Moartea nu ia şpagă

Tragedia din clubul bucureştean mistuit aseară de flăcări trebuie să fie un semnal de alarmă. Obiceiul nostru de a motiva mereu lucrurile făcute pe jumătate prin ideea că oricum nu se întamplă nimic, că merge şi aşa, nu ne aduce doar pagube materiale. Nu. Ne aduce moarte şi tristeţe. Şi, mai rău, ne fură viitorul.

Nu-mi aduc aminte când a fost ultima dată când România a trecut printr-o perioadă de doliu naţional. Cred, totuşi, că a fost de mult. E ireal să vedem pe toate marile agenţii de ştiri ideea că tragedia din România este cea mai mare la nivel de morţi şi răniţi într-un club, din ultimii 2 ani, în lume. Dar aceasta este realitatea. Iar materialul meu de astazi e o invitaţie la o discuţie importantă: suntem pregătiţi pentru marile dezastre care se vor întâmpla în viaţa noastră?

Într-un fel, lucrurile se leagă. Se construiesc ansambluri rezidenţiale fără a se respecta minime reguli de siguranţă în construcţii. Se autorizează pentru tot felul de activităţi companii care nu respectă nici pe departe regulile impuse de legile pe care le avem. Se dă şpagă, se primeşte şpagă şi toate merg de la sine pe o singura argumentaţie clară: oricum nu se poate întâmpla nimic.

Dacă moartea ar fi putut primi şpagă, probabil că am fi printre ţările în care populaţia ar fi crescut miraculos. Pentru că noi ne pricepem la asta. E în sângele nostru să ignorăm regulile şi să ştim că, oricum, se vor rezolva lucrurile într-un fel sau altul dacă vine cineva în control.

Tragedia de aseară e imposibil de cuantificat în numere. Şi, totuşi, hai să ne gândim puţin mai departe. Dacă spitalele noastre au rămas fără sânge la 147 de internaţi, ce s-ar fi întâmplat în eventualitatea, doamne fereşte, a unui cutremur? Cum ar arăta atunci spitalele bucureştene? Pentru că, nu-i aşa, dincolo de ignoranţa criminală a celor care au montat efecte pirotehnice într-un spaţiu închis, într-o clădire cu tavan de lemn, mai avem şi alte acţiuni similare pe care le încurajam prin modul nostru de a perpetua şpaga şi ignoranţa.

Dacă am avea curajul să ne privim cu adevărat în ochi, în astfel de momente, poate ar fi bine să luam la puricat toate noile clădiri construite în marile oraşe în ultimii 20 de ani. Să vedem dacă ele au sau nu potenţialul de a fi incluse pe lista clădirilor cu risc seismic. Să vedem dacă locatarii lor stau în nişte capcane ale morţii plătite cu bani grei. Ar trebui să luam la puricat toate companiile de transport de pasageri, să vedem dacă nu cumva mijloacele lor de transport nu sunt decât sicrie umblătoare în căutare de victime. Ar trebui să luăm la puricat spitalele, să vedem dacă grupurile lor sanitare nu sunt focare de infecţie menite să împrăştie moartea printre chiriaşii vremelnici ai unor paturi de spital.

Am văzut, în ultima perioadă, sute de cazuri în care teribilişti cu maşini de toate felurile depăşesc în curbă, în pantă, depăşesc coloane, ignorând faptul că liniile continue de pe stradă au, şi ele, rolul lor. Şi atitudinea asta a pornit de la faptul că nu-i prinde nimeni, nu-i pedepeşte nimeni, că poliţiştii iau, de multe ori, şpagă să îi lase în pace. Ghinionul celor care, nevinovaţi fiind, se potrivesc în calea acestor ucigaşi. Ei plătesc preţul ignoranţei şi nesimţirii, un preţ prea greu şi deloc asumat de altcineva. Pentru că noi, ca societate, nu condamnăm astfel de gesturi. Nu. Înghiţim în sec, înjurăm în sân, scriem pe Facebook şi atât.

Şi ar mai fi multe astfel de exemple de dat. În cazul lor, însă, principala cauză stă exact în abordarea asta de ignorare a regulilor, în ideea că oricum ne vom descurca. Cu şpagă, cu pile sau beneficiind de faptul că vremea trece şi oamenii oricum au altele de făcut.

Pentru că tot discutam de momentul în care ţara asta se va face bine, cred că ideea asta trebuie rezolvată printre primele. Să nu mai ignorăm regulile. Să nu mai considerăm că le putem înlocui cu nişte bani strecuraţi în buzunarul cuiva. Să nu mai acceptam ca alţii să facă lucrul asta şi nouă să ni se pară normal că e aşa. Din cauza asta am ajuns să avem politicienii pe care îi avem, sistemul sanitar pe care îl avem, sistemul de educaţie pe care îl avem şi toate celelalte găuri din şvaiţerul societăţii româneşti actuale.

Unii oameni au ajuns să se creadă invincibili deşi, în realitate, nu sunt decât nişte inconştienţi norocoşi. Din când în când, culegem roadele acţiunilor lor. Sunt sigur că, dacă proprietarii clubului ar putea plăti pe cineva ca să evite tragedia de aseară, ar face-o. Din păcate, e târziu. Nu poţi plăti moartea. Ea are alte monede de schimb. Unele pe care noi nu le înţelegem.

Dumnezeu să-i odihnească! pe cei morţi.