Firmele și profesioniștii trebuie cooptați în procesul de legiferare, dacă vrem legi bune

Trecem printr-o schimbare socială, culturală și de infrastructură cum nu am mai văzut niciodată. Ceea ce numim a Patra revoluție industrială (bazată pe evoluție tehnologică fără precedent și implementarea acestor tehnologii tot mai mult în viața noastră) este în desfășurare și nu mai reprezintă doar o discuție teoretică.

Apar tehnologii precum Internetul lucrurilor, care va conecta foarte multe lucruri între ele și la internet. O astfel de tehnologie va folosi foarte multe date personale, pentru a ne putea oferi beneficii personalizate (de exemplu, sisteme de încălzire care vor urmări activitatea noastră din casă, pentru a genera energie doar când suntem prezenți).

După aceea, realitatea virtuală este folosită tot mai des, în diverse scopuri. De la folosirea ei în domeniul medical, la folosirea ei pentru distracție, în jocuri video, ne ajută să experimentăm lumi virtuale de parcă ar fi lumi reale. Probabil că, până în 2030, vom avea mașini autonome care se vor conduce singure. 

Exemplele de mai sus reprezintă doar o parte din tehnologiile care ne vor schimba viața și nici nu am intrat în tehnologii care par, mai degrabă, științifico-fantastice (crearea de organe prin printare 3D, androizi care să pară cât mai reali, până să se ajungă la a fi foarte greu să îi deosebim de oameni etc.).

Însă toate tehnologiile revoluționare, precum cele de mai sus, pot avea consecințe negative, în domeniul vieții private, în domeniul siguranței fizice sau în privința dezvoltării cognitive a copiilor. Și aici vorbim de ce ne putem imagina, în prezent. Există un număr foarte mare de efecte la care nici nu ne gândim.

Așa că, întrebarea este: ce face legiuitorul, dacă vrea să reglementeze astfel de tehnologii? De cele mai multe ori, nu are pregătirea necesară ca să le înțeleagă. Cu atât mai puțin să înțeleagă ce riscuri pot apărea.

De aceea, singura soluție e să cooptăm producătorii acelor tehnologii în procesul decizional. Fie să comunicăm mai mult cu ei, prin crearea unor cadre de dezbateri publice unde contribuția lor să fie relevantă, ca să obținem informația care să ne ajute să reglementăm. Fie, pe de altă parte, să așteptăm și să îi determinăm să se autoreglementeze. 

Însă, chiar și dacă factorii decizionali cooptează profesioniști în activitatea de reglementare, tot trebuie să existe anumite persoane care să înțeleagă domeniile în cauză cât de cât. Altcumva, există riscul ca profesioniștii cooptați în activitatea de reglementare să o influențeze în interesul lor. Consumatorii ar pierde foarte mult, astfel, la fel cum ar pierde și societatea, în general. 

Intrăm într-o perioadă în care activitatea de reglementare nu mai este apanajul exclusiv al politicienilor din Parlament. Avem noroc cu autoritățile specializate, pentru că, cel puțin teoretic, ele dețin cunoștințe tehnice care să îi ajute în procesul de adoptare a ordinelor cu caracter obligatoriu. Dar chiar și așa, informația esențială nu o deținem. De aceea, trebuie să regândim felul cum reglementăm și să înțelegem că dezbaterile publice nu (mai) reprezintă doar o formalitate, ci o condiție esențială pentru legi și acte normative eficiente.