Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriȚin minte și acum prima zi în care am lucrat în redacția asta. Aveam emoții și parcă tot nu-mi venea să cred că am fost ales pentru un post de redactor, din moment ce eu veneam de la o publicație mult-mult mai mică și puțin cunoscută. Aveam în cârcă un băgăjel cu multe speranțe și, pe măsură ce au trecut anii ăștia, s-a dovedit că speranțele alea au fost mai mult decât îndreptățite.
Articolul continuă mai jos
Se zice că, dacă vrei să evoluezi, trebuie să ieși din zona ta de confort. Chiar dacă asta te bagă serios în sperieți. Nimic mai adevărat. Când mi-am trimis CV-ul pentru un post de redactor la avocatnet.ro, eram cu adevărat speriat de ideea de a trece la un alt nivel.
Aproape că am uitat că făcusem asta în momentul în care am fost căutat pentru un interviu. Părea ireal, dar n-aveam timp de stat pe gânduri, m-am lăsat dus de val. Aveam îndoieli și nu știam cum o să mă descurc. Dar și acum am îndoieli - mereu mă gândesc ce ar trebui să mai fac ca să arăt că încrederea ce mi-a fost acordată n-a fost irosită.
Trei oameni eram, cu totul, în redacție în noiembrie 2014. Acum suntem șase, dar avem în continuare loc să ne dezvoltăm. Însă avocatnet.ro nu înseamnă doar redacția. Avem oameni în conducere, avem oameni la vânzări, avem oameni la marketing, avem oameni la conta și nu numai. Avem oameni care ne ajută pe forum, avem abonați și avem cititori fideli.
Am găsit aici un mediu ideal. Un mediu în care oamenii sunt încurajați să dea tot ce au mai bun în ei. Un mediu în care ți se acordă încredere. Și, poate cel mai important lucru, un mediu în care presiunea rezultatelor este autoimpusă de dorința fiecăruia de a-și face treaba din ce în ce mai bine.
Am venit aici ca să cresc. Și exact asta am făcut și fac în continuare. Aș fi vrut să includ cumva aici numele fiecăruia din echipă, dar mi-am dat seama că textul s-ar transforma într-o lungă listă de oameni cărora le sunt recunoscător.
Așa că o să fiu mai scurt. Le sunt recunoscător tuturor celor care și-au pus și încă își pun încrederea în mine, indiferent care e rolul lor în echipa noastră. Le sunt recunoscător tuturor celor care au ajutat și care ajută echipa în continuare, indiferent în ce fel o fac.
Citește mai mult despre editorial
Comentarii articol (5)