Anotimpul nehotărât

Mă gândeam zilele trecute, după ce mi-am readus în dispozitiv garderoba de toamnă, frecându-mă pe mâini cu nerăbdare la ideea de change of look, că ar fi cazul să punctăm cum se cuvine trecerea mai spre tomnatic.

A trecut în calendar, și chiar și-n suflet, cu bune și cu rele, cu sus și jos, cu speranțe și lupte și mari iluminări și cu mari regrete. A trecut. Dar nu pot da încă pagina; cum vă ziceam, anotimpul ăsta nehotărât nu mă lasă.

Cam ca și notele false ale unei iubiri care trage să moară, cam ca și hainele noi purtate fără discernământ în zilele de lucru, cam ca desertul  precedând friptura, cam ca și cumpărăturile cu cardul de credit, așa îmi stă pe creier neconcordanța dintre calendar și termometru.

Pentru că, deși m-am înarmat pentru tristețile aferent-tomnatice, deși mi-am făcut planul de lectură și am ajuns chiar să mă bucur de extra-timpul pe care îl voi avea pentru muncă, pentru gândire, pentru scris, de fapt, ceea ce se întimplă este că, în fiecare dimineață, îmi doresc să fie soare și cald și bine, ca și până acum.

Pentru că, de fapt, îmi trebe vara. Pentru că de fapt nimic nu e mai plăcut pe lume decât anticiparea unei vacanțe văratice, decât dulcele farniente de la weekend, decât lenea fără de sfârșit și de program a serilor îndelungi, a flanărilor fără de țintă pe străzile încinse de soare și de surprizele plăcute ale diverselor cotloane cu kafia și suc de la gheață ale Bucureștilor.

Pentru că, spre deosebire de goana oligofrenistică a sărbătorilor de iarnă, cu logistici și to-do-lists complexe și totodată imposibile, vara este marea doamnă a sufletelor noastre. Vara suntem cu toți mai frumoși, mai curajoși și mai ales mai veseli. Vara avem planuri mărețe de cucerit lumea largă, de cumpărat drăcării inutil-drăguțe de prin souvenir-shopuri, vara avem mai mulți oameni în viața noastră, și lumea însăși pare mai plină de posibilități.

Pentru că vara legi prietenii mai repede și crezi în oameni mai tare. Pentru că vara scenariile pozitive sunt mai plauzibile, iar cele negative nu ți se pot întâmpla ție. Pentru că vara ține cu tinerii, cu îndrăgostiții, cu tot ce are ea luminos, solar, cald, pentru că inima e plină, pentru că mintea nu mai are ambâțuri de șef de coloană, pentru că e vară.

Așa că anotimpul ăsta nehotărât nu face decât să prelungească iluzia verii, nu face decât să te oblige să trăiești un timp împrumutat, indefinit, cu frica în sân că totul se va termina lamentabil și frust. Să te îmbeți cu apă rece. Sau poate că nu…