Vital de ne-necesar

Bineînțeles, primul efect al nevoii exacerbate de atenție al doamnei de mai sus este umorul. Ca de altfel - slavă Domnului - și singura consecință a situației în cauză. Oamenii râd la premise absurde, oamenii se protejează sau se distanțează prin râs de ceea ce nu înțeleg. Și asta e un lucru bun. 
 
Însă, de sute de ani oamenii râd și de ipotezele gânditorilor non-conformiști și încă nu s-au oprit. Uneori, în cazuri în care ipotezele bizare au refuzat să dispară rapid, din râs au ajuns la frustrare și agresiune. Cam atât de vital este pentru om să știe ce știe, să fie valid în setul de parametri denumit viață. Omul se definește în funcție de ceea ce știe și înțelege. Și devine nervos atunci când realitatea contrazice ce știe. Când e forțat să iasă din știut, predictibil, automatism. În același timp, singurii care au adus o contribuție reală omenirii au avut o abordare contrară instinctului de auto-conservare și au întreprins lucruri altfel, deși nu aveau vreo nevoie practică să o facă.

De ce e totuși necesar să faci lucruri ne-necesare? Pentru că astea - lucrurile ne-necesare - te construiesc într-o mai mare măsură decât cele asupra cărora a hotărât altcineva. Pentru că sunt doar ale tale. Pentru că ele te ajută să te descoperi cu mult mai rapid decât orice activitate impusă de logică, rațiune practică sau societate o va face vreodată. Pentru că acolo ești tu. Cu unicitatea aberantă a modului în care vezi lumea, cu fascinația inefabilă a stării de bine pe care numai poteca neumblată ți-o poate aduce, cu ideile altfel cu care poți contribui la baza asta de date uriașă denumită omenire...
 
Altfel sau altceva, ieșitul din pătrățică îți reafirmă și consolidează dreptul la diferență. Numai cei care au înțeles că singura regulă este lipsa regulii pot spune că au întrezărit infinitele posibilități ale creativității. Tradiția produce copii fidele, non-conformismul produce originale.

Ieșirea din confortul alinierii - absolut apreciabil, de altfel - te scoate din imperiul predictibil și plicticos al lui trebuie și te mută, ireversibil, în adevărata zonă a tuturor posibilităților. Sinapsa nou formată te suie ireversibil pe scara creșterii personale. După ce ai auzit pentru prima oară ticăitul mecanismului creativ, al libertății pure posibile doar în universul minții tale, nu mai poți să nu îl mai auzi. 
 
Curiozitate și umilință și umor. Curiozitate ca să te încumeți să îți răspunzi la presiunea ne-exploratului, umilință ca să accepți cât de multe nu înțelegi de fapt, și umor ca să poți râde de fostul eu care trăia sub anestezia atot-științei. Uită-te la copii, ei sunt cel mai bun exemplu de urmat în acest sens. În procesul de învățare, ei au curiozitatea de a pleca de la premise aberante, au umilința de a pune întrebările fundamentale ori de câte ori este nevoie, și au umorul de a nu se lua în serios făcând toate astea. 
 
Și acum uită-te la adultul care, la al treilea "de ce" consecutiv al copilului, atunci când practic se ajunge la argumente auto-suficiente de tipul "pentru că așa zic eu", nu se mai poate branșa la joaca mintală a explorării și este doar frustrat și degrabă doritor de încheiere de subiect. Uită-te cum simplul fapt că joaca mutării celor știute în categoria celor nu-tocmai-știute îl aruncă în disperare identitară.
 
Deși bazată pe o formă a reducerii matematice la absurd, literatura științifico-fantastică este discreditată academic și la ora actuală, când practic trăim în casă cu descoperiri decretate absurde acum 50 de ani. Poate unul dintre cele mai frumoase unelte de explorare a ne-necesarului, literatura SF continuă să exploreze lucrurile altfel, ne-practic, dar interesant, și să te ajute să confrunți limitele a ceea ce știi, ce ai, ce poți. 
 
Închei cu îndemnul de a reflecta mai des asupra semnificațiilor a ceea ce un mare gînditor – Gaston Bachelard – a postulat: “Omul se caracterizează prin lucrurile ne-necesare pe care le întreprinde”.