Potrivit legislației în vigoare, tinerii din țara noastră cu vârsta de până la 26 de ani, elevi sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat pot primi, în cadrul programului “Euro 200”, un ajutor de stat în vederea cumpărării unui calculator nou. Valoarea ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb pentru ultima zi a lunii precedente cumpărării calculatorului.
Recent a fost publicat în Monitorul Oficial un act act normativ ce stabilește calendarul din acest an al programului. Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 191/2019, termenul-limită pentru depunerea cererilor în programul “Euro 200” din acest an este 19 aprilie 2019, adică sfârșitul săptămânii viitoare. Apoi, în data de 30 mai 2019 se va afișa pe website-ul dedicat programului o listă ce va conține beneficiarii ajutorului de stat.
În perioada 31 mai – 6 iunie se vor putea depune contestațiile, iar în data de 4 iulie se va afișa lista finală a beneficiarilor. Bonurile valorice se vor elibera în perioada 22 iulie - 9 august, utilizarea acestora fiind posibilă între 24 iulie și 10 octombrie 2019.
Beneficiarii programului pot fi, după cum spuneam mai sus, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani (elevi sau studenți) care vor să-și cumpere un calculator nou și care provin dintr-o familie cu un venit pe membru de familie de până la 250 de lei. În cursul anului trecut, valoarea plafonului venitului brut pe membru de familie a fost majorată de la 150 de lei la 250 de lei, ceea ce înseamnă că mai mulți tineri pot beneficia în prezent de ajutorul de 200 de euro.
Ajutorul bănesc se acordă o singură dată în cadrul unei familii, familii fiind considerate, pe lângă cele formate din soț și soție sau soț, soție și copiii lor necăsătoriți, și persoanele necăsătorite care locuiesc împreună cu copiii lor și ai fiecăreia dintre ele. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru cumpărarea cărora se acordă sprijinul financiar este: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM, 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat (sistem de operare şi un program antivirus).
În cei 15 ani de când există acest program, de sprijinul financiar destinat cumpărării de calculatoare noi au beneficiat, potrivit datelor furnizate de MEN, peste 300.000 de elevi şi studenţi.
Comentarii articol (4)