Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriProgramul Start-up Nation, prezentat cu multe amănunte pe AvocatNet.ro, este accesibil în perioada 15 iunie - 15 iulie, după cum ne spun oficialii.
Articolul continuă mai jos
De acord fiind cu ceea ce s-a spus aici și ca să evităm problemele, iată două greșeli pe care e bine să le eviți.
De ceva timp umblă foarte mulți consultanți din firmă în firmă ca să își asigure, de la fiecare client, cei 8.000 lei pe care îi permite programul. Numai că acei 8.000 de lei nu sunt doar pentru scrierea planului de afaceri și eventual depunere, ci și pentru implementare și consultanță - legea e clară!
Din experiență îți recomand să fii atent(ă) la ce semnezi, că scrierea e una, implementarea e total altceva (vei vedea mai încolo vorba unui prieten, "de-ar ieși așa ușor lucrurile cum ies pe hârtie...". Bună vorba!).
Ține bine de banii pentru implementare și consultanță, dacă nu vrei să îi scoți din buzunar când va fi mai greu!
De ce va fi greu?
Păi, simplu: la început vii cu entuziasmul și ceva resurse, apoi lucrurile nu merg chiar așa cum crezi, iar până să ajungi la decontare începi să te alarmezi că nu mai știi ce ai de făcut ca să supraviețuiești. Și atunci ai nevoie de cineva ca să îți spună ce să faci. Și asta costă. Exact când nu mai ai de unde să scoți banii pentru consultanță.
Crede-mă, toate start-up-urile sunt cam trase la xerox. Cu excepția - eventual - a celor fondate de antreprenori care au mai avut afaceri și știu ce înseamnă finanțarea la început. Dar în rest, toate sunt trase la xerox: când au nevoie de specialiști în implementare, nu mai au bani. Ups!
Ok, în mod limpede cei 8.000 de lei sunt prea puțini pentru a face lucrurile cum trebuie, inclusiv în faza de implementare. De acord. Cei 8.000 de lei reprezintă 4% din suma maximă acordată prin Program. Dar de aici și până la a plăti 6% - 10% (12.000 – 20.000 de lei mi-a spus cineva) doar pentru un plan de afaceri mi se pare colosal. Cât ar trebui să mai plătești pentru consultanță în implementare? Încă 20%?
Chiar dacă cei 8.000 de lei nu prea ajung, măcar încearcă să îi gestionezi. Vei vedea imediat unde găsești o soluție.
Am spus deja: când faci planul de afaceri gândește-te și la implementare. Ține cont că mai întâi suporți tu cheltuielile și abia apoi, vreodată, se decontează. De ce "vreodată"?
Explicația e simplă - bugetul de stat are probleme mari:
Nu sunt bani pentru cheltuielile curente, ce să mai vorbim de 1,7 miliarde lei cât este estimat că va necesita programul Start-up Nation?!
Așa fiind... visul tău e bun, e superb. Fără un vis nu poți avea succes. Dar la Start-up Nation ai nevoie și de bani. Trăim într-o lume în care „show me the money” e legea supremă.
E o greșeală e să te aștepți să ți se deconteze toate cheltuielile (se vor tăia multe, cu rost și fără rost - o spun de pe acum) și e nerealist să te aștepți să vină decontarea repede. Nu, va veni peste câteva luni de la începerea activității (probabil la fel ca la TVA și la concediile medicale), așa că în primă fază trebuie să sponsorizezi propria firmă. Cam cu 40% din cheltuieli.
De aceeea, încă o dată, atenție la implementare, că abia așteaptă unii să taie cheltuielile pe care le-ai făcut!
Din normele la acest program aflăm din ele că termenul limită de semnare a acordurilor de finanțare este 29 septembrie 2017, iar în maximum un an de la semnarea acordului, dar nu mai târziu de 29 septembrie 2018, vei fi obligat(ă) să efectuezi cheltuielile și să depui documentația de decont la sediul OTIMMC. Asta e data depunerii. Data decontării - e altă poveste.
Documentația de decont poate fi depusă în maximum trei tranșe.
În mare parte în 2018, când impozitul pe veniturile gospodăriilor va amâna cu un an plata impozitului pe venitul salariaților din România (16%) și va genera 26 miliarde de lei gaură la buget! Conform avocatului Gabriel Biriș, aceasta înseamnă un deficit de 6% la buget, enorm și neacceptat de UE. Deci în 2018 trebuie să ajungem la deficit de 3%, iar cheltuielile vor fi tăiate sălbatic. Inclusiv din finanțarea/decontarea aferentă afacerilor înscrise în Start-up Nation - atenție!
Ce aș face eu? Dacă ar fi să aplic la acest program aș fi extrem de atent la fluxul afacerii pentru primele 6-8 luni. Și mi-aș asigura resursele.
Află mai multe din culisele Startup Nation România văzute de un consultant, inclusiv o aplicație gratuită care îți arată ce șanse ai, capcanele angajării de salariați doar ca să ai punctaj maxim, cum să reduci cheltuielile de început și cum am învățat din eșecul cauzat de o greșeală frecvent întâlnită în Startup Nation, aici.
Comentarii articol (1)