Anul acesta, cei mai mulți contribuabili depun situațiile financiare aferente anului 2015 până la sfârșitul lunii mai. Cu toate astea, legislația în vigoare stabilește că o parte dintre contribuabili trebuie să-și îndeplinească această obligație cu o lună mai devreme. Astfel, aceștia din urmă trebuie să întocmească și să depună situațiile financiare anuale până pe 29 aprilie.
Potrivit regulilor valabile în acest an, conducerea persoanei juridice trebuie să facă o declarație scrisă de asumare a răspunderii pentru întocmirea situațiilor financiare, iar acestea trebuie să fie auditate.
Potrivit Ordinului MFP nr. 123/2016, majoritatea contribuabililor au obligația să depună situațiile financiare pe anul 2015 până pe 30 mai, însă excepție de la această regulă fac următoarele persoane juridice fără scop patrimonial:
- asociațiile;
- fundațiile sau alte organizații de acest fel;
- partidele politice;
- patronatele;
- organizațiile sindicale;
- cultele religioase;
- subunitățile fără personalitate juridică, dar cu sediul în străinătate, ale unor firme și ale unor instituții publice din România;
- subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
- alte persoane juridice înființate în baza unor legi speciale, în scopul desfășurării de activități fără scop patrimonial.
Acești contribuabili trebuie să depună bilanțurile până la maximum 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, respectiv până pe 29 aprilie, după cum reiese din Ordinul MFP nr. 123/2016.
Atenție! Persoanele juridice fără scop patrimonial care își conduc contabilitatea în partidă simplă nu au obligația să întocmească situații financiare anuale.
Ce conțin situațiile financiare ale ONG-urilor
Potrivit Ordinului MFP nr. 1969/2007, situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial cuprind:
- bilanţul,
- contul rezultatului exerciţiului,
- notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Cu toate acestea, organizațiile patronale, sindicale și organizațiile fără scop patrimonial și fără activități economice, cu excepția persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, întocmesc situații financiare anuale simplificate, care cuprind:
- bilanţul prescurtat;
- contul prescurtat al rezultatului exerciţiului;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Mai mult, situațiile financiare anuale sunt verificate de cenzori sau de auditori financiari, după caz.
De asemenea, aceste situații trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale, în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul MFP nr. 1969/2007.
Important! Programul de asistență pentru depunerea situațiilor financiare anuale îl puteți consulta pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sau aici.
Bilanțurile se pot depune și online
Situațiile financiare anuale pot fi depuse electronic, această posibilitate fiind implementată pentru prima oară în urmă cu trei ani.
Mai precis, situațiile anuale la 31 decembrie se pot depune în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale MFP sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
„În vederea depunerii situațiilor financiare anuale în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, având atașată o semnătură electronică extinsă, societățile comerciale (...) folosesc programul de asistență pus la dispoziție gratuit de către Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se generează un fișier de tip PDF, având atașat un fișier xml, care conține datele de identificare a societății, precum și un fișier cu extensia zip. Fișierul cu extensia zip va conține situațiile financiare anuale și documentele cerute de lege așa cum acestea sunt întocmite de societăți și scanate, alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 9,5 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip”, se precizează în Ordinul MFP nr. 123/2016, care a intrat în vigoare pe 4 februarie.
Pentru a putea depune bilanțurile anuale cu ajutorul internetului, contribuabilii trebuie să dețină un certificat digital calificat sau să împuternicească persoane care dețin acest certificat.
Amenzile pentru nedepunerea bilanțului pot ajunge la 4.500 de lei
În situația în care contribuabilii nu întocmesc, nu semnează și nu depun situațiile financiare anuale, în termenul legal, la unitățile teritoriale fiscale, atunci pot fi sancționați cu amenzi destul de mari.
Astfel, pentru nedepunerea în termenul legal a situațiilor financiare, amenda este cuprinsă între 300 și 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare.
În schimb, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, amenda variază între 1.000 și 3.000 de lei, în timp ce, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare, contribuabilii pot fi sancţionaţi cu până la 4.500 de lei, dar nu mai puțin de 1.500 de lei.
De asemenea, pentru neîntocmirea și nesemnarea situațiilor financiare anuale, amenda aplicabilă este cuprinsă între 2.000 și 3.000 de lei.