Legea nr. 182/2016 a fost publicată pe 19 octombrie 2016 în Monitorul Oficial şi a intrat astăzi în vigoare. Din acest moment şi timp de doi ani, adică nu mai târziu de 17 ianuarie 2019, PFA care au în obiectul de activitate mai mult de cinci clase de activităţi (cunoscute mai bine sub denumirea de coduri CAEN) sunt obligate să îşi modifice obiectul de activitate, pentru încadrarea în noua limită impusă. În egală măsură, în cazul întreprinderilor individuale (II) există o limitare de zece clase de activități.
„În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut la art. 16 alin. (1) (cinci clase de activități, pentru PFA - n. red.), respectiv art. 24 alin. (1) (zece clase de activități, pentru II - n. red.) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 (...), solicită oficiului registrului comerțului competent modificarea, în mod corespunzător, a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate”, scrie în actul normativ.
În ceea ce priveşte PFA-urile, vizate de noile prevederi sunt aproape un sfert din totalul celor 270.962 de astfel de entităţi înmatriculate şi neradiate la data de 1 noiembrie 2016. Mai precis, potrivit informaţiilor furnizate redacţiei noastre de reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în prezent există 39.589 de persoane fizice autorizate care au mai mult de cinci coduri CAEN declarate ca obiect principal sau secundar de activitate, şi alte 25.769 de PFA ce au peste cinci coduri CAEN autorizate conform art. 15 din Legea nr. 359/2004, în baza declaraţiei-tip pe propria răspundere.
Aşadar, rezultă că peste 65.000 de persoane ce îşi desfăşoară activitatea ca PFA sunt obligate ca, începând de azi, să îşi modifice obiectul de activitate şi să opteze pentru păstrarea a cel mult cinci coduri CAEN.
Notă: Legea nr. 182/2016 a intrat azi în vigoare, şi nu ieri, aşa cum a anunţat recent ONRC. De altfel, informaţia eronată a fost preluată şi de mai multe publicaţii autohtone. Din acest articol aflaţi cum se calculează termenele pentru intrarea în vigoare a actelor normative.
Din continuarea articolului puteţi afla:
- cum se va face modificarea actelor de înregistrare la ONRC;
- ce riscă PFA-urile care nu vor notifica Registrul Comerţului în legătură cu reducerea numărului de activităţi la cel mult cinci clase CAEN în termenul impus de lege;
- ce alternative au entităţile care doresc să păstreze un număr mai mare de cinci coduri CAEN în obiectul de activitate;
- care sunt recomandările specialiştilor pentru o bună continuare a activităţii.
Schimbarea actelor de înregistrare este gratuită pentru PFA-urile vizate de noua lege
Aşa cum am explicat la începutul articolului, PFA şi II existente au un răgaz de doi ani oferit de autorităţi pentru a notifica Registrul Comerţului cu privire la modificarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate. De altfel, această operaţiune, precum și emiterea unor noi certificate de înregistrare, actualizate corespunzător, se fac gratuit.
Procedura efectivă presupune depunerea unei cereri la Registrul Comerţului, prin care titularul entităţii (sau împuternicitul acestuia) optează pentru păstrarea a maximum cinci (în cazul PFA), respectiv zece clase CAEN (în cazul II) şi eliminarea acelor coduri CAEN care depăşesc limitele.
În cazul în care PFA-urile nu notifică Registrul Comerţului în legătură cu reducerea numărului de activităţi la cel mult cinci clase CAEN până pe 17 ianuarie 2019, reprezentanţii instituţiei le vor radia din oficiu, cel târziu în martie 2019, măsură valabilă în egală măsură şi pentru II-urile care nu vor respecta limita de zece coduri CAEN.
„În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) (17 ianuarie 2019 - n. red.), oficiul registrului comerțului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația prevăzută la alin. (1) (modificarea obiectului de activitate - n. red.). Transferul drepturilor și obligațiile din patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, potrivit legii, se realizează cu respectarea drepturilor creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale”, dispune Legea nr. 182/2016.
În acelaşi timp, PFA-urile care se înființează de-acum încolo sunt obligate să opteze pentru maximum cinci coduri CAEN, ceea ce înseamnă că antreprenorii trebuie să își aleagă cu mai mare grijă viitoarele activităţi pe care le vor desfășura ca PFA: "Limitarea numărului de activităţi obligă persoanele să autorizeze doar acele activități pe care au de gând să le desfășoare efectiv. Cu alte cuvinte, se cere o mai bună viziune, organizare și planificare a activității, chiar înainte de autorizare", explică Luiza Daneliuc, expert contabil la Smart Tax Advisors.
Modificarea formei de organizare, o opţiune de luat în calcul
Restricţia de a avea mai mult de cinci coduri CAEN îi va determina pe mulţi dintre titularii PFA să caute o alternativă, iar o posibilă soluţie ar fi modificarea formei de organizare a afacerii.
Potrivit Luizei Daneliuc, acele PFA care au nevoie de mai mult de cinci coduri CAEN pentru a-şi desfăşura activitatea în modul dorit au la dispoziţie trei opţiuni:
- transformarea PFA în II, care permite autorizarea a maximum zece clase CAEN;
- radierea PFA și înființarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), care permite autorizarea unui număr nelimitat de clase CAEN;
- radierea PFA și înființarea unei IF, care permite, la rândul său, autorizarea unui număr nelimitat de coduri CAEN.
În ceea ce priveşte prima variantă propusă mai sus, respectiv transformarea PFA în II, aceasta reprezintă o opţiune deja prevăzută în Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, nefiind nou-introdusă în lege. Astfel, procedura de schimbare a formei de organizare presupune depunerea unei cereri de înregistrare la Registrul Comerţului, ce poate fi descărcată de aici. Formularul trebuie completat prin bifarea căsuţei de la punctul 7.6, cu precizarea formei pentru care se doreşte preschimbarea, respectiv PFA, precum şi a noii forme alese, adică II - mai multe detalii despre regimul fiscal aplicabil II aveţi aici.
Atenţie! Luiza Daneliuc atenţionează contribuabilii că transfomarea efectivă a PFA în II implică anumite riscuri, în condiţiile în care noua entitate va prelua patrimoniul celei vechi, precum şi toate obligaţiile şi drepturile acesteia.
În cazul în care PFA optează pentru schimbarea formei juridice în SRL, procedural, este necesar ca, mai întâi, PFA să fie radiată din Registrul Comerţului și abia apoi să se înmatriculeze şi să se autorize noua formă de organizare. Totuşi, procedura birocratică în acest caz este ceva mai dificilă, în condiţiile în care "trebuie să o iei de la zero cu absolut toate contractele, cont la bancă şi aşa mai departe", după cum a explicat expertul contabil contactat de redacţia noastră. Un ghid despre înfiinţarea unei SRL este disponibil aici.
În ceea ce privește radierea PFA şi înfiinţarea unei întreprinderi familiale, există nişte aspecte specifice de luat în seamă, în contextul în care IF poate fi înfiinţată de cel puţin doi membri ai aceleiaşi familii. Prin membru al familiei înţelegem soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, dar şi rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv.
Totuşi, dacă membrii unei astfel de entităţi trebuie să aibă cel puţin 16 ani, nu acelaşi lucru este valabil şi pentru titularul IF. Mai exact, acesta trebuie să aibă cel puţin 18 ani, condiţie prevăzută expres în OUG nr. 44/2008, actul normativ care stabileşte regulile după care funcţionează aceste entități. Toate detaliile despre constituirea unei IF le găsiţi aici.
Important! Din 2016, odată cu înăsprirea sistemului fiscal aplicabil PFA (detalii aici), antreprenorii pot opta pentru a-și desfăşura activitatea ca microîntreprindere, o formă de organizare mult mai permisivă din punct de vedere fiscal. Informaţii suplimentare despre regimul fiscal actual al microîntreprinderilor puteţi citi aici.
Notă: Pe lângă limitarea privind numărul de activităţi pentru care pot obţine autorizaţie, Legea nr. 182/2016 introduce limitări pentru PFA şi în ceea ce priveşte numărul de salariaţi. Concret, de astăzi, acestea pot angaja cel mult trei persoane, ceea ce înseamnă că PFA cu mai mult de trei salariați au fost forțate să concedieze - am analizat deja efectele și riscurile acestei reglementări aici.