În opinia specialiștilor, trainingurile îmbunătăţesc performanţele atât la nivel individual, cât și la nivel de echipă. Însă pentru a obține rezultate calitative în urma trainingului, managerii sunt responsabili să identifice problemele care apar în departamentele lor, iar apoi tot lor le revine sarcina de a lucra intensiv cu trainerul ales de companie la cea mai bună strategie posibilă în vederea rezolvării acestor probleme.
„Întâlnim des clienți care ne solicită diferite programe de training, fără să fie însă conectați la statusul profesional și la nevoile de învățare ale fiecărui angajat din companie. Rolul nostru ca specialiști în resurse umane este să-i ajutăm să înteleagă că, înainte de a alege o anumită companie cu care să se lucreze, este important ca managerul să stabilească clar obiectivele trainingului, pornind de la o evaluare corectă și sistematică a fiecărui angajat în parte. Analiza nevoilor de training ar trebui să se facă pe verticală, pornind de la raportul dintre competențele cerute în fiecare fișă de post și nivelul de performanță atins de angajat. Acolo unde există probleme se pot formula soluții punctuale în cadrul trainingurilor”, a declarat Ileana Ionescu, senior consultant la agenția de recrutare Persons România.
Printre cele mai întâlnite obiective ale trainingurilor se numără și cele legate de îmbunătățirea abilităților de comunicare, atât interne cât și externe, cu clienții companiei, obiective cu privire la creşterea gradului de apartenenţă şi de implicare a angajaţilor în activităţile organizaţiei, cât și obiective legate de îmbunătățirea activităților zilnice, activități care pot fi evaluate atât cantitativ cât și calitativ.
„De multe ori, analiza nevoilor se realizează prin simpla bifare a programelor de training oferite de către companiile de specialitate și fiecare membru al companiei își alege singur programele de training la care ar vrea să participe. Numai că, de cele mai multe ori, angajații nu beneficiază de consultanță și își aleg trainingul de care au nevoie cel mai putin, din aria care le este cel mai la îndemână, iar competențele care ar putea fi îmbunătățite rămân, deseori, în umbră. Necesitatea organizării unui training, fie el chiar și intern, ar trebui să delimiteze clar scopul acestuia, obiectivele și modalitățile de măsurare. Fără aceste obiective, trainingurile nu-și au rostul”, a declarat Iulia Dumitrescu, HR manager la agenția de recrutare Persons România.
„Din punctul nostru de vedere, trainingurile pentru angajați reprezintă un mediu propice de învățare atunci când trainerul implicat dezvoltă un program bazat pe învătarea experiențială. Procesul de învătare este mult mai eficient atunci când se desfășoară pornind de la experiența proprie - o actiune, o problemă asupra unei sarcini, care creează nevoia de o mai bună întelegere. Cea mai eficientă metodă de învățare este, fără doar și poate, cea pe care o poți exersa experimentând. Un angajat devine motivat atunci când simte ca are abilitățile necesare să facă un anumit lucru”, a declarat Bianca Dumitriu, marketing manager la Persons România.
Sinteza de mai sus face parte dintr-o campanie informativă specială, dedicată domeniului HR, dezvoltată de AvocatNet.ro, în parteneriat cu Persons România, agenție integrată de resurse umane. Toate articolele publicate în cadrul campaniei sunt disponibile pe pagina de autor a partenerului nostru. |