Ordinul ANAF nr. 3.200/2018 pentru modificarea și completarea Ordinului ANAF nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit” și 120 „Decont privind accizele” a fost publicat marți în Monitorul Oficial și deja se aplică de la momentul apariției.
Declarația 101, pe care o folosesc companiile plătitoare de impozit pe profit, se depune exclusiv online, începând din anul 2019. Mai precis, noua regulă se aplică, potrivit documentului, „începând cu declararea obligațiilor anuale aferente anului fiscal 2018”.
Ordinul ANAF prevede că „declarația se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, în condițiile în care, până acum, depunerea se făcea:
- fie la unitatea fiscală competentă, în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, împreună cu formatul tipărit semnat;
- fie prin mijloace electronice de transmitere la distanță (adică, în esență, online).
Declarația 101 trebuie completată și depusă anual, de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie a anului următor celui pentru care se calculează impozitul pe profit. De exemplu, pentru anul 2018, declarația se depune până pe 25 martie 2019.