Excepționalii en detail - Curiosul

Ca și pe Chuck Norris, pe Curios nu e nevoie să îl cauți, te va găși el pe tine. Și tot ca și în cazul lui Chuck Norris, orice rezistență este inutilă. Trebuie doar să te ții bine, pentru că resursele lui  - de energie, de timp, de creativitate, aplomb, etc – sunt de departe mai mari decât ale tale.

E drept că, la început, Curiosul poate fi confundat cu un prietenos. Dar asta, cu părere de rău îți spun, e o greșeală pe care doar orgoliul nemăsurat te împinge s-o faci. Nimeni, dar chiar nimeni nu este atât de interesant încât să justifice doar prin asta torentul de întrebări al unui Curios.

În compartimentul de tren, doar două locuri ocupate. Bătrânica de la geam îl măsoară de ceva vreme pe tânărul nefiresc de blond de lângă ușa. Curiozitatea învinge și bătrânica rupe tăcerea:
- De unde ești mata, drăguță?
- Din Suedia, vine răspunsul într-o română destul de chinuita.
- Și al cui ești matale, drăguță, din Suedia?

Curiosul are o apăsare naturală în a afla lucruri. Dar nu și de a ști lucruri. El este un hoarder al informației, un hârciog fără de criterii și de limite. Curiozitatea este o pulsiune rareori direcționată în vreun fel. E un fel de artă pentru artă, fără scop lucrativ – a se citi cognitiv… De aceea discuția cu un Curios este la fel de inutilă ca o baza de date din care s-au șters capetele de tabel.

Pentru optimiști, există și niște vagi utilități ale Curiosului din punct de vedere social. Spre exemplu, Curiosul va umple orice tăcere stânjenitoare în adunări de necunoscuți. Un adevărat Potemkin al conversației, el va sparge gheața socializării în folosul celor timizi sau blazați sau leneși. De asemenea, în cadru academic, studentul Curios va ajuta cu întrebările sale demersul de predare de la seminar. Din fix acest motiv, nota lui de la seminar va fi net mai mare decât cea de la examen, unde incapacitatea lui funciară de prelucrare a informației își va spune cuvântul. Vecinul Curios este și el util, spre exemplu, în a domoli avântul copiilor din bloc atunci când pun la cale ceva discutabil.

Profesional vorbind, Curiosul ar putea fi un bun jurnalist, însă lipsindu-i discernământul, va rămâne de fapt perpetuu la mantinela breslei. De asemenea, am putea crede în virtuțile de investigator ale Curiosului politist, dacă ar fi în stare să își formuleze și o strategie. Dar nu e cazul. În aceeași măsură, cercetarea științifică ar putea fi domeniul de excelență al Curiosului. Dacă ar ști când trebuie să se oprească din întrebat și dacă ar putea să proceseze informațiile adunate în vreun fel…

Drept pentru care mă încumet la concluzia că acest mic bully al întrebărilor, acest voyeurist al vieții tuturor, acest mic tiran al timpului nostru – Curiosul – este un fel de Elvetie a informației. Toată lumea își depune informația acolo, nimeni nu mai extrage niciodată nimic…Curios, nu-i așa?