Fals tratat despre adevăr

Realitatea e că adevărul enervează. Te pune să gândești, și te mai pune și pe gânduri.

Odată anunțat, adevărul nu vine niciodată sub forma unei vești bune, de unde și reacția firească de ariceală. Nimeni nu îți spune adevărul despre cât de deștept și frumos ești. Ci mai degrabă te anunță că te-a prins cu cioara vopsită întrucâtva.

Cu adevărul te confrunți, nu te legeni ca-n hamacul dintre cocotieri, cât despre relaxare, nici nu poate fi vorba. Cu adevărul trebe’ să te iei la trântă, după care ești înfrânt, după care trebuie să îi faci loc în viața ta. Unde-o să continue să-ți stea în gât.

De ce? Pentru că adevărul mai și doare. Tare. Atât de tare încât suntem dispuși să mergem până în pânzele cele mai albe, că poate-poate scăpăm de el.

Energia pusă în slujba scăpării de adevăr este una redutabilă, net superioară celei destinate urmăririi acestuia.

Drept pentru care însetații de adevăr sunt atât de puțini, că practic nu i-a văzut nimeni. Adevărații prieteni ai adevărului au un club, pe cât de secret, pe atât de ermetic, și nimeni nu știe exact care e treaba pe-acolo. Și, practic, nici nu ne-o dorim, nu de alta, dar aerul ăla rarefiat cauzează.

Adevărul e că mințim. Toți. De la mica minciună socială, de conveniență, până la cele sfruntate cu adevărat, și culminând cu manipularea grosieră și periculoasă care alimentează iluzia politică. Și care, dusă la extrem, naște conflict, război, molimă și foamete.

Tot un adevăr e că ne place să fim mințiți, fiind o variantă mai comodă de je-m-en-fiche-ism. Una care te lasă să continui, cu bune și cu rele, conviețuirea cu familia, cu prietenii, cu colegii și șefii. Una care te lasă să te bucuri și de formele evoluate de fugă de adevăr, precum actul artistic literar, vizual sau de oricare formă ar dori acesta să întrupeze. Iubim marii artiști tocmai pentru că ne ajută să ne mințim mai frumos pe noi.

În fine, ca să nu rămânem în zona asta de frustețe-care-ne-doare-dar-care-trebuie-spusă și ca să ne putem suporta pe mai departe, adevărul există, și nu doar filosofic. Și își produce efectul, cu sau fără acordul nostru.

Atâta că, adevăr fiind, nu îl iubește nimeni.