Anumite fapte de gravitate redusă, care pentru un șofer ar putea părea nesemnificative, pot fi sancționate cu amenzi contravenționale, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Scopul acestor amenzi este de a preveni anumite fapte care ar putea afecta circulația pe drumurile publice și siguranța șoferilor sau chiar de a apăra morala publică.
Astfel, o parte din faptele care pot părea nesmnificative, dar care, totuși, pot atrage amenzi contravenționale se referă la:
1. Nesemnalizarea în cazul schimbării direcției de mers
Oricând un șofer schimbă direcția de mers, acesta trebuie să semnalizeze. În caz contrar, riscă 2 sau 3 puncte-amendă (între 290 - 435 de lei).
2. Trecerea pe galben
În mod normal, dacă semaforul își schimbă culoarea în galben, șoferul trebuie să oprească. Există, totuși, o excepție de la această regulă: dacă mașina e foarte aproape de semafor iar oprirea nu s-ar putea face în siguranță, șoferul poate trece pe galben. În schimb, dacă șoferul trece nejustificat pe galben, riscă 2 sau 3 puncte-amendă (adică între 290 - 435 de lei).
3. Necurățarea plăcuțelor de înmatriculare
Dacă vizibilitatea plăcuțelor de înmatriculare este obstrucționată de murdărie sau, în timpul iernii, de gheață sau zăpadă, șoferul care circulă astfel riscă două sau trei puncte-amendă (între 290 - 435 de lei).
4. Condusul sub limita minimă permisă de lege
Nu doar depășirea limitei maxime poate atrage sancțiuni contravenționale. De asemenea, condusul cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe un anumit drum poate atrage două sau trei puncte-amendă (între 290 - 435 de lei).
5. Vorbitul la telefon în timpul condusului
Faptul că șoferul care vorbește la telefon poate fi sancționat a devenit deja un fapt aproape notoriu. În același timp, nu se poate spune că gravitatea faptei este la fel de scăzută ca a celor menționate, până acum. De aceea, pe lângă cele două sau trei puncte-amendă (între 290 - 435 de lei), vor fi aplicate și două puncte de penalizare (15 puncte de penalizare atrag suspendarea permisului).
6. Nepurtarea centurii de siguranță
Din nou, este cunoscut faptul că această faptă implică anumite riscuri. La fel ca în cazul vorbitului la telefon, în timpul condusului, șoferul care circulă fără centură de siguranță riscă două sau trei puncte-amendă (între 290 - 435 de lei), precum și două puncte de penalizare.
7. Lipsa trusei medicale, a triunghiurilor reflectorizante și a stingătorului
Șoferii care circulă fără aceste obiecte trebuie să înțeleagă că riscă o amendă mult mai mare decât pentru faptele precedente. De asemenea, pentru a preveni sancționarea contravențională, șoferul va trebui să aibă aceste obiecte omologate. Astfel, dacă nu sunt respectate aceste obligații, șoferul în cauză riscă patru sau cinci puncte amendă (între 580 - 725 lei).
8. Îmbunătățiri care nu sunt permise de lege
Utilizarea unor obiecte neomologate pe mașină poate atrage amendă contravențională. Astfel de obiecte sunt luminile de altă culoare sau intensitate, luminile ori dispozitivele de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate. O astfel de faptă atrage între șase și opt puncte-amendă (între 870 - 1160 lei).
9. Aruncarea obiectelor pe drum
Cea mai mare problemă legată de această faptă e că legea nu diferențiază după tipul e obiect aruncat. Astfel, orice șofer care aruncă un obiect pe drum riscă o amendă între nouă și 20 de puncte-amendă (între 1305 - 2900 lei). Se vede clar că faptă e considerată ca fiind de o gravitate ridicată. Iar, în cazul anumitor obiecte, aruncarea lor chiar poate crea riscuri majore. Însă, cum am menționat anterior, amenda se poate acorda indiferent de obiectul aruncat.
10. Înjuratul sau chiar folosirea expresiilor jignitoare față de alți șoferi sau pietoni
Deși înjuratul sau jignirile adresate în timpul condusului li se pare unora ceva obișnuit, sancțiunea pe care o atrage o astfe de faptă e destul de ridicată. Cine acționează în acest mod riscă o amendă între nouă și 20 de puncte-amendă (între 1305 - 2900 lei).
Atenție! Șoferii au posibilitatea de a plăti doar jumătate din minimul amenzii, în 15 zile de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției.
EDUCAȚIE RUTIERĂ
Pastile informative explicative despre reguli de circulație, amenzi și obligații legale pentru șoferi, pietoni, bicicliști.
Comentarii articol (0)