelins o picatura de sange fierbinte care, cazand peste floare, a facut-o sa reinvie. In acest fel, Primavara a invins Iarna, iar culorile martisorului simbolizeaza sangele ei rosu pe zapada alba.
Sursa: Wikipedia.ro
Citește mai mult despre martisor, 1 martie, editorial
Comentarii articol (2)