Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 a Codului fiscal, respinsă de deputați, ca For decizional, prevedea modificarea modului în care persoanele fizice din România își pot achiziționa autovehicule second-hand. Acum ceva vreme fusese votat negativ și de senatori.
Concret, proiectul de lege prevedea limitarea numărului de mașini pe care le pot cumpăra persoanele fizice într-un interval de timp. Practic, potrivit documentului, românii ar fi putut să achiziționeze “o dată la doi ani, un singur autovehicul second-hand pentru folosința proprie”. În momentul de față, în legislația din România, nu există o asemenea limitare. Așadar, având în vedere respingerea propunerii legislative, limitarea nu se va aplica, iar românii își pot cumpăra oricâte mașini second-hand doresc.
Pe lângă măsura amintită anterior, proiectul prevedea ca doar persoanele juridice să poată achiziționeze mașini din străinătate și să le revândă la noi în țară.
Măsurile propuse în proiectul de lege ar fi avut ca scop „o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat și eliminarea operațiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziționate în spațiul intracomunitar și revândute în România”.
Potrivit Fiscului, tranzacțiile cu mașini second-hand provenite din spațiul intracomunitar au fost făcute de către persoane fizice sau juridice fără a plăti TVA și impozit pe profit. Cele mai multe vânzări de acest tip nici măcar nu apar în evidențele contabile ale firmelor.
De mai mulți ani, înmatriculările de mașini la mâna a doua au înregistrat creșteri spectaculoase, lucru care contribuie la mărirea vârstei medii a parcului auto din România și, odată cu aceasta, a nivelului de poluare.
Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se vor aplica. Din moment ce acesta a fost respins de Camera decizională, și-a încetat parcursul legislativ.
Comentarii articol (22)