Operatorii economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri de peste 220.000 de lei trebuie să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului de Finanțe (MFP), până cel târziu astăzi, raportările contabile la 30 iunie 2017.
Modul de raportare contabilă pentru anul acesta este inclus în Ordinul MFP nr. 895/2017 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a operatorilor economici, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile, document intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 463 din 21 iunie 2017.
Potrivit prevederilor din Legea contabilității, MFP poate solicita întocmirea de raportări contabile, de către persoanele prevăzute de lege, și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar. Totodată, în document se arată că acest sistem de raportare nu implică inventarierea obligatorie și evaluarea tuturor elementelor din bilanț.
În acest moment, în funcție de anumite criterii, o companie poate fi considerată microentitate, entitate mică, entitate mijlocie sau entitate mare, încadrarea realizându-se pe baza indicatorilor cifră de afaceri, total active și număr mediu de salariați.
Astfel, microentitățile sunt considerate societățile care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două dintre criteriile următoare:
- totalul activelor: 1,5 milioane de lei (echivalentul a 338.310 euro);
- cifra de afaceri netă: 3 milioane de lei (echivalentul a 676.620 de euro);
- numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: zece.
Referitor la entitățile mici, Ordinul MFP nr. 1.802/2014 stabilește că acestea sunt entitățile care la data bilanțului nu se încadrează în categoria microentităților și care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele criterii:
- totalul activelor: 17,5 milioane de lei (echivalentul a 3.946.953 de euro);
- cifra de afaceri netă: 35 de milioane de lei (echivalentul a 7.893.906 euro);
- numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
În fine, entitățile mijlocii și mari sunt cele care la data bilanțului depășesc limitele a minimum două dintre criteriile următoare:
- totalul activelor: 17,5 milioane de lei (echivalentul a 3.946.953 de euro);
- cifra de afaceri netă: 35 de milioane de lei (echivalentul a 7.893.906 euro);
- numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
Indicatorii total active, cifra de afaceri netă și numărul mediu de salariați se determină, conform documentului citat, pe baza situațiilor financiare anuale ale exercițiului financiar precedent. Aceleași prevederi se aplică și în cazul entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.
Cu alte cuvinte, raportările contabile trebuie depuse până diseară de către toți operatorii care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei, indiferent de forma de organizare și forma de proprietate, inclusiv de subunitățile deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European, indiferent de exercițiul financiar ales.
Practic, regulile ce trebuie respectate de o firmă la întocmirea situațiilor financiare anuale depind de încadrarea într-una dintre categoriile amintite. În același timp însă, există și firme care nu vor avea obligația să depună raportările contabile. Concret, este vorba despre operatorii economici care:
- nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2017;
- s-au aflat în inactivitate temporară pe tot parcursul semestrul I al anului în curs;
- s-au înființat pe parcursul anului 2017;
- se află în curs de lichidare.
Completarea raportărilor contabile la 30 iunie
În Ordinul MFP nr. 895/2017 sunt incluse mai multe informații despre formularele care trebuie să fie depuse până azi de către operatorii economici. Potrivit prevederilor, aceștia trebuie să depună:
- Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (cod 10);
- Contul de profit și pierdere (cod 20);
- Date informative (cod 30).
De asemenea, operatorii economici vor completa pe prima pagină a formularului „Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii”, fără a folosi prescurtări sau inițiale, mai multe date de identificare, după cum urmează:
- denumirea entității, adresa, telefonul și numărul de înmatriculare la registrul comerțului;
- datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate și codul unic de înregistrare.
Entitățile sunt obligate să completeze codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activități), potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN. În altă ordine de idei, în cazul subunităților fără personalitate juridică din România, care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, codul CAEN înscris în raportările contabile la 30 iunie întocmite de sediul permanent/sediul permanent desemnat din România corespunde propriei activități desfășurate de acesta. Entitățile trebuie să completeze, de asemenea, codul CAEN privind activitatea preponderentă efectiv desfășurată.
În ceea ce privește operatorii economici care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, aceștia completează formularul „Situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii” cu informaţiile corespunzătoare datelor de la 1 ianuarie 2017 şi 30 iunie 2017.
Unde și cum se depun raportările contabile de jumătate de an
Raportările contabile pentru prima jumătate de an se vor depune la unitățile teritoriale ale MFP, în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată. Apoi, de câțiva ani există și varianta depunerii exclusiv online, pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
„Formatul electronic al raportărilor contabile depuse pe internet sau la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice constă într-un fişier PDF la care este ataşat un fişier xml”, scrie în documentul lansat de MFP și publicat ieri în Monitorul Oficial.
De asemenea, documentele transmise Fiscului vor trebui semnate de anumite persoane care le-au întocmit, după cum urmează:
- directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie;
- persoane fizice (experți contabili) sau juridice (firme de contabilitate), autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
În plus, există și o a doua semnătură care nu poate lipsi de pe orice raportare financiară de jumătate de an, și anume semnătura administratorului sau a persoanei care are obligația gestionării entității.
Nu în ultimul rând, e important să amintim că legislația autohtonă prevede amenzi importante pentru firmele care nu vor respecta termenul-limită de depunere a raportărilor la 30 iunie. Astfel, în funcție de numărul de zile cu care se întârzie depunerea bilanțurilor, Legea contabilității nr. 82/1991 stabilește următoarele amenzi:
- de la 300 la 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între una și 15 zile lucrătoare;
- de la 1.000 la 3.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare;
- de la 1.500 la 4.500 de lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare.
Comentarii articol (3)