Ghid util: Te simți nedreptățit de Fisc? Cum poți contesta taxele pe care ți le impune

Potrivit Codului de procedură fiscală, contribuabilii pot să formuleze o contestație împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale.

Procedura privind contestarea actelor administrativ fiscale a fost aprobată prin Ordinul ANAF nr. 3741/2015. Actul normativ, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, detaliază modul de aplicare a prevederilor de la art. 268 - 281 din Codul de procedură fiscală, temeiul normativ în baza căruia pot fi contestate actele administrativ fiscale.

Normele legale stabilesc că o contestație reprezintă o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

„Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal”, se arată în Codul de procedură fiscală, unde se mai menționează și faptul că baza de impozitare și creanța fiscală stabilite prin decizie de impunere pot fi contestate numai împreună.

Este important de știut totodată că și deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care nu sunt stabilite creanțe fiscale pot să fie contestate. De asemenea, în cazul deciziilor referitoare la baza de impozitare, contestația poate fi depusă de orice persoană care participă la realizarea venitului.

În ceea ce privește bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare pot fi atacate doar prin contestarea acestei decizii.

Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.

În contestaţiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organul fiscal de soluţionare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.

Ce elemente obligatorii conține o contestație și când poate fi respinsă

Legislația fiscală stabilește că o contestație trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă:

• datele de identificare a contestatorului;
• obiectul contestației;
• motivele de fapt și de drept;
• dovezile pe care se întemeiază;
• semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

În situația în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit, se va prezenta împuternicirea/mandatul-procura în original, copie legalizată sau duplicat, după caz. Avocatul va prezenta împuternicirea în original sau în copie legalizată.

Totodată, în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare şi i-a fost ridicat dreptul la propria administrare, contestaţia va purta semnătura administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz, şi va fi însoţită de actul prin care a fost numit.

Atenție! Dacă ANAF constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei. Spre exemplu, potrivit Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul ANAF nr. 3741/2015, contestația poate fi respinsă ca:

• nedepusă în termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege;
• fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală;
• fiind depusă de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;
• lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul sau în interesul său legitim.

În același timp, în situația în care contestația nu îndeplineşte cerinţele de depunere (împuternicirea/mandatul/procura în original sau în copie legalizată, semnătura), organele de soluţionare competente solicită contestatorului, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicare să îndeplinească aceste cerinţe. În caz contrar, contestaţia este respinsă.

În cât timp poate fi contestat actul fiscal?

Codul de procedură fiscală stabilește că o contestație poate fi depusă în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Cu toate acestea, în situația în care Fiscul nu a precizat în actul administrativ pe care vreți să îl contestați informații despre termenul în care respectivul document poate fi contestat și unde se depune contestația, atunci legea vă dă dreptul să depuneți contestația în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.

La primirea contestaţiei organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul contestaţiei, precum şi un referat cu propuneri de soluţionare.

Atenție! Potrivit Ordinului ANAF nr. 3741/2015, termenul de depunere a contestației se calculează pe zile libere, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel; nu intră în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul. Astfel, dacă actul administrativ fiscal este comunicat în data de 29 iunie, termenul de 45 de zile începe să curgă de la data de 30 iunie şi se împlineşte în data de 13 august, astfel încât ultima zi de depunere a contestaţiei este 14 august.

Dacă termenul se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat (de exemplu, în weekend), atunci el se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Cu alte cuvinte, în situaţia în care data de 30 iulie prezentată la exemplul anterior este sâmbătă, ultima zi de depunere a contestaţiei este luni, 1 august.

Este important de știut că aveți dreptul să retrageți contestația în orice moment până la soluționarea ei. Mai mult decât atât, prin retragerea contestației nu pierdeți dreptul de a înainta o nouă contestație, atât timp cât este respectat termenul general de depunere a acesteia.

Cererea de retragere trebuie să fie semnată de contestator sau de împuternicit, cu îndeplinirea aceloraşi condiţii de formă prevăzute la formularea şi depunerea contestaţiei. În cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a contestaţiei va purta semnătura administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.

Retragerea contestaţiei poate fi făcută în tot sau în parte. În situaţia în care cererea de retragere are ca obiect doar anumite capete de cerere din contestaţia iniţială, despre aceasta se va face menţiune în decizia emisă în soluţionarea cauzei; contestaţia şi cererea de retragere parţială vor fi conexate, pentru o mai bună soluţionare a cauzei.

Competența de soluționare a contestațiilor

Competenţa de soluţionare a unei contestații este dată de natura actului administrativ fiscal atacat, calitatea contestatorului, categoria organului fiscal emitent al actului atacat sau de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală stabilite de plată de către organul fiscal, accesorii ale acestora, precum şi al diminuării pierderii fiscale.

Conform art. 272 din Codul de procedură fiscală, în cadrul Fiscului există structuri specializate pentru soluționarea contestațiilor, care se ocupă cu rezolvarea contestațiilor formulate împotriva următoarelor tipuri de acte fiscale:

• decizii de impunere;
• acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere;
• decizii pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale prin dispoziție de măsuri;
• decizia de reverificare.

A. Structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice (DGRFP) în a căror rază teritorială își au domiciliul contestatarii este competentă pentru soluționarea contestațiilor care au ca obiect:

• creanțe fiscale mai mici de 5 milioane de lei;
• măsura de diminuare a pierderii fiscale de până la 5 milioane de lei și decizii de reverificare (nu și pentru marii contribuabili, n.red.).

B. Structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) este competentă să soluționeze contestațiile formulate de marii contribuabili ce au ca obiect:

• creanțe fiscale mai mici de 5 milioane de lei, cu excepția celor emise în conformitate cu legislația în materie vamală pentru care competența de soluționare aparține Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF;
• măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 5 milioane de lei.

Notă: Contestaţiile formulate de contribuabilii nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent ce au ca obiect creanţe fiscale în cuantum de până la 5 milioane lei se soluţionează de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili competentă pentru administrarea creanţelor respectivului contribuabil nerezident. în cazul în care competenţa de administrare a creanţelor datorate de contribuabilul nerezident revine Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, iar contestaţiile au ca obiect creanţe fiscale în cuantum de 5 milioane lei sau mai mare, competenţa de soluţionare a contestaţiilor revine Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF.

C. Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF (DGSC) este competentă pentru soluționarea contestațiilor care au ca obiect:

• creanțe fiscale mai mari sau egale cu 5 milioane de lei;
• măsura de diminuare a pierderii fiscale mai mare de 5 milioane de lei;
• decizia de reverificare pentru marii contribuabili;
• contestații împotriva actelor emise de aparatul central al ANAF;
• decizii de regularizare emise în conformitate cu legislația în materie vamală pentru marii contribuabili, indiferent de cuantum.

În ceea ce privește soluționarea contestației, organul competent începe prin verificarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Pentru lămurirea cauzei, organul de soluționare poate fie să solicite punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), ANAF sau al altor instituții și autorități, fie poate să ceară efectuarea unei constatări la fața locului.

Este important de știut că prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului.

Totodată, trebuie amintit faptul că atât contestatorul, cât și împuternicitul acestuia pot să depună, până la finalizarea contestației, probe noi în susținerea cauzei. De asemenea, contestatorul poate solicita, în termen de 30 de zile de la depunere, susținerea orală a contestației. În acest ultim caz, organul de soluţionare fixează un termen pentru care convoacă, la sediul său, contestatorul şi reprezentantul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat.

Ce soluții poate da Fiscul la contestație

Potrivit legislației fiscale, în soluționarea contestației, ANAF se pronunță prin decizie.

„Decizia emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în sensul că asupra ei organul de soluţionare competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea erorilor materiale, potrivit legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale contestate”, prevede Ordinul ANAF nr. 3741/2015, actul normativ care, alături de Codul de procedură fiscală, reglementează procedura de depunere și soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Codul de procedură fiscală prevede că o contestație poate fi:

• Admisă, în totalitate sau în parte;
• Respinsă.

În cazul admiterii contestației se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.

Anularea parţială/totală se poate dispune în situaţia în care pentru aceleaşi obligaţii fiscale există două sau mai multe titluri de creanţă sau dacă organele de inspecţie fiscală, ca urmare a desfiinţării, au depăşit limitele investirii.

De asemenea, prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației. Soluția de desființare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului obligaţii fiscale mai mari decât cele din actul desfiinţat, acesta putând fi contestat potrivit legii. În mod corespunzător nu poate fi diminuată pierderea fiscală cu o sumă mai mare decât cea înscrisă în actul desfiinţat.

O contestație poate fi respinsă din mai multe motive. Spre exemplu, contestația poate fi respinsă ca:

• neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat;
• nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei;
• fiind fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat;
• inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere, precum şi în situaţia contestării de sine stătătoare a Raportului de inspecţie fiscală sau a Procesului-verbal emis de organele fiscale sau vamale. Această soluţie o pronunţă organul fiscal emitent al actului atacat.

De asemenea, așa cum precizam anterior, o contestație poate fi respinsă și pentru neîndeplinirea unor condiții procedurale (nu a fost depusă la termen, a fost depusă de o persoană care nu avea dreptul de a contesta etc.).

În cât timp sunt soluționate contestațiile

Potrivit art. 77 din Codul de procedură fiscală, cererile depuse de contribuabili la organul fiscal sunt soluționate în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Dacă, pentru soluționarea cererii, sunt necesare „probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei”, termenul de 45 de zile se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării probei și data obținerii acesteia, dar nu mai mult de:

• 2 luni, în cazul în care sunt cerute probe de la contribuabil;
• 3 luni, în situația în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități sau instituții publice ori de la terțe persoane din România;
• 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități fiscale din alte state.

Cu alte cuvinte, termenul maxim de soluționarea a unei contestații este de 7 luni și jumătate (maxim 6 luni, precum am menționat mai sus, plus cele 45 de zile legale, n.red.).

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

Codul de procedură fiscală menționează două cazuri în care organul de soluționare competent poate să suspende, printr-o decizie motivată, soluționarea cauzei, după cum urmează:

Organul de control a sesizat autoritățile penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției de contestație;

Când soluționarea cauzei depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți.

Suspendarea procedurii de soluționare se poate face la solicitarea contestatorului, pentru maxim 6 luni.

Suspendarea judecătorească a actelor administrativ fiscale

Potrivit Codului fiscal, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Reglementările în vigoare stabilesc că instanța competentă poate să suspende executarea, dacă se depune o cauțiune -- sumă fixă --, determinată potrivit unor praguri, după cum urmează:

• de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
• de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
• de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
• de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

Un efect al suspendării executării actului administrativ fiscal îl reprezintă faptul că obligațiile fiscale pentru care s-a obținut suspendarea nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală și nu se datorează penalități de întârziere pentru obligațiile stabilite de organul central.

În ceea ce privește căile de atac, este important de știut că sunt posibile atât o acțiune în contencios împotriva deciziei de soluționare, cât și o acțiune în concencios în situația nesoluționării contestației în 6 luni de la înregistrare.

Astfel, în 6 luni de la comunicarea deciziei de soluționare a contestației, poate fi înregistrată în acțiune în contencios împotriva acesteia (acțiunea în contencios administrativ este o acţiune personală prin care reclamantul solicită instanţei să anuleze un act administrativ, emis de autoritatea publică pârâtă, prin care i-a fost încălcat un drept sau un interes legitim, n.red.).

Dacă se atacă în instanță decizia de soluționare prin care s-a desființat actul contestat cu obligarea încheierii unui nou act, emiterea noului act va avea loc în 30 de zile, urmând ca instanța să se pronunțe și asupra noului act emis. Dacă s-a respins contestația fără a se intra în fond, instanța anulează decizia de soluționare și se va pronunța și pe fondul cauzei.

Referitor la acțiunea în contencios în situația în care o contestație nu este soluționată în termen de 6 luni de la înregistrare, este important de menționat că nu se iau în calcul perioadele de suspendare a soluționării. În acest caz, instanța se va pronunța pe fond.